Cea de-a patra motiune pentru sefia PDL se numeste Gheorghe Falca!
Surse din interiorul PDL au declarat ca primarul Aradului, Gheorghe Falca isi testeaza sustinerea in partid pentru a depune o motiune la sefia PDL. De altfel, primele informatii privind candidatura lui Gheorghe Falca au aparut inca de la sfarsitul lunii ianuarie inainte ca Elena Udrea sa-si anunte intentia de a candida la sefia partidului. Pana in prezent in cursa pentru sefia PDL s-au inscris, Vasile Blaga, Elena Udrea si Monica Macovei. "Se dau telefoane pentru sustinerea unei a patra candidaturi. Gheorghe Falca isi testeaza sustinerea in interiorul partidului. Miza candidaturii lui Falca are legatura de fapt cu ruperea sustinatorilor lui Blaga. Falca mizeaza sa rupa din voturile lui Blaga pe zona Banatului", au explicat sursele democrat liberale.
O declaratie mai veche alimenteaza cu noi argumente varianta cele de a patra motiuni. "In acest moment nu exista competitie in interiorul PDL. Cand se va anunta competitia, o sa am o conferinta de presa in care o sa imi prezint pozitia. Pana atunci, asteptam reactiile partidului la ceea ce se intampla in acest moment in Romaia in legatura cu guvernarea. Avem o guvernare cu un buget mai mic la investitii, care infirma ideea de creare de locuri de munca. Avem un buget generat de o impozitare mai mare in romania atat la nivel local, cat si la nivel national. La acest buget, dreapta trebuie sa aiba o reactie la superimpozitarea de stanga", a declarat Falca
Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni, inaintea sedintei BPN, ca este posibil sa existe si o a patra candidatura pentru sefia partidului.
"Nu as vrea sa fac eu pe proorocul acum, cred ca va fi si a patra motiune.Comisia de organizare a Conventiei va trebui sa stabileasca astazi termenul pana la care se depun motiunile. Si cred ca termenul va fi pana la sfarsitul acestei saptamani, inceputul saptamanii viitoare. Deci, pana atunci oricine poate depune un proiect politic. Iata, sunt trei anuntate, al treilea al doamnei Macovei, il salut, dar, probabil, vor mai fi colegi care vor dori sa-si depuna proiecte", a declarat presedintele PDL, citat de agentia Agerpres. Contactat de Hotnews.ro, primarul Aradului a refuzat sa faca vreo precizare in acest sens.
Sursa: Hotnews.ro