1 Decembrie РUnirea s-a ̨mplinit prin voia Domnului!

 

Ungaria Mare nu a existat! Să afle şi TOKES!!!

 

Da, istoric aÅŸa este! Este scornită de minÅ£ile înfierbântate care confundă realitatea cu visurile deÅŸarte de mărire!

Ungaria aÅŸa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniţă birocratică, a unui funcÅ£ionar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi ÅŸi aranjamente de culise.

Ungaria aÅŸa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură. Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de români!

Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie. Unde este jertfa ungurească la 1867?! Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac ÅŸi jumătate de ocupaÅ£ie turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece?

Să le aducem aminte celor care calomniază România cu atâta pasiune, faptul ruÅŸinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta ÅŸi din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur!

Repetam: când turcii, care transformaseră Ungaria în paÅŸalâc, au fost alungaÅ£i de armatele unei puteri europene, creÅŸtine, în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară! Nici unul! La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaÅ£ie turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenţă, de opoziÅ£ie ungurească la ocupaÅ£ia musulmană.

Nota bene: principatul medieval ungar, creaÅ£ie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor româneÅŸti, între care includ ÅŸi Transilvania. Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu! Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare.

 

Dispare Ungaria, dar nu şi Transilvania, care continuă să existe!

De ce nu dispare ÅŸi principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527? Simplu de ce: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria ÅŸi Transilvania erau lucruri diferite, entităţi complet separate, care nu puteau fi gândite împreună!

Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeaÅŸi situaÅ£ie cu Moldova ÅŸi Å¢ara Românească, fiind toate trei părtaÅŸe în mod firesc la aceeaÅŸi istorie, la acelaÅŸi model de organizare politică. InsistenÅ£a cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparaÅ£ia între cel calomniat ÅŸi calomniator!

Foarte uÅŸor ÅŸi la îndemâna oricui este să constate că oportunismul ÅŸi lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari, decât la cei care ne-au condus ÅŸi reprezentat pe noi! S-o spunem pe ÅŸleau ÅŸi pe înÅ£elesul omului de rând: momentele în care să-Å£i fie ruÅŸine de tine că eÅŸti maghiar sunt mult mai numeroase ÅŸi mai jenante decât cele care i-ar îndreptăţi cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros.

Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgenţă trebuie adunate de istoricii specialiÅŸti ÅŸi puse pe tapet, căci numai aÅŸa vom închide gura celor care ÅŸi-au făcut o meserie din a calomnia tot ce este românesc!

Å¢inem totuÅŸi să punem o întrebare pentru bravii noÅŸtri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie: CâÅ£i sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, ÅŸi câÅ£i sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români? CâÅ£i sunt românii al căror nume a fost maghiarizat ÅŸi se fălesc azi cu ei toÅ£i maghiarii, ÅŸi câÅ£i sunt maghiarii cu nume românizat?

Să mi se ierte simplicitatea, approape penibilă, a demersului pe care il propun… Să vorbim aÅŸadar pe înÅ£elesul minÅ£ii lor, îmbacsita de ură ÅŸi năluciri deÅŸarte! Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice ÅŸi să tranşăm o dată ÅŸi pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligaÅ£i să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor.

Pentru cei ce vor face această operaÅ£iune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situaÅ£ia din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas ÅŸi Janos Bolyai.

Am un prieten, istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din MaramureÅŸ!

AcelaÅŸi exerciÅ£iu nu ar strica să-l facem ÅŸi cu ceilalÅ£i vecini, întrebându-ne câÅ£i ucrainieni, ruÅŸi, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească, ÅŸi câÅ£i români i-au fericit pe vecinii noÅŸtri ÅŸi ar binemerita nu numai un cuvânt de recunoÅŸtinţă din partea acestora!.

Ar merita ca în toate aceste ţări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt româneÅŸte ÅŸi se consideră români!

Oare cât vom mai tolera persecutarea ÅŸi marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând neruÅŸinarea guvernanÅ£ilor vecini, a guvernanÅ£ilor noÅŸtri, complet surzi la suferinÅ£a românilor din ţările vecine?!

Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria! Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci.

Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar. De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria Å£ară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat naÅ£ional!

Comunitatea internaÅ£ională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor! Care e logica acestor resentimente? Cum puteÅ£i deplânge la nesfârÅŸit dispariÅ£ia graniÅ£elor care aparÅ£ineau altora, adică habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridicolul situaÅ£iei?!

Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea ÅŸi administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. Abia după Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor! Åži ÅŸtiÅ£i dumneavoastră, fraÅ£i maghiari, care a fost prima iniÅ£iativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta? Care a fost primul lor gând de autoguvernare maghiară, suverană ÅŸi independentă pentru prima oară după 400 de ani? Nu ÅŸtiÅ£i, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria!

Au decis să trimită ÅŸi au ÅŸi trimis la BucureÅŸti o delegaÅ£ie, de trei conÅ£i maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand ÅŸi lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867! Nici mai mult, nici mai puÅ£in!

AÅŸadar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranÅ£a cea mare a politicienilor maghiari! LipsiÅ£i de exerciÅ£iul guvernării, al libertăţii, fruntaÅŸilor unguri le-a fost teamă de riscurile ÅŸi provocările la care te supune suveranitatea. S-au simÅ£it singuri ÅŸi neajutoraÅ£i, neasistaÅ£i! Nu ÅŸtiau încotro s-o apuce!

Cam la fel cum au reacÅ£ionat Å£iganii noÅŸtri când au fost eliberaÅ£i din aÅŸa zisa robie: s-au trezit ÅŸi ei dintr-odată neasistaÅ£i ÅŸi s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat ÅŸi să ceară să rămână mai departe !

Unde era dispreÅ£ul politicienilor maghiari faţă de tot ce este românesc atunci când au venit la BucureÅŸti cu căciula în mână cerÅŸindu-ne întovărăşirea?! Unde era dorul de libertate ÅŸi neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!

Prin ce impuneau românii în faÅ£a vecinilor maghiari ? Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi ÅŸi mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, erau principatele statului român. Nici în toată Europa nu găseÅŸti multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanţă politică! Semn de cuminÅ£enie ÅŸi de înÅ£elepciune atât la nivelul domnilor, cât ÅŸi la nivelul omului de rând de la Talpa tarii! Nu întâmplător românii se numără ÅŸi printre cele numai câteva popoare din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul Jus Valachicum.

Da, oameni buni, aÅŸa s-au petrecut lucrurile după Trianon! A fost un moment jenant pentru bieÅ£ii unguri, iar guvernanÅ£ii ÅŸi mai apoi istoricii români, ca niÅŸte veritabili domni, ca niÅŸte adevăraÅ£i boieri, ca niÅŸte buni vecini, ca niÅŸte oameni adevăraÅ£i, ne-am abÅ£inut să-l popularizăm, să-l mediatizăm ÅŸi să-l comentăm! Să facem caz, ori, ferit-a Sfântul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noÅŸtri! Åži poate că aÅŸa ar trebui să procedăm ÅŸi în continuare! Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt!

Din păcate, abnegaÅ£ia ungurească sistematică, instituÅ£ionalizată, de a lovi ÅŸi calomnia tot ce este românesc, ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului. Bunătatea noastră ÅŸi bunul nostru simÅ£ sunt considerate slăbiciune, prostie chiar! E timpul ca această impertinenţă să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără ruÅŸine să fie obrăzniciÅ£i ÅŸi puÅŸi cu nasul la perete, să nu ÅŸi-l mai ridice aÅŸa de sus fără niciun temei! Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simÅ£ care să-i tragă de mânecă pe connaÅ£ionalii lor mai zănateci sau nu îndrăznesc să ne ocupăm noi, românii, de această trebuÅŸoară! Åži s-o facem de data asta temeinic, cu sistemă!

Avem nevoie, aÅŸadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel ÅŸi fel de minciuni, ne calomniază ÅŸi ne sabotează cu orice ocazie! Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul ÅŸi nu mai putem întârzia cu punerea în funcÅ£iune a acestei arme teribile: ADEVÄ‚RUL! Åži adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri!

Numai detractorii noÅŸtri au motive să se teamă de adevăr! Ceea ce înseamnă că îl avem de partea noastră ÅŸi pe bunul Dumnezeu, care este, în fapt, alt nume al adevărului.

Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă ÅŸi în traistă!

Ne-a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, ÅŸi a vegheat Sfântul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat. Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie ÅŸi de dăruire apostolică a cărturarilor noÅŸtri ÅŸi datorită jertfei româneÅŸti din acei ani teribili ai Marelui Război.

1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!.

Tuturor românilor aÅŸadar, pentru fiecare român în parte ÅŸi pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima ÅŸi fruntea sus! Avem de ce!