Maidanezii PPDD fac coada la tacamurile USL

Maidanezii PPDD fac coada la tacamurile USL

0 240
Ca demnitarii fatati de tubul catodic al lui Dan Diaconescu l-au parasit pe Danut nu e de mirare. Stransura de pepededisti care visau ba sa salveze Oltchimul, ba sa scapa toata tara de somaj se stransese ciopor in jurul lui DD numai ca sa fie si ei in cadru. Si poate sa se incalzeasca la lumina aceluiasi tub catodic de care sunt dependenti cu toti. Cu exceptia a cel mult doi-trei care par ca stiu sa ingaime cateva cuvinte in care sa si creada, gasca mov PPDD e gata sa se imprastie daca stingi televizorul. Cum CNA i-a inchis lui Danut jucaria, gloata de deputati si senatori s-au vazut si ei loviti in imagine. De fapt, nu s-au mai vazut deloc – la televizor -, asa ca migreaza acum spre locuri cu mai multa vizibilitate.
Transhumanta turmelor de alesi nu este un fenomen nou si nu a inventat-o PPDD-ul. Este miscarea naturala si gregara a demnitarului care n-are chef sa sucombe in opozitie si prefera fie si si utimul rand, numai sa fie la putere. Daca translatia ortacilor lui Diaconescu se potriveste perfect profilului politicianului mioritic, mult mai greu de inteles este amabilitatea cu care Victor Ponta isi deschide bratele ca sa primeasca la sanul USL pe fiii – si fiicele – rataciÈ›i intre ideologii politice. Premierul manifesta aceeasi disponibilitate gratuita ca si pe vremea cand era gata sa bata palma cu UDMR, desi n-avea nici pe departe nevoie sa se combine cu sogorii lui Marko Bela. La fel de dubios dispus este si acum sa sa incardaseasca cu fugacii de la PPDD, impotriva carora a tunat si fulgerat inca de pe vremea mascaradei de privatizare de la Oltchim.
Iubirea de dezertori a lui Ponta se explica doar prin efectul coabitarilor si reevaluarilor pe care le experimenteaza de ceva vreme. Asta daca nu cumva miscarea se inscrie in scenariul de consolidarea a legaturilor, inclusiv cu perdantii, pentru eventualitatea in care USL se destrama intempestiv si premierul vrea sa stie cu cine face echipa.
Daca aici e vorba doar de calcul politic, oricat de blamabil, la Danut e doar tupeu de Caracal. In debutul negocierilor cu USL si inainte ca fartatii violet sa-l lase in partidul gol, Danut isi instruia subordonatii sa conditioneze pactul cu USL de deschiderea OTV.
E ca si cum primesti in casa, pe o ploaie cumplita, un maidanez costeliv pe care, dupa ce ti-a tasnit printre picioare, il gasesti instalat pe canapea, la televizor.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.