Patronul ardelenilor vede meciul cu Inter Milano ca pe o partida de sah
Patronul celor de la CFR Cluj a studiat intens adversara ardelenilor din saisprezecimile Europa League si crede ca echipa din Gruia poate trece de Inter Milano doar daca va juca la fel de bine ca in returul cu Basel. Paszkany explica si de ce Deac si Weldon nu fac parte din lot pentru dubla cu Inter.
"Eu cred ca o sa semene foarte mult cu o partida de sah. De cand a fost tragerea la sorti si am cunoscut adversara noastra din aceasta faza a competitiei am vazut mai multe partide ale echipei Internazionale Milano. Este o echipa foarte periculoasa, pentru ca aproape din nimic stie sa inscrie goluri. Acest lucru este atuul jucatorilor de exceptie si al echipelor mari. Daca vom reusi sa repetam cota de atentie si de concentrare de care am dat dovada in partida retur de la Cluj impotriva lui Basel, si daruirea si combativitatea avuta impotriva echipei Braga de la Cluj, atunci avem sanse reale ca sa trecem de aceasta dubla", a spus Arpad Paszkany la Digi Sport.
Patronul CFR-ul nu spune insa ca Inter trebuie tratata cu superficialitate: "Trebuie sa ramanem cu picioarele pe pamant. Inter este cu cateva clase peste noi, din toate punctele de vedere, ca si valoare individuala a jucatorilor, ceea ce da si valoarea generala a lotului. Dar cu daruire si cu atentie mare, putem."
Cristinel Stavaru