LIMBA ROMANA, VORBITA IN PAMIR!
Întâmplarea de mai jos i-a fost povestită acad. Nicolae Dabija, de catre un scriitor tadjic, acum vreo zece ani.
"Mi s-a părut instructivă prin ingeniozitatea de care dă, câteodată, dovadă basarabeanul nostru când e pus în condiÅ£ii-limită. În primii ani de după Război, un compatriot de-al nostru, din Republica Moldova, ca să scape de deportare, a fugit în… chiar locurile către care erau deportaÅ£i unii dintre consângenii săi. Adică nu chiar acolo, dar cam încolo.
S-a ascuns în niÅŸte munÅ£i de la celălalt capăt al fostei URSS, undeva aproape de frontiera cu Afganistanul, într-un aul/sat, din BadahÅŸanul-de-Munte al Tadjikistanului, într-o ÅŸcoală pierdută în MunÅ£ii Pamir. Si a predat toată viaÅ£a sa, timp de aproape cinci decenii, limba franceză. Aulul era mic, situat între două prăpăstii de munte, rar cine ajungea în acel sătuc, rar cine pleca din el. Până aici nimic prea neobiÅŸnuit. Au mai fost cazuri din acestea. Åži cu estonieni sau armeni care s-au ascuns în colhozurile basarabene ÅŸi cu basarabeni care s-au ascuns chiar langa închisorile din Siberia.
Dar inventivitatea acestora păleÅŸte pe lângă cea a eroului nostru.
S-a întâmplat ca în toiul restructurării un fiu de tadjic din acel cătun să coboare – cu funiile (unor salvamontiÅŸti ?! sau cu ajutorul alpiniÅŸtilor?!) – să-ÅŸi încerce puterile, să intre ÅŸi el la o instituÅ£ie de învățământ, unde urma să susÅ£ină ÅŸi examen la limba franceză.
Dar, spre stupefacÈ›ia membrilor comisiei de examinare, deÅŸi aceÅŸtia erau specialiÅŸti în studiul limbii franceze, nici unul dintre ei n-a priceput nici o iotă din ce le vorbea în franceză candidatul. Fostul elev, cel mai bun la obiectul respectiv din acea ÅŸcoală, a rămas ÅŸi el foarte surprins că aceÅŸtia nu-l înÈ›elegeau. Alertată, comisia a anunÅ£at pe dată ministerul, iar Ministerul Învățământului din Tadjikistan a trimis o inspecÅ£ie să vadă ce fel de franceză se predă acolo în aulul cela pierdut in creierul munÅ£ilor, de n-o poate pricepe nici un specialist. AjunÅŸi la faÅ£a locului, membrii comisiei au constatat cu stupoare că mai bine de patruzeci de ani, în loc de limba franceză, basarabeanul nostru le predase mai multor generaÅ£ii de tadjici limba… română. Cu atât mai mult, le-a recunoscut membrilor înaltei comisii, de-acum bătrnul profesor, că o alta el nici nu cunoaÅŸte!
Până la urmă comisia a fost de acord cu argumentele că ÅŸi limba română e o limbă străină, că ÅŸi ea e una de proveniență latină, că ÅŸi limba română e frumoasă (concetăţeanul nostru exemplificând, bănuim, cu strofe din „MioriÅ£a" sau „Luceafărul"), că ÅŸi ea poate fi vorbită în niÅŸte ţări din lume ÅŸ.a.m.d.Comisia a dat până la urmă a lehamite din mână ÅŸi – cum profesorul era prea bătrân ÅŸi-l iubea tot satul, ca să-l pedepsească – i-a permis s-o predea mai departe, până va sosi în localitate un specialist de adevărată franceză, cu o singură condiÅ£ie: să nu-i mai spună limbii predate de el „franceză", ci română… Astfel, în cataloagele acelei ÅŸcoli – unica în Tadjikistan, dar bănuim ÅŸi-n toată Asia Mijlocie – la capitolul „limba străină" e trecută … „limba română".
Mi s-a mai povestit cum în acea fostă republică sovietică începuse un război fratricid – care mai continuă – autorităţile au ÅŸi uitat de „profesorul" basarabean, de „limbi străine"…
Si cum Ministerul de la DuÈ™anbe n-a mai trimis pe nimeni în sătucul din vârful Pamirului, basarabeanul… preda în continuare limba română acelor tadjico-persani. Cum domnul "profesor" a fost unul bun, si ca consatean, dar dar ÅŸi ca exigent dascal – el neposedând suficient de bine nici tadjica, nici rusa, – a comunicat cu multe generaÈ›ii de elevi… deveniÅ£i ulterior părinÅ£i ÅŸi bunici, doar în „franceza" lui. Asa ca, tot aulul cela de lângă Afganistan vorbeÅŸte două limbi: tadjica ÅŸi româna. Iar când a aflat că ministerul intenÈ›ionează să le trimită un alt profesor, mai tânăr, cu o altfel de „franceză", cea „adevărată", satul a expediat pe dată o scrisoare de protest la DuÈ™anbe, menÈ›ionând că ei nu doresc o altă franceză, că s-au obiÅŸnuit cu aceasta vorbită de „efendi învățător".
Pentru ca locuitorii satului – fiind elevi sârguincioÈ™i la vremea lor – "franceza" lor o cunosc suficient ca să-È™i poată ajuta copiii sau nepoÈ›ii să-ÅŸi facă temele pentru acasă, fiind ÅŸi prea bătrâni ca s-o ia de la capăt….
Undeva prin Pamir, in munÅ£ii cei mai înalÅ£i din Asia, cărora li se mai spune ÅŸi „acoperiÅŸul lumii", se află un aul mic, pierdut între varfuri, care vorbeÅŸte româneÅŸte.
Academician Nicolae Dabija , Chisinau 2011
