Ar fi agreat Eminescu intrarea Romaniei in U.E.?
Un articol de Radu Golban Cu impresionantul ei patrimoniu cultural cu tot, Europa traversează o criză economică al cărei sfârÅŸit încă nu se arată. Nici zestrea culturală ÅŸi istoria popoarelor europene nu rămân scutite de asprimea crizei ÅŸi transformă bijuterii ale culturii universale în gaj pentru Fondul Monetar. Am putea aÅŸadar chiar să ne considerăm fericiÅ£i că, din patrimoniul nostru cultural, Eminescu nu este un Acropole clădit din piatră, ci din cuvinte ÅŸi idei, care, după ce a mai trecut ÅŸi tăvălugul lui Patapievici peste el, ar fi fost girat finanÅ£ei mondiale.
Expresia tocită de „intrare în Europa” redă un fenom politic mult mai vechi decât procesul actual de integrare a României în UE.
GraÅ£ie preocupării eminesciene cu modelul ÅŸi consecinÅ£ele integrării României în structurile europene ale secolului al XIX-lea, comemorându-i ziua sa de naÅŸtere, dăm măcar dovadă de maturitate în dezbaterea subiectului „Europa”, chiar dacă suntem codaÅŸii actualului clasament de integare.
Spre deosebire de subiectele universale din poezia sa, gazetarul Eminescu este, în privinÅ£a gândirii economice, arhitectul uitat al unui răspuns românesc în plin asediu economic strain asupra tânărului stat român.
Oarecum firesc ca frământările sentimentale ale acestui mult prea sensibil suflet al neamului puse în versuri să fie probleme nerezolvabile ale omenirii, însă de neconceput este ca România să revină astăzi în relaÅ£ie cu Europa, pe cale politică ÅŸi economică, la problemele de fond de acum mai bine de un secol.
În opinia lui Eminescu, preÅ£ul plătit de către tânărul stat pentru suveranitatea dobândită la ConferinÅ£a de la Berlin în 1878 a însemnat concesii economice păguboase ÅŸi renunÅ£area la dreptul naÅ£ional asupra Dunării.
Replica lui Eminescu , din vârf de condei la asaltul marilor puteri asupra economiei naÅ£ionale – similar de altfel cu destinul României din zilele noastre – este totodată ÅŸi o călăuză pentru a înÅ£elege mai bine interesele Europei, dacă nu ÅŸi o obligaÅ£ie morală de a reformula în memoria sa azi un răspuns românesc. Născut, între altele, din ambiÅ£ia lui Bismarck ÅŸi mutilat pentru cerÅŸit ÅŸi conceput pentru a servi penetraÅ£iei industriale austro-ungare ÅŸi germane, statul naÅ£ional român a rămas cu handicapul subdezvoltării, numit în termeni tehnici „dezvoltare naturală”.
Diferit de alÅ£i junimiÅŸti, Eminescu nu a popularizat cu insistenţă cultura, filozofia sau economia germană fără a Å£ine cont ÅŸi de particularităţile româneÅŸti în asimilarea unor modele străine de dezvoltare economică. Åžcoala veche germană ÅŸi întregul curent de idei de formaÅ£iune germană se bazează pe principii evoluÅ£ioniste de dezvoltare organică ÅŸi respinge orice formulă naÅ£ională, care ar încălca mersul natural al istoriei prin acte arbitrare, precum revoluÅ£ii sau intervenÅ£ii ale statului în economie. Åži Eminescu este adeptul acestui model al dezvoltării societăţii moderne pe cale evolutivă, dar nu fără a-i da o conotaÅ£ie românească.
Marea popularitate a principalilor autori germani ai vechii ÅŸcoli eonomice, contemporani ai lui Eminescu, precum Fridrich List, Karl Knies sau Gustav Schmoller, ÅŸi orientarea lor naÅ£ionalistă îi fac să fie printre autorii preferaÅ£i ai gânditorului român. În rafinarea ideilor lui List, interesul naÅ£ional al românilor a stat desigur pentru Eminescu mai presus decât naÅ£ionalismul german, trecând cu vederea peste maliÅ£iozitatea lui List faţă de România. Nici că Dunarea ar fi pentru nemÅ£i precum Nilul pentru egipteni ÅŸi nici că spaÅ£iul german se întinde de la Helgoland la gurile Dunării nu au dat curs unei polemici din partea lui Eminescu vizând conceptul de imperialism continental german propagat de List. A-l aplica însă pe List, Eminescu recomanda pentru propăşirea economiei româneÅŸti un protecÅ£ionism economic la scară mai mică, la nivelul României, tocmai pentru a asigura meÅŸteÅŸugului autohton ÅŸi agriculturii o posibilitate de dezvoltare organică ÅŸi firească. Europa visată de List este astăzi un mare spaÅ£iu economic structurat la nivel intern după principii de liber-schimb ÅŸi diviziune a muncii, dar ÅŸi protecÅ£ionism faţă de exterior. Ironia soartei însă este că ceea funcÅ£ioneazăpe scară europeană în favoarea Germaniei este identic cu ceea ce nu rezonează pentru România pe aceeaÅŸi scară.
Eminescu nu ar fi agreat nici astăzi integrarea României în UE în maniera unui import brut de principii ÅŸi „forme fără fond”, ci ar fi sugerat implementarea aceluiaÅŸi mecanism de piaţă aplicat cu succes în cadrul Europei, în favoarea centrului ÅŸi în detrimentul periferiei. De ce nu ar fi valabil, în interiorul frontierelor României, sub protecÅ£ia unui zid vamal pentru dezvoltarea agriculturii ÅŸi industriei, ceea ce este valabil pentru List prin definirea teritorială a unui univers european german. Eminescu ne-ar fi avertizat să nu confundăm politica mercantilă a Bruxelles-ului cu liberalismul politic ÅŸi orientarea culturală a României spre Occident.
Ceea ce este ÅŸi astăzi un pivot al economiei de succes germane în concepte teleogice de subordonare a statului sub principii canonice ÅŸi propensiuni de universalitate se prezintă pe aceeaÅŸi linie de continuitate cu privaÅ£iunile austerităţii. Definirea unor obiective – fie prin pactul fiscal sau alte exigenÅ£e ale Europei – duc după dogma Bruxelles-ului, în ultimă instanţă, la subdezvoltare.
A înÅ£elege mesajul lui Eminescu înseamna a ne cunoaÅŸte un interes naÅ£ional, articulat după o paradigmă de succes, fiind creatori ai unui drum românesc de propăşire în Europa ÅŸi mai puÅ£in un ingredient în reÅ£eta altora. (sursa:www.ioncoja.ro)
