Victoras, in clasa zero la scoala lui Basescofel

Victoras, in clasa zero la scoala lui Basescofel

0 250
Nici nu putea visa Traian Basescu o marioneta mai docila decat cea care performează acum pe scena politica sub trasaturile lui Victor Ponta. Cat de pervers trebuie sa fie redactat pactul presedinte-premier ca sa-l faca pe acesta din urma sa se miste atat de derutant si de periculos in scandalul numirilor din justitie? Ce clauze tulburi a parafat Ponta ca sa-si asume acum, nu portofoliul Justitiei, ci taman numirea Laurei Codruta Kovesi la DNA, solutia marca Basescu ce a scandalizat pe toata lumea?
Ca sa spulbere negura, pesedistii nu se pierd in logici sofisticate. Cei mai multi cred, pur si simplu, ca premierul s-a contaminat de demonia Basescului, in preajma caruia s-a aflat nepermis de mult timp in ultima vreme. Pentru PSD, ca de altfel pentru majoritatea uselista, Basescu este Satan si asta tine loc comod de explicatie pentru toate manevrele pe care le executa si in care isi taraste partenerii vremelnici. Or, pe diavol nu se face sa-l urmezi cu gandul pe cararile sulfuroase ale matrapazlacurilor de care e capabil. De cand cu Ponta in postura de primadona justitiara, se vede treaba ca nici cu ucenicul Necuratului n-ai mai multe sanse sa intelegei ceva din ceea ce face. Ponta s-a invelit si el in aceeasi mantie neguroasa, la adapostul careia face scamatorii cu legea.
Sa ridicam un colt al perdelei de ceata si sa incercam sa intrezarim ceva. Basescu a vrut-o cu orice pret pe Kovesi la DNA, dupa ce i-a gasit lui Morar un post caldut in sistem. Era un motiv suficient sa respingi propunerea si sa incerci sa rupi o data lantul prin care in posturile cheie din DNA si Parchete acced doar oamenii agreati de satanicul Basescu. Tabloul pare ca se complica pentru presedinte dupa ce insusi Morar, bine instalat de protectorul sau, spune despre Kovesi ca nu are fata de DNA.
Mai mult, CSM-ul, acuzat de obedienta grosiera fata de seful statului, in loc sa unga mecanismul numirii, se trezeste ca vrea concurs si sanse egale pentru toti procurorii patriei care ar jindui la postul dorit de Kovesi. Cand sistemul pe care l-a construit particula cu particula pare ca se razvrateste impotriva Creatorului Traian Basescu, cine sare sa-i sustina propunerea? Nu vreo Monica Macovei, Morticia din umbra balantei, nu Morar, nu vreo judecatoare guresa de la CSM ori de la Curtea Constitutionala. Ci taman Victor Ponta, premierul incoruptibil, pe care sustinatorii il dau si antibasist genetic.
Scuza ca numirea Kovesioaiei ar fi agreata de partenerii occidentali ai Romanikai nu tine si este perimata rau. Dupa ce nu s-a sinchisit luni intregi de reactia Bruxelles-ului la mismasurile juridice pe care le facea imediat dupa instalarea la putere, Ponta invoca subit calmarea spiritelor europene prin numirea Codrutei. Cat de in urma sa fi cu evenimentele ca sa nu vezi ca dinspre Comisia si Parlamentul European nu vine chiar niciun repros?
Daca Ponta vrea sa-si transeze niste debite europene de imagine, pentru postura jenanta de port-stindard basescian in care se gaseste acum nu mai ramane decat scuza demonicului pact pe care l-a semnat cu Basescofel. Ucenicul vrajitor mai are de indurat, insa, o proba in parcursul sau initiatic. Umilinta extrema dupa slugarnicia inexplicabila de acum. Maestrul Basescu sa-i respinga propunerea Kovesi, pe care o sustine singur si mai abitir decat toti slujitorii Cotrocenilor. 
Sa fi inceput Basescu scoala de politica de care vorbea in perspectiva retragerii? Si sa fi devenit Ponta primul – si singurul – cursant? Cu completarea ca, dupa cum se comporta, e clar in clasa zero.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.