Durerea femeiască
V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
Åži, să mai amânăm, nu-i înÅ£elept,
Ar fi, să recunoaÅŸtem, în sfârÅŸit,
Femeia, n-are, totuÅŸi, nici un drept.
Muncim, ca niÅŸte sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu,
Åži condamnarea de-a ne urâÅ£i,
Chiar voi, ce ne iubiţi, ne-o daţi, mereu.
Stăm în picioare, încă de cu zori,
Şi vă miraţi că nu mai sunt subţiri,
Dar voi, care vă credeţi tot feciori,
De ce nu arătaţi ca nişte miri?
Pe unde ne daţi dreptul de-a munci,
Lucrăm istovitor, cu voi în rând,
Din când în când, în burÅ£i ne daÅ£i copii,
Iar voi plecaÅ£i la altele, râzând.
Când suferiÅ£i, ne cereÅ£i lângă voi,
Ori vă-mbătaţi, ori aţi trudit prea mult,
Vă plângem, când vă duceÅ£i la război,
Sau când vă speriaÅ£i, la vreun consult.
Eroic v-am iubit nelegitim,
Åži legitim, eroic v-am iubit,
Ne bateţi, ne-nşelaţi şi noi o ştim,
Ba, alteori, intrăm în circuit.
Iar cele care, azi, pe termen scurt,
Vă fură amintirile de ieri,
ÎÅŸi vor plăti plăcerea unui furt,
Fatal, cu furtu-aceleiaşi plăceri.
Şi, uneori, păcătuim curat,
Crezând, prin lacrimi mari, de ochi atei,
Că însuÅŸi Dumnezeu este bărbat
Åži nu le înÅ£elege pe femei.
Dar, vai, a fost odată prea frumos,
Ca-n filmele de dragoste a fost,
Åži-acum, ne omorâm sârguincios
Şi zilnic ne distrugem fără rost.
Ne-nvinge viaţa fără orizont
Åži voi ne-nvingeÅ£i, într-un mod câinesc,
Trăim ca nişte văduve de front
Åži mâinile mereu ni se aspresc.
Acum, când auziÅ£i acest reproÅŸ,
PriviÅ£i, fără privire, înapoi,
ÎncuvinÅ£aÅ£i din cap, mărinimoÅŸi,
Şi credeţi că nu-i vorba despre voi.
Şi, totuşi, e vorba despre toţi
SunteÅ£i la fel de răi ÅŸi de flămânzi,
Durerea femeiască pentru soţi,
E-un credit fără giruri ÅŸi dobânzi.
Vă e urât cu noi, vă e urât,
Şi ne-aţi ucide, dragilor bărbaţi,
AÅŸa că vă rugăm numai atât:
Puteţi să ne jigniţi, să ne-njuraţi,
Dar faceÅ£i-o cu tonul coborât
Åži pân-adorm copiii, aÅŸteptaÅ£i.
http://www.youtube.com/watch?v=-vctmYQFtY0
versuri: Adrian Paunescu
voce: Tatiana Stepa
