Zugrav cu doctorat! Asa sa fie in capitalism?
La fel ca toti colegii si vecinii de varsta mea, am crescut si am fost indrumat catre o facultate. ASE-ul era atunci la moda si, cum aveam o usoara inclinatie spre matematica, tata m-a luat de mana, m-a lasat pe treptele academiei si mi-a zis ca asta mi-e viitorul. Am protestat. Nu era ce imi doream.
"Atunci ce iti doresti?" m-a intrebat tata. N-am stiut sa raspund iar viitorul mi-a fost pecetluit.Nu e usor sa faci ceva ce nu te pasioneaza. Nu e nici greu daca esti consecvent si riguros. Dar ceva in tine se framanta si se intreaba mereu "Ce ar fi fost daca…?".
Daca am pierdut ceva pe drum? Daca incercam sa dau la un liceu sportiv? Daca as fi continuat sa cant la vioara, la care am renuntat inainte de liceu, dupa 5 ani de studiu? Daca ii ascultam pe cei care ziceau ca mi s-ar fi potrivit arhitectura? Sau nu mai bine incercam la Limbi straine?
Aceste "daca…" nu isi mai au rostul dupa ceva ani, dar continua sa nu-ti dea pace, ca in cazul celor care devin parinti la 20 de ani si apoi se intreaba daca nu era mai intelept sa-si traiasca tineretea, sa-si faca o situatie si abia apoi sa aduca pe lume copii si, de asemenea, in cazul celor care se trezesc la 35-40 de ani ca… vor sa fie mame, nu mai reusesc, si se intreaba ce ar fi fost daca ar fi facut alegerea la 20 si ceva de ani.In ce ma priveste, am continuat pe linia pe care am inceput, din pura inertie.
Nu am gasit niciodata raspunsul la intrebarea "bine, dar daca asta nu iti place, atunci ce?" asa ca am incercat sa excelez in domeniul meu.
Cand am… plecat din tara, insa, experienta si diplomele mele,inclusiv doctorat… n-au mai contat. Poate ca n-am stiut sa le pun in valoare. Sau am avut ghinion. Cand esti in situatia asta, sentimentele sunt contradictorii. Ai de ales intre a te intoarce acasa, la o slujba calduta, daca ai noroc cu toate patalamalele pe perete, si a ramane acolo.
In teorie, acolo nu este nicio rusine sa o iei de jos si sa muncesti cinstit. In practica, romanii considera …degradant sa lasi o slujba de birou pentru a te face bucatar (la un restaurant de lux,cu 5-6 miare de euro lunar!), agricultor, electrician, tamplar, sofer, sau orice altceva care necesita munca multa fizica, experienta, indemanare si mai putin studii superioare.
Am ales sa ramanem peste hotare, intr-un orasel care sa le ofere copiilor nostri o viata sanatoasa, educatie buna si o serie de alte lucruri, greu de gasit in Romania in momentul actual (probabil nu imposibil). Am descoperit ca imi place zugraveala artistica, ce inseamna mult mai mult decat sa dai cu o bidinea, in scarba, avand un coif de hartie pe cap.
Dupa cativa ani in care ne-am luptat sa depasim toate obstacolele, copiii au invatat limba, au deprins obiceiurile locale si si-au facut prieteni, noi am reusit sa ne incropim un camin si sa fim multumiti de viata noastra, chiar daca cei din tara nu sunt. Bunicilor le e rusine sa spuna la tara ca nepoata sau nepotul au lasat slujba din Bucuresti si acum e "zugrav", desi majoritatea tinerilor din localitate si din imprejurimi, lucreaza prin Europa, inclusiv pe santiere.
La fel, parintii spun ca lucrez la o corporatie in strainatate, sa nu creada tanti Florica din Pitesti ca o ducem rau, desi orasul in care stam e de zeci de ori mai frumos decat Pitestiul, mai curat, mai putin poluat iar casuta in care stam e de 1.000 de ori de preferat unui apartament de la bloc din Bucuresti. Cel putin pentru noi.
Cred ca Romania se poate indreapta in directia cea buna, dar inca nu este acolo. Iar aplicarea absurda a unor standarde, nu ajuta cu nimic. Daca unui om i se potriveste viata corporatista, si poate indeplini toate normele ei,"… this is the question". Iar daca altuia ii place sa aiba o "coliba de chirpici" si sa-si munceasca ogorul, ca asta l-ar face pe el fericit, care e problema ?
Post sriptum (Povestea de mai sus,circula pe net. Am primit-o si noi. O fi adevarata?)
