Cei 17 alesi ai Brasovului au doi lideri in comisii
Din cei 17 parlamentari brasoveni, un senator si un deputat au functii de conducere in comisiile parlamentare. Daca la Senat liberalul Ioan Ghise este presedintele Comisiei pentru Regulament, in Camera Deputatilor, Maria Grecea de la PP-DD este vicepresedinte al Comisiei pentru comunitatile de romani din afara granitelor tarii, iar Gabriel Andronache este secretar al Comisiei juridice, de disciplina si imunitati si secretar in Comisia pentru Regulament.
Toti cei 17 deputati si senatori din Brasov au fost repartizati pe functii in comisiile parlamentare in ultimele zile ale lui 2012. Dintre cei sase senatori brasoveni, Sebastian Grapa (PNL) face parte din Comisia Juridica, de Numiri, Disciplina, Imunitati si Validari, Viorel Chiriac (PSD) este membru al Comisiei de Administratie Publica, Ioan Ghise (PNL), de altfel singurul care are o functie de conducere, este presedintele Comisiei pentru Regulament, Marius Neculoiu face parte din Comisia pentru Invatamant, senatorul Marius Coste (PP-DD) din Comisia de Privatizare si Administrarea Activelor Statului, iar Nicolae-Vlad Popa (PDL) este membru al Comisiilor pentru Regulament si cea pentru Drepturile Omului.
In urma negocierilor, la Camera Deputatilor, opozitia a primit 3 din cele 11 functii din Biroul CD. La Camera Deputatilor, Dan Zanfir (PNL) este membru in Comisia de Industrii si Servicii, Ion Ochi (PSD) in cea de Cultura, Mihai Dontu (PNL) in cea de Buget-Finante, Constantin Nita (PSD) a devenit membru al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala, Emil Nita (PSD) ii reprezinta pe brasoveni in Comisia de Industrie si Servicii, Ioan Adam (PSD) este membru in Comisia juridica, Ion Dinita (PC) in Comisia de Industrie si Servicii, Petre Roman (PNL) din cea de Afaceri Europene, Maria Grecea (PP-DD) este vicepresedinte al Comisiei pentru comunitatile de romani din afara granitelor tarii si membru in comisia pentru Invatamant, stiinta, tineret si sport.
De la democrat-liberali, Gabriel Andronache este secretar al Comisiei juridice, de disciplina si imunitati si secretar in Comisia pentru Regulament a Camerei Deputatilor, iar Gheorghe Ialomitianu este membru al Comisiei de Buget-Finante.
Vifor Rotar