Aeroportul poate opera avioane cu gratii la hublouri

Aeroportul poate opera avioane cu gratii la hublouri

0 250
Saptamana aceasta erau programate sa inceapa lucrarile la pista aeroportului international de la Ghimbav. Singura actiune pentru care Consiliul Judetean are banii si pentru care licitatia de rigoare a stabilit castigatorul – Vectra Service – inca din toamna anului trecut. Anuntul, apoi semnarea actelor, diverse alte minievenimente au fost cateva ocazii de a mai vorbi despre aeroport, un subiect pe care seful judetului, Aristotel Cancescu, il vedea ca rezolvat odata ce alegerile vor fi indepartat de la guvernare pedelimea care s-a opus constant proiectului.
Cancescu avea sa descopere ca apartenenta la partea castigatoare nu ii garanteaza finantarea necesara construirii obiectivului din care a facut perla coroanei judetului. Ministerul Transporturilor a anuntat in mai multe randuri ca nu va da niciun ban construirii terminalului, pentru care nici CJ Brasov nu are vreun sfant. Pana atunci, va demara si va finaliza, probabil, construirea pistei, dar inaintarea in proiect nu da nimanui siguranta ca aeroportul se va contura curand. In cel mai prost scenariu, pista va strabate stinghera maidanul de la marginea Ghimbavului, inconjurat, ce-i drept, de un gard aratos, singura realizare din campanie si mult prea mediatizat la vremea ridicarii lui. Desi pare trist, in Europa din care ne inspiram se poate chiar si mai dramatic. In Spania, bunaoara, exista exemple devastatoare de investitii facute anapoda, care nu folosesc acum la nimic. Iar Spania este tara de origine a firmei Ibadesa, care a facut studiul de fezabilitate pentru spitalul de la Harman, pentru care judetul nu a achitat nici pana acum nota de plata de 500.000 de euro. 
In nordul Valenciei, in Castellon, orasul cu cea mai mare comunitate de romani din Peninsula Iberica, s-a construit un aeroport inutil de pe care n-a decolat si nu a aterizat niciun avion. Un exemplu de investitie facuta din disperarea de a cheltui bani europeni, in proiectul careia au contat, cu siguranta, si cursele pe care le-ar fi facut romanii inspre si dinspre casa. Tot in Spania si tot din aceiasi bani s-au construit puscarii in care nu este inchis nimeni si pe care nu le pazeste nimeni.
Nu stiu daca ne-ar trebui neaparat aeroportul de la Castellon, caruia nici prezenta masiva a comunitatii romanesti din zona nu i-a adus licenta de functionare. Nu stiu cum va ajunge CJ sa opereze in cinci-sapte ani un milion de pasageri, asa cum se prevede in proiect. Suna futurist si fara nicio acoperire. E drept ca si pedelistii, pe vremea cand de opuneau cu incapatanare proiectului, n-o faceau din motive de rentabilitate, ci din placerea de a se incontra pe-atunci dusmanului Cancescu. O puscarie ne-ar fi, insa, de mare folos.
Nu doar Brasovului, ci in genere Romanikai, unde punerea in libertate a infractorilor este justificata cel mai adesea de lipsa locurilor in penitenciare. In puzderia de initiative cretine cu care diversi insi au intrat in Parlament nu am auzit niciun proiect pentru o puscarie noua, un stabiliment mult mai util patriei decat, de exemplu, jerba de biserici pe care le cersesc isteric parohiile si enoriasii in teritoriu.
Unde mai pui ca pista spre puscarie este pavata oricum cu bunele intentii ale celor ajunsi dupa gratii.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.