Primarul Brasovului este gata sa treaca la PNL!

Primarul Brasovului este gata sa treaca la PNL!

0 250
Liderul democrat-liberalilor brasoveni se declara dispus sa faca orice sacrificiu pentru ca Brasovul sa devina capitala Regiunii Centru, pozitie amenintata serios de Sibiu, al carui edil s-a inscris recent la liberali. George Scripcaru face apel catre toti presedintii de partide din Brasov sa apere interese orasului in contextul regionalizarii anuntate de guvernanti.
Inscrierea primarului Sibiului in PNL a dat nastere la multe comentarii si mai ales scenariului ca manevra sa politica i-ar asigura orasului de pe Cibin statutul de capitala a Regiunii Centru la regionalizarea anuntata de la Bucuresti. In conditiile in care impartirea administrativa a trezit si suspiciunea ca demersul este mai degraba politic decat economic, primarul George Scripcaru se declara dispus sa faca orice compromis pentru ca Brasovul sa fie capitala regiunii. Totusi, primarul Brasovului este convins ca inscrierea unei persoane intr-un anumit partid nu poate avea legatura cu desemnarea capitalei de regiune. In acest scop, George Scripcaru a purtat discutii cu liderul UDMR Brasov, Kovacs Attila si face un apel la toti presedintii de partide din Brasov sa apere interesele orasului.
Scripcaru a discutat si cu primarii din Targu Mures, Alba Iulia si Miercurea Ciuc si urmeaza sa vorbeasca si cu cei din Sfantu Gheorghe si Sibiu. Deocamdata, nimeni nu stie cum se va reimparti Romania, cum vor fi desemnate capitalele de regiune si guvernatorii acestora. Cu toate acestea, politicienii brasoveni nu trebuie sa repete greseala din vremea Guvernului Tariceanu, cand nu au pus la dispozitie cladiri in care sa functioneze institutiile regionale si au permis astfel orasului Alba Iulia sa devina sediul ADR 7 Centru.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.