La munte risc real de avalanse

La munte risc real de avalanse

0 283
Meteorologii anunta ca stratul de zapada masoara, vineri, peste 170 de centimetri la Balea Lac si ca va mai ninge, riscul producerii unor avalanse la peste 1.800 de metri altitudine fiind insemnat, din cauza instabilitatii zapezii proaspat depuse, transmite Mediafax. Potrivit unui comunicat de presa al Centrului meteorologic regional Transilvania Sud Sibiu, vineri, la ora 14.00, zapada masura, la Balea Lac, 176 de centimetri grosime, din care un strat de circa 20 de centimetri fiind depus in ultimele 24 de ore. In aceste conditii, meteorologii anunta ca, la peste 1.800 de metri altitudine, riscul producerii avalanselor este de trei pe o scara de la unu la cinci, adica risc insemnat. "La suprafata s-a asternut un strat nou de zapada proaspata de pana la 20 de centimetri, depus peste placile de vant preexistente pe majoritatea versantilor. Stratul nou depus, impreuna cu zapada care se va mai depune, va actiona ca o suprasarcina asupra placilor de vant preexistente, crescand instabilitatea stratului de zapada. Mai ales la suprasarcini, se pot declansa avalanse pe numeroase pante suficient de inclinate", se arata in comunicatul de presa postat pe site-ul Administratiei Nationale de Meteorologie. Potrivit sursei citate, avertizarea pentru risc de avalansa este valabila de vineri, de la ora 20.00, pana sambata la aceeasi ora, interval in care va mai ninge, iar vantul va sufla cu 30-40 kilometri pe ora.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.