ROMANIA CA O PRADA; CINE O SALVEAZA? (3) Europa regiunilor – o devalorizare a cadrului national
Asadar, atit fenomenul regionalizarii cit si politica Uniunii Europeane tind in mod fatis sa diminueze statul, sa-l puna intre paranteze, reducindu-l la stadiul de abstractie inutila, etapa ultima fiind disparitia lui.Este tehnica de expansiune si dominare imperiala conceputa de o Germanie ce cauta sa-si plaseze jaloanele in cadrul extinderii catre Est, Regionalizarea a fost preluata de U. E. animata si ea de confuze si nemarturisite idei imperiale. In acest nou cadru si continuind temeinca traditie evocata mai sus, Germania si-a arogat conducerea operatiunilor de regionalizare si federalizare.
Plecind de la lucrarile unei organizatii care se declara europeana (desi este pur germana), Uniunea federalista a comunitatilor etnice europene (Föderalistische Union Europäischen Volksgruppen), U.E. a adoptat in anii 80 si 90 patru texte fundamentale:
1.Carta europeana a limbilor regionale si minoritare,
2.Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor,
3.Protocolul aditional la Conventia europeana a drepturilor omului,
4.Conventia speciala pentru drepturile la autonomie.
Toate sint de inspiratie germana iar ministerul de Interne de la Berlin e direct implicat in punerea lor in practica. Pe baza acestor texte, Germania obtine adoptarea unor documente care vor da peste cap structurile statelor nationale. Este vorba despre Conventia-cadru privind cooperarea transfrontaliera (Carta de la Madrid), Carta autonomiei locale si Carta autonomiei regionale.
Conventia-cadru privind cooperarea transfrontaliera a fost elaborata de Asociatia regiunilor frontaliere europene, o institutie creata si condusa de germani, avind drept scop constituirea "euroregiunilor" – entitati teritoriale aflate de o parte si de alta a frontierelor de stat.(!?) Doua astfel de artificii de inspiratie euro-germanica au fost inaugurate in timpul regimului Constantinescu: "euroregiunea Prutul superior", compusa din judetele Suceava si Botosani (in Romania), regiunile Balti si Edinet (in Republica Moldova) si regiunea Cernauti (in Ucraina); cea de-a doua este "euroregiunea Dunarea de jos", compusa din judetele Galati, Tulcea, Braila (in Romania), regiunea Odesa (in Ucraina) si regiunea Cahul (in Republica Moldova).
Textele fondatoare ale Asociatiei cooperarea transfrontaliera este "[…] depasirea frontierei sau, cel putin, reducerea importantei ei la o simpla frontiera administrativa". Rolul politic, istoric al frontierei se sfirseste odata cu aceasta initiativa. Gorbaciov nu spera altceva, in decembrie 1989, cand propunea «permeabilizarea» si apoi «spiritualizarea» frontierelor. Conceptul sovietic al "casei comune europene" – lansat de Brejnev in 1981 si preluat de Gorbaciov in 1985 – a fost adoptat de intreaga clasa politica vest-europeana, astfel incit identitatea ideilor in privinta suprimarii frontierelor nu are de ce sa ne mire.
Dupa Carta autonomiei locale, redactata tot de un functionar german, Carta autonomiei regionale, de aceeasi provenienta, tinde sa desavirseasca dezmembrarea statelor prin acordarea unei autonomii complete si in toate domeniile entitatilor regionale. Ajunsa in acest stadiu, Regiunea nu are decit doua posibilitati de evolutie: fie o noua dizolvare – de data aceasta nu in masa nationala, ci in cea, absolut impersonala, a Uniunii Europene –, fie revendicarea independentei, repetind, in acest caz, experienta «reusita» din K o s o v o .
Generalul Pierre M. Gallois, "parintele" sistemului francez de aparare nucleara, a semnat existenta "Centrului european pentru problemele minoritatilor", al carui sediu se afla in localitatea germana Flensburg, si care e finantat de guvernul de la Berlin. Principalul obiectiv al acestei institutii este stimularea revendicarilor autonomiste ale minoritatilor est si vest-europene. In momentul in care aceste revendicari ajung sa produca situatii conflictuale, solutia propusa e federalizarea!
Ceea ce se uita, insa, in calculul simplist care sta la baza viitoarei integrari europene, este ca micile entitati teritoriale nu ofera nici o garantie de stabilitate. Dimpotriva: inmultirea lor conduce in mod inevitabil la inmultirea motivelor de neintelegere. In plus, nimic nu garanteaza ca, dupa ce au refuzat autoritatea statului de care s-au rupt, Regiunile (si minoritatile) vor accepta mai usor cealalta autoritate, indepartata, imateriala si mult mai centralizata, a structurilor comunitare de la Bruxelles.
Regionalizarea, urmata imediat de integrarea europeana, nu va insemna pentru aceste regiuni (si minoritati) decit o subordonare de alta natura. Ceea ce va implica, probabil, continuarea revendicarilor. Trecerea din structurile statului in cele ale supra-statului european nu reprezinta "un salt calitativ", ci doar inlocuirea unei autoritati centrale cu alta.
Referindu-se la rolul Germaniei in Europa, fostul ministru de externe Klaus Kinkel afirma cu stupefiant cinism: "Suntem (Germania, n . a .) predestinati sa tragem principalele foloase de pe urma intoarcerii acestor tari (fostul bloc socialist.) in Europa. In exterior, trebuie sa reusim acolo unde am esuat de doua ori."
Cu alte cuvinte, ceea ce Germania n-a putut obtine prin doua razboie mondiale, va fi dobindit prin intermediul integrarii europene. Marturisirea fostului demnitar este perfect coerenta cu numeroasele declaratii ale oamenilor politici germani, de la Kohl la Schröder, potrivit carora natiunea este "un obstacol" in calea constructiei europene, iar suveranitatea "un concept depasit". Transferul treptat al suveranitatii nationale catre Centrul federator care este Uniunea Europeana – transfer inaugurat prin Tratatul de la Maastricht – nu este altceva decit o forma de aservire fata de o guvernare imperiala.
Cucerirea juridico-birocratica a inlocuit, pur si simplu, cucerirea militara. Iar politica de regionalizare nu este decit o transpunere a vechiului precept: divide et impera. Pentru moment, acest imperiu care nu-si spune numele are un motor: Germania. Dar, in scurt timp, posibila aderare a Rusiei si prietenia Merkel – Putin va schimba sensul tuturor calculelor care au fost facute pina acum si va surprinde pe multi dintre actualii entuziasti ai integrarii.
Radu Portocala
