Cad caramizi in centrul Brasovului!

Cad caramizi in centrul Brasovului!

0 281
Pericole la tot pasul in centrul istoric al Brasovului. De pe fatadele degradate ale cladirilor  istorice se desprind caramizi si bucati de tencuiala. Pentru protectia trecatorilor si a locatarilor, municipalitatea a semnalizat zonele periculoase si a notificat 200 de proprietari de cladiri sa-si repare imobilele. Amenzile pentru cei care nu se conformeaza pot ajunge la 5.000 de lei.
Fatadele majoritatii cladirilor din c entrul istoric al Brasovului s-au degradat in asa masura incat caramizi se desprind, care se prabusesc pe trotuar. In aproape 10 cazuri municipalitatea a inchis trotuarele si a semnalizat zonele cu indicatoare de avertizare „ATENTIE! Accesul interzis pietonilor. Cad caramizi!”. Cladirea Liceului Sportiv este una dintre aceste cazuri, o proprietate privata de pe strada Nicolae Balcescu si o alta de pe strada Michael Weiss. De cele mai multe ori indicatoarele sunt ignorate de cetateni, care nu par sa se sinchiseasca de faptul ca isi pun viata in pericol de fiecare data cand trec pe trotuarele marcate.   
Proprietarii acestor cladiri pericol public au fost notificati de catre Primarie.
Pe strada Nicolae Balcescu nr. 5 trotuarul a devenit aproape inaccesibil pietonilor care, pentru a-si continua drumul, trebuie sa intre pe strada. Coproprietarii din curtea casei cu pricina cred ca este nevoie de masuri mai drastice pentru a se repara totusi fatada.
Daca nu vor lua masuri, proprietarii vor fi somati si daca tot nu se conformeaza, vor fi sanctionati contraventional. Amenzile pot ajunge pana la 5.000 de lei. In luna iulie o femeie din Brasov a murit zdrobita de o bucata de tencuiala s-a desprins de pe fatada unei case de pe strada Lunga.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.