Conducerea CJ face Drumul Rusinii la Bucuresti

Conducerea CJ face Drumul Rusinii la Bucuresti

0 273
Pentru reabilitarea drumului judetean Sercaia – Hoghiz, Consiliul Judetean face Drumul Rusinii la Bucuresti. Vicepresedintele Mihai Pascu a batut joi la usa ministrului Transporturilor, pentru a-l convinge sa claseze DJ 104 drum national si sa-l repare din fonduri guvernamentale. Daca ma da afara, intru pe geam; daca imi inchide si geamul, intru pe horn, spune Pascu, hotarat sa obtina cele 40 de miloane de euro pentru refacerea completa a drumului dintre Sercaia si Hoghiz.
Vicepresedintele Consiliului Judetean Mihai Pascu a fost joi la Bucuresti, impreuna cu seful judetului Aristotel Cancescu, pentru a incerca sa-l convinga pe ministrul Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu, sa claseze ca drum national tronsonul care leaga Sercaia de Hoghiz, botezat Drumul Rusinii din pricina starii jalnice in care a ajuns. Invocat de toti politicienii in campaniile electorale, DJ 104 risca sa ramana si anul acesta la fel de distrus, dupa ce fondurile de doar 1,4 milioane de euro alocate judetului pentru drumuri nu acopera nici deszapezirea lor. Singura solutie pentru ca cei ce tranziteaza zona sa o poate face fara riscul de a-si rupe masinile este ca drumul sa fie clasat drept national si sa fie bugetat din fonduri guvernamentale.
La Bucuresti, Pascu si Cancescu au constatat ca procedura de decizie in cazul reclasificarii drumului este anevoioasa. Vicepresedintele Pascu are insa o strategie personala pentru a-i convinge pe reprezentantii ministerului: „Daca ma da afara, intru pe geam; daca imi inchide si geamul, intru pe horn!”, spune Pascu, hotarat sa obtina cele 40 de miloane de euro pentru refacerea completa a celui mai distrus drum din judet, daca nu cumva si din tara.
Conducerea Consiliului Judetean spera ca saptamna viitoare sa primeasca un raspuns din partea ministerului, si este convinsa ca acesta va fi unul pozitiv.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.