SACELEANUL Alexandru Lapedatu, omul care a insotit Tezaurul Romaniei la Moscova
"S-a isprăvit. BolÅŸevicii sunt victorioÅŸi pretutindeni. Paza militară s-a retras de pe străzi. Guvernul bolÅŸevic stăpân. Ceea ce lumea tot mai spera să nu se întâmple s-a întâmplat. Soarta noastră e pecetluită" – Fragment din Jurnalul lui Alexandru Lapedatu, datat 3 noiembrie 1917. Guvernul l-a însărcinat pe Alexandru Lapedatu să supravegheze drumul până la Moscova a aÅŸa-numitului "tren al băncilor" si Depozitarea Tezaurului Romaniei
În 20 noiembrie 1994, pe zidul unei case din Săcele a apărut o placă comemorativă închinată lui Alexandru Lapedatu. Strada, ÅŸi ea, i-a împrumutat numele. Unii localnici au protestat. CâÅ£i mai ÅŸtiu, astăzi, cine a fost el? Fost preÅŸedinte al Senatului ÅŸi al Academiei, istoricul Alexandru Lapedatu ÅŸi-a legat numele, printre altele, de o chestiune esenÅ£ială în istoria ţării: depozitarea Tezaurului Romaniei la Moscova.
Profesor la Saguna
Alexandru Lapedatu s-a născut în 1876, în satul Cernatul Săcelelor, de lângă BraÅŸov. Cele patru sate, care formează astăzi oraÅŸul Săcele, se mândresc că au dat României opt academicieni. Tatăl lui Alexandru, profesorul Ioan Lapedatu, s-a căsătorit în Cernatu cu fata unui negustor înstărit. A predat, o vreme, la liceul "Åžaguna" din BraÅŸov. După terminarea studiilor, Alexandru Lapedatu a ajuns cercetător la Biblioteca Academiei, apoi secretar al Comisiei Monumentelor Istorice.
În iulie 1917, Guvernul l-a însărcinat să supravegheze transportarea la Moscova, cu aÅŸa-numitul "tren al băncilor", a obiectelor aflate în patrimonial Ministerului Cultelor.
Jurnalul de la Moscova
Lapedatu a stat în Rusia din august 1917 până în 5 ianuarie 1918, timp în care a Å£inut un jurnal. Drumul spre Moscova a fost plin de peripeÅ£ii. Conform Jurnalului sau, in ziua plecării, însoÅ£itorii au aflat că au un vagon mai puÅ£in, de era să rămână peste noapte cu lăzile pline de documente sub cerul liber, în ploaie. Călătoria a fost amânată. Vagoanele de clasa I fuseseră deja rezervate pentru rude, prieteni ÅŸi chiar metrese ale mai-marilor vremii. RuÅŸii, care nu asistaseră la îmbarcare, n-au vrut să ia în primire vagoanele, până când încărcătura n-a fost descărcată, reîncărcată ÅŸi inventariată în faÅ£a lor. Trenul a plecat cu trei zile întârziere. Dincolo de graniţă, soldaÅ£ii ruÅŸi dădeau năvală în vagoane. Au fost împiedicaÅ£i să urce de cazaci, care păzeau cu arma în mână trenul ce le fusese încredinÅ£at.
Sala din Kremlin
"6 august 1917. La ora trei am ajuns la Kremlin, unde am depus lăzile într-o sală mică ÅŸi umedă, sală care a fost acceptată, negreÅŸit, fără să fi fost văzută". "9 august 1917. OcupaÅ£i cu aranjamentul de la Casa de Depuneri, pe care l-am terminat. În subsolul acestei case avem 48 de lăzi, deasupra 26, iar la Kremlin 99". "23 august 1917. Azi noapte am început mutarea lăzilor de la Kremlin la Casa de Lombard. Am dus, în 11 camioane, cam jumătate din ele, cele mai multe ale Ministerului de Externe ÅŸi Interne, puÅ£ine ale noastre (ale Ministerului Cultelor – n.r.) ÅŸi ale Domeniilor", scrie Lapedatu, în jurnal.
Cariera stralucita: ministru, senator, presedinte al Academiei Romane
Întors de la Moscova, Alexandru Lapedatu a fost desemnat expert al delegaÅ£iei României la ConferinÅ£a de Pace de la Paris. După Marea Unire, a predat istoria veche la Universitatea din Cluj. A fost întemeietor ÅŸi co-director al Institutului de Istorie din Cluj, director general al Arhivelor Statului, preÅŸedinte al Senatului, ministru al Cultelor ÅŸi Artelor academician ÅŸi preÅŸedinte al Academiei Române.
Activitate politica
ÎÅŸi începe activitatea politică în 1922, an în care este ales deputat al PNL. Face parte din guvernele liberale ale perioadei interbelice, mai întâi ca ministru al Cultelor ÅŸi Artelor (30 octombrie 1923-27 martie 1926), când poartă tratative cu reprezentantul Vaticanului pentru încheierea unui Concordat menit să reglementeze situaÅ£ia Bisericii Romano-Catolice din România (1924). În timpul acestui mandat este invitat să participe la ÅŸedinÅ£a Consiliului de Coroană de la Sinaia (31 decembrie 1925), în care acceptă decizia principelui Carol de a renunÅ£a la prerogativele de moÅŸtenitor regal. Ocupă în mai multe rânduri portofolii ministeriale. În timpul regimului autoritar al lui Carol II, după interzicerea partidelor prin decret-lege (1938), intră în Frontul RenaÅŸterii NaÅ£ionale, fiind una dintre personalităţile de prim-plan ale formaÅ£iunii.
Ucis de bolsevici in temnita de la Sighet
Activitatea didactică ÅŸi ÅŸtiinÅ£ifică este completată de activitatea sa culturală ÅŸi publicistică. Este membru a numeroase societăţi ÅŸi comisii culturale ÅŸi colaborează la numeroase reviste ÅŸtiinÅ£ifice ÅŸi literare. La 9 iunie 1948, odată cu reorganizarea Academiei în cadrul regimului comunist, i se retrage calitatea de membru, fiind repus în drepturi ca titular, post-mortem, în 1990. După instaurarea regimului comunist, în cadrul represiunii împotriva liderilor partidelor politice ale perioadei interbelice, este arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 ÅŸi întemniÅ£at la Sighet viaÅ£a. În 30 august 1950, băgat în celulă imediat după o dezinsecÅ£ie, Alexandru Lapedatu moare sufocat de miros, fiind suferind de astm.
Operă stiintifica
Ca student al Facultăţii de Litere ÅŸi Filosofie – secÅ£ia Istorie – din cadrul Universităţii BucureÅŸti a avut prilejul de a se specializa în studiul istoriei medievale cu personalităţi ca I. Bogdan, D. Onciul, N. Iorga. Alături de Nicolae Iorga, Spiru Haret, Kalinderu etc. s-a iniÅ£iat în cercetarea monumentelor istorice medievale. Alexandru Lapedatu a lăsat o bogată operă ÅŸtiinÅ£ifică: Documente istorice din arhivele BraÅŸovului (1903), Câteva cuvinte asupra bisericilor Sf. Nicolae Domnesc ÅŸi Trei Ierarhi (1904), Curtea de ArgeÅŸ et ses monuments (1909), Scurtă privire asupra cestiunii conservării monumentelor istorice (1911), Monumentele noastre istorice în lecturi ilustrative (1914), Un mănunchi de cercetări istorice (1915), Miscellanee, Cuvinte comemorative, panegirice, ocazionale ÅŸi politice (1925), monografii consacrate domnilor Radu cel Frumos, Vlad Călugărul, Åžtefan cel Mare, Mihnea cel Rău; în 1998 i-a fost publicat volumul Amintiri.
FraÅ£ii gemeni Ion ÅŸi Alexandru Lapedatu – "Muresul si Oltul"
Despre fraÅ£ii gemeni Ion ÅŸi Alexandru Lapedatu s-a spus că sunt ca MureÅŸul ÅŸi Oltul. Izvorăsc din acelaÅŸi loc, dar o apucă pe căi diferite. După 1918, însă, ambii au jucat un rol esenÅ£ial în reorganizarea Transilvaniei. S-au născut în 14 septembrie 1876. Tatăl lor a murit când ei nu împliniseră un an. Până la 7 ani au locuit ba la bunica din partea mamei, în Săcele, ba la bunicii paterni, într-un sat sibian. În 1884, mama lor s-a recăsătorit cu un profesor din IaÅŸi, care avea patru copii. Căsnicia a durat 5 ani ÅŸi a fost "un iad", scria Ion în jurnalul său. La 14 ani, drumurile gemenilor s-au despărÅ£it pentru multă vreme. Ion a rămas în grija bunicilor sibieni. După 1918, a fost unul dintre artizanii unificării monetare, profesor universitar la Cluj, academician, deputat ÅŸi senator, ministru de FinanÅ£e, guvernator al Băncii NaÅ£ionale. În 1950, deÅŸi figura pe lista neagră, n-a fost arestat, deoarece era foarte bolnav. A murit în 1951, la BucureÅŸti.
Cum am pierdut Tezaurul
În luna decembrie a anului 1916, tezaurul românesc este încredinÅ£at aliatilor din Rasarit înspre buna păstrare la Kremlin. SituaÅ£ia de pe front era potrivnică României la sfarÅŸitul anului 1916. Armatele combinate ale Puterilor Centrale ocupaseră majoritatea ţării ÅŸi ameninÅ£au fărâma de pământ ce încă era în mâini româneÅŸti. Tezaurul românesc fusese transportat mai întai de la BucureÅŸti la IaÅŸi pentru a nu fi capturat de inamic. Pe data de 14 decembrie, trenul format din 17 vagoane ÅŸi păzit de 200 de jandarmi păraÅŸeste gara oraÅŸului IaÅŸi. În aceste vagoane erau 1.740 cutii conÅ£inând lingouri ÅŸi monede de aur, dar ÅŸi bijuteriile reginei Maria. În vara anului 1917 se ia decizia ca încă un transport să fie efectuat, din pricina temerilor unei eventuale înfrangeri a armatei române pe frontul moldovenesc. În valtoarea evenimentelor din anul următor, tezaurul pică în mâinile noii puteri bolÅŸevice. În luna decembrie trupele ruseÅŸti staÅ£ionate lângă IaÅŸi vroiau asasinarea regelui Ferdinand ÅŸi propagarea revoluÅ£iei bolÅŸevice. Armata romană intervine împotriva agitatorilor comuniÅŸti. Are loc ruperea legăturilor diplomatice aproape imediat cu România ÅŸi are loc arestarea diplomatului Constantin Diamandi la Moscova. Pe 26 ianuarie 1918, Trotki confirma oficial temerile româneÅŸti, acesta susÅ£inând că tezaurul va rămane în custodia guvernului sovietic.
Ce s-a returnat
În urma detensionării parÅ£iale a relaÅ£iilor româno-sovietice, pe 16 iunie 1935 soseÅŸte în BucureÅŸti un tren ale cărui 17 vagoane conÅ£ineau manuscrise, hărti, documente, colecÅ£ii de artă, valută cât ăi alte bunuri istorice. Pe 12 iunie 1956 au fost primite alte obiecte de patrimoniu ÅŸi de însemnătate culturală, cum ar fi Tezaurul de la Pietroasa, tablourile lui Nicolae Grigorescu, precum ÅŸi alte aproape 40.000 de piese constând din icoane, monede de aur ÅŸi argint, medalii, gravuri, tapiserii ÅŸi obiecte de artă. Până în 1990 exista consensul ca Uniunea Sovietica retrocedase întregul tezaur românesc, dar cercetările ulterioare relevă lipsa celor aproape 100 de tone de aur ale primului transport. La aproape 100 de ani de atunci, aceasta problemă încă tensionează relaÅ£iile româno-ruse.