Premiul Nobel, o
…obsesie romaneasca?
Daca trebuie sa mai asteptam multa vreme pâna când economia noastra va atinge exigentele Uniunii Europene, cultura nationala s-a integrat, a devenit o entitate europeana, înca din epoca interbelica, si a continuat "dialogul la nivel înalt" chiar si în perioada comunista. În ciuda conditiilor ostile de dupa 1944, se poate vorbi de continuitate în cultura noastra prin performantele mari pe care le-a dat, chiar daca au fost mai putine.
Nichita Stanescu putea primi Premiul Nobel, daca se faceau demersurile necesare.
Marin Sorescu, Marin Preda – la fel. Ca sa nu mai spunem ca, imediat dupa razboi, avuseseram nume grele, de talie mondiala: Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu si Tudor Arghezi. De ce nu au fost propusi pentru Premiul Nobel?
A venit în România domnul Kjell Espmark, pentru a participa la "Zilele si noptile de literatura" de la Neptun. Domnia sa a fost presedintele Comitetului Nobel pentru Literatura de la Stockholm si a facut o marturisire aiuritoare pentru "elitistii" nostri: România nu are nici un Premiu Nobel pentru literatura fiindca nimeni nu a facut nici o propunere!
Sigur ca "elitistii" au motivat imediat: Securitatea nu ne-a dat voie. Pâna acum însa, nu s-a vazut nicaieri o nota macar, unde ofiterul Cutare sa scrie lapidar: "Criticul Nicolae Manolescu, scriitorul Dumitru Radu Popescu sau filozofii Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu au propus ca opera lui Nichita Stanescu sa candideze pentru Premiul Nobel. Propun sa fie trimisi la Aiud."
Daca un asemenea gest nu a facut nimeni, eu nu mai vad rostul vânatorii de vrajitoare din cultura epocii comuniste…( Prof.Dan Zamfirescu)