O CRIZA EUROPEANA A SPERANTEI!

 

Nu mizaÅ£i pe liderii UE pentru a ieÅŸi din actuala criză. Viitorul va fi conturat de tinerii pe care i-au uitat, scrie filozoful polonez JarosÅ‚aw Makowski, în contextul în care Executivul de la Bruxelles caută fonduri pentru a ajuta Programul de schimburi studenÅ£eÅŸti să reziste reducerilor bugetare.

 

Pana acum sociologii ÅŸi-au concentrat atenÅ£ia asupra aÅŸa-numitei “generaÅ£ii pierdute”. Politicienii au evitat să utilizeze această sintagmă, până ce premierul Italiei, Mario Monti, a rupt conspiraÅ£ia tăcerii ÅŸi le-a spus tinerilor italieni: “SunteÅ£i o generaÅ£ie pierdută”. Sau, mai precis: “Adevărul – care din păcate nu este unul plăcut – este că promisiunea speranÅ£ei, din punctul de vedere al transformării ÅŸi îmbunătăţirii sistemului, va fi simÅ£ită doar de către cei care vor face parte peste câÅ£iva ani din categoria tinerilor”.Cancelarul german Angela Merkel ÅŸi premierul britanic David Cameron ar fi putut spune acelaÅŸi lucru, dar Mario Monti este cel care a făcut primul pas. Acest lucru înseamnă că liderii politici vor începe curând să anunÅ£e “vestea cea bună” pentru a face tinerii să uite nivelul de trai de care s-au bucurat părinÅ£ii lor.

Trebuie să spunem adevărul: "actualele elite politice ÅŸi intelectuale sunt vinovate de criza prin care Europa trece acum. Ei sunt generaÅ£ia de lideri crescuÅ£i într-un “palat de cristal” .

Este interesant că existenÅ£a privilegiată pe care au continuat-o, bucurându-se de prosperitate ÅŸi siguranţă, nu a fost creaÅ£ia lor. Angela Merkel ÅŸi David Cameron, la fel ca ÅŸi fostul cancelar german Gerhard Schröder ÅŸi fostul premier britanic Tony Blair au moÅŸtenit această situaÅ£ie de la predecesorii lor, devenind o eficientă “cooperativă de consum”, aÅŸa cum o numeÅŸte Zygmunt Bauman, consumând roadele eforturilor altora ÅŸi bucurându-se de succese care nu sunt ale lor.

Elitele care se află acum la putere au trăit în condiÅ£ii total diferite, bucurându-se de siguranţă, pace ÅŸi o creÅŸtere sistematică a nivelului de trai. Acestea au fost efectele construirii unui stat asistenÅ£ial funcÅ£ional. Cum se întâmplă că, după un astfel de succes spectaculos, Europa se confruntă acum cu ceea ce probabil este un eÅŸec la fel de spectaculos? Acest lucru se întâmplă pentru că actualele elite cred că au moÅŸtenit pur ÅŸi simplu Uniunea Europeană de la predecesorii ei, mai degrabă decât să o fi luat cu împrumut pentru copiii lor. Mentalitatea ÅŸi spiritul politicienilor care conduc Europa astăzi pot fi sintetizate astfel: “Să ne bucurăm cât putem de viaţă pentru că, în curând, Uniunea Europeană va rămâne doar o amintire”

Care este cea mai mare şi cea mai stringentă problemă a Europei astăzi?

O vedem pe străzi ÅŸi în centrele marilor oraÅŸe. “Avem dreptul de vot, dar nu avem locuri de muncă!”, strigă tinerii ÅŸomeri. Avem democraÅ£ie, dar nu avem pâine sau case. Apare categoria socială a “precariatului”. În ce constă această categorie? Un răspuns clar ÅŸi precis este oferit de Guy Standing, autorul cărÅ£ii “The Precariat: The New Dangerous Class” (“Precariatul: Noua clasă socială periculoasă” – cartea nu a fost tradusă în limba română). Practic este vorba de toată lumea, în principal de tineri.

Iar singurul lucru pe care îl aud din partea liderilor politici este că sunt o “generaÅ£ie pierdută” ÅŸi că Uniunea Europeană riscă să se destrame.

Precariatul, notează Guy Standing, este caracterizat prin următoarele elemente: furie, anomie (erodarea conexiunilor sociale), anxietate şi alienare.

Rezultatul acestei stări sociale este “cetăţeanul furios” pe care l-am văzut în acÅ£iune pe străzile din Londra în vara anului 2011. AceÅŸtia reprezintă noua categorie de săraci, fără a avea nimic în comun cu disperarea oamenilor fără adăpost. O generaÅ£ie care se confruntă cu perspectivele ÅŸomajului prelungit ÅŸi cu necesitatea acceptării unor locuri de muncă sub calificările ÅŸi ambiÅ£iile dobândite. O astfel de situaÅ£ie alimentează furia ÅŸi frustrarea.

Întrebarea cu care ne confruntăm în momentul de faţă este: cum putem transforma furia în curaj?

În primul rând, să nu uităm că o mentalitate curajoasă îÅŸi are sursa în curajul unei viziuni. Deci, să spunem tare: “Nu trebuie să ne temem de ură”. Avem dreptul la ură dată fiind situaÅ£ia în care suntem. Există o singură condiÅ£ie: furia, revolta ÅŸi ura nu trebuie îndreptate spre alÅ£ii. Nu trebuie îndreptate spre semenii noÅŸtri, pentru că, în acest caz, s-ar pune gaz pe foc.Am transforma lumea în cel mai mare coÅŸmar. Ura ÅŸi furia pe care o au în suflete milioane de tineri europeni trebuie îndreptate împotriva indiferenÅ£ei. Acum, imperativul nostru categoric este: “Urăsc propria indiferenţă”.

În al doilea rând, Claus Leggewie scrie în celebra carte “Mut statt Wut” (“Curaj în locul furiei” – cartea nu a fost tradusă în limba română) că marile schimbări necesită “imaginaÅ£ie constructivă ÅŸi iniÅ£iativă”.Prin urmare, cine poate garanta că nu egoismul, ci solidaritatea, nu concurenÅ£a acerbă, ci colaborarea, nu profitul, ci dezvoltarea durabilă vor deveni stelele pe care le va urma o Europă unită?

În primul rând, din motive morale, intelectuale ÅŸi spirituale, trebuie să spunem cine sunt cei care nu le vor urma cu siguranţă: liderii europeni. Cei care, în ultimii doi ani, s-au străduit atât de mult să salveze Uniunea Europeană încât în curând va deveni o amintire. Liderii politici nu sunt o soluÅ£ie la problemele Uniunii, ci reprezintă sursa problemelor.

A-i cere Angelei Merkel sau lui François Hollande să ne scoată din actuala criză este ca ÅŸi cum i-am cere unui orb să analizeze tablouri impresioniste.

Atunci cine? Oricât de nebuneÅŸte ar suna, cred că ultima ÅŸansă a Europei este generaÅ£ia Erasmus. Un proiect care, aÅŸa cum auzim de la eurocraÅ£ii de la Bruxelles, este atât de extravagant încât în curând ar putea fi abandonat ca parte a… “măsurilor de austeritate”. Pentru că, de ce să cheltuim banii contribuabililor pe burse acordate tinerilor europeni care, conform unor zvonuri, îÅŸi petrec cea mai mare parte a timpului distrându-se?Pe de altă parte, conferinÅ£ele eurocraÅ£ilor, dezbaterile ÅŸi excursiile de studii, plus costurile aferente acestora, toate finanÅ£ate din impozitele plătite de noi, contribuie la coeziunea Uniunii Europene mai bine decât finanÅ£area experienÅ£ei unor tineri de a studia ÅŸi a trăi în altă Å£ară?

GeneraÅ£ia Eramus este cea care se confruntă cu perspectivele ÅŸomajului. O generaÅ£ie care trece printr-o criză a speranÅ£ei ! În acelaÅŸi timp, este generaÅ£ia care a început să cunoască prin contact direct diversitatea Europei. O generaÅ£ie care, din cauza situaÅ£iei disperate, înÅ£elege ceea ce marele filosof ceh Jan Patočka numea“solidaritatea celor ÅŸocaÅ£i”.Acest destin comun înseamnă că generaÅ£ia Erasmus ÅŸtie că lumea aÅŸa cum o cunoaÅŸtem acum se apropie de sfârÅŸit. Ce va începe? Viitorul este în mâinile noastre.A venit momentul ca actuala “generaÅ£ie pierdută” să înceapă construirea unei noi Europe. Avem nevoie de o nouă politică progresistă care să nu se axeze pe logica creÅŸterii economice, ci pe o distanÅ£are radicală de acest sistem.

În momentul de faţă, cei care sunt cu adevărat liberi nu sunt cei care spun “mai mult, din ce în ce mai mult” (mai multe cumpărături, mai multe credite, mai multă devastare a planetei), ci cei care au curajul ÅŸi încrederea să spună “destul! ” Membri ai generaÅ£iei Erasmus, ÅŸtim că nu aveÅ£i locuri de muncă, ÅŸtim că sunteÅ£i lipsiÅ£i de speranÅ£a unui viitor mai bun, dar sunteÅ£i ultima ÅŸansă a Europei. Cine va salva Europa dacă nu voi? Când, dacă nu astăzi? “Visul european” este în mâinile voastre. (noiembrie 2012)

 

Jarosław Makowski, Gazeta Wyborcza, Varşovia