Cupa Davis se va disputa la Patinoarul Olimpic din Brasov
Tenis la patinoar, asa am putea cataloga ce vrea sa faca George Cosac noul presedinte al Federatiei Romane de Tenis. Acesta a declarat, marti, ca patinoarul din Brasov ar putea gazdui intalnirea de Cupa Davis dintre Romania si Olanda de la inceputul lunii aprilie.
Initial meciul cu batavii era programat in noua sala care urmeaza sa fie inaugurata in orasul de sub Tampa, dar cum deschiderea este intarziata si ar putea sa nu fie facuta in timp util, federalii de la Bucuresti iau in calcul varianta patinoarului din Brasov.
"Pentru ca se pare ca sala nu poate fi deschisa la timp, suntem nevoiti sa mutam meciul la patinoarul olimpic. Numai ca, din pacate, pentru acest lucru avem nevoie de o derogare din partea Federatiei Internationale de Tenis, deoarece plafonul patinoarului este mai jos cu un metru fata de inaltimea prevazuta in regulament. Nu cred ca vor fi probleme, dar trebuie sa avem si raspunsul lor”, a declarat Cosac
Presedintele Federatiei Romane de Tenis a mai spus ca nu se pune problema mutarii meciului cu Olanda intr-un alt oras.
”Nu ne punem problema ca meciul sa se mute in alt oras, pentru ca avem aici sponsori dispusi sa ajute cu sume considerabile, deci vom face tot posibilul pentru ca acest lucru sa se intample la Brasov. De asemenea, trebuie sa discutam si la Federatia Romana de Hochei, pentru a vedea cand se pot reprograma meciurile din finala campionatului national, deorece acestea coincid cu perioada in care se va desfasura Cupa Davis", a mai spus oficialul federatiei.
Cristinel Stavaru