Sens unic in Politie
Radu Stroe, baiatul ala care a descoperit binefacerile sensului unic pe DN1, ca sa mai degajeze traficul, s-a dezvaluit a fi o fire sensibila. Ieri, dupa ce seful IPJ Olt, acuzat de viol si alte fapte incompatibile cu uniforma, a refuzat sa se prezinte la audierile de la centru, ministrul de Interne Stroe s-a minunat de cata golanie poate sa existe in Politia romana.
A, vasazica maharii de la Bucuresti sunt jigniti cand subalternii din teritoriu, fie ei si ditai comisar-sefii, ii sfideaza si nu se conformeaza disciplinei.
Daca afrontul comis de seful politiei oltene i s-a parut lui Stroe o golanie, cum ar putea fi calificate capetele de acuzare impotriva comisarului, mai ales daca se dovedesc intemeiate? Dar toate mizeriile la care se dedau politistii din Romanika? Cardasia lor cu mediul politici si, mult mai grav, cu interlopii locali, pe care ii protejeaza si le dau ponturi din anchete, ca sa imparta impreuna banii din prostitutie, droguri si alte specii de trafic? O avea Stroe vreun epitet corect pentru astea?
E onorabila preocuparea ministrului de Interne pentru traficul pe DN1. Mai trista e solutia. Ce vina au brasovenii sau predelenii ca sunt loc de pelerinaj hibernal pentru bucurestenii veniti la munte? De vina pentru ambuteiajele de pe cel mai rulat drum national sa fie oare golania riveranilor, care s-au asezat cu traiul in calea coloanelor de masini cu numere de capitala?
Chiar asa confuz cum e Stroe, sper sa continue sa se minuneze de monstruozitatile ministerului pe care il conduce.
Dar sa treaca de la nivelul mirarii la cel al furiei. Impotriva gusatilor de la conducerile inspectoratelor de politie, a comisarilor care se bat pe burtile umflate cu mafiile locale. A posesorilor de trei randuri de vile si masini cumparate din salariile de bugetari de care se plang toti.
Daca tot are o muza rutiera si vrea sa degajeze strazile de rebuturi, Stroe trebuie sa declare sens unic in Politie.
Vifor Rotar