Brasovenii la prima infrangere din acest an
ASC Corona 2010 Brasov a pierdut cea de-a sasea partida disputata in deplasare cu scorul de 6-2 (2-1, 2-0, 2-1), in fata gruparii Nove Zamky, intr-un meci contand pentru etapa din cadrul Ligii MOL. Din pacate brasovenii nu au mai reusit un meci la fel ca celelalte cinci pe care le-a castigat. La finalul partidei elevii pregatiti de Greg Lindqvist au trebuit sa se recunoasca invinsi, tehnicianul brasovenilor afirmand ca acest meci a fost pierdut din cauza oboselii acumulate in celelalte meciuri castigate.
“Am avut un meci foarte solicitant duminica seara la Miskolc, dupa care echipa s-a intors la Budapesta iar luni la pranz am plecat spre Nove Zamky iar aceste lucruri s-au resimtit in corpurile jucatorilor nostri care au acuzat o stare de oboseala, dar asta nu este o scuza pentru infrangerea din Slovacia. Am inceput foarte bine, am marcat in primul minut dar arbitrii au anulat golul spre surprinderea generala din patinoar!
Dupa aceasta decizie neinteleasa de nimeni am continuat sa jucam bine si am reusit sa deschidem scorul dar nu a fost seara noastra. Orice ricoseu mergea numai la adversari si nu am mai avut puterea sa controlam pucul cum s-a intamplat la Miskolc, in afara de aceste lucruri in echipa noastra s-au facut si multe greseli individuale care ne-au costat 3 din primele 4 goluri ale adversarilor.
Dupa ce am primit golul 4, am solicitat time-out si m-am intors catre jucatori pentru a-i mobiliza pentru restul jocului dar am primit pedeapsa de 2 minute pentru intarzierea jocului iar de aici a inceput un adevarat circ. Este mai greu sa incerci sa comunici cu acesti arbitri din Liga MOL decat sa vorbesti cu Barack Obama despre politica!
Trebuie sa uitam repede meciul de la Nove Zamky si sa ne pregatim de marele meci de vineri cu Miercurea Ciuc.
Suntem multumiti cu cele 5 puncte acumulate in aceasta deplasare obositoare,acum trebuie sa aratam ca seria de victorii obtinute in ultimele meciuri nu a fost intamplatoare, ci a fost meritul echipei.”, a afirmat tehnicianul brasovenilor.
Cristinel Stavaru