Isarescu: E nevoie sa se intrerupa acest cerc vicios intre banci si state
"Pornind de la rolul esential pe care il are orice banca centrala in economie, BNR poate si trebuie sa se implice in procesul de educatie financiara si in sustinerea unor proiecte care sa conduca la o intelegere corecta a aspectelor politicilor monetare. Cred in proiectul european", a spus Mugur Isarescu, vineri la Sibiu, la a XX-a editie a International Economic Conference, unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS).
Despre criza si euro "Prezentarea mea este o prezentare pozitiva, porneste de la ideea – si, trebuie sa recunoastem, si speranta noastra – ca actuala criza economica din Uniunea Europeana, Uniune din care facem parte, este una din multele crize de cand s-a format aceasta Uniune, dar este una care va fi depasita", a declarat vineri Mugur Isarescu.
"Euro nu a aparut dintr-o data, s-a nascut ca idee in 1972. Noi in CAER scriam ca integrarea in UE nu are viziune si am constatat apo ca UE a progresat mereu, din criza in criza. Guvernatorul Bancii Nationale
Despre relatia Stat-banci Potrivit acestuia, pe fundalul diferentelor dintre tari a aparut "un necaz proeminent": o combinatie negativa intre banci si stat Acesta sustine ca fragmentarea pietelor s-a facut pe baza crizei din domeniul financiar european, referindu-se la titlurile de stat. "In consecinta, arhitectura initiala a uniunii monetare europene s-a dovedit a fi insuficienta. Ne trebuie ceva. Nu au functionat (…) regulile fiscale, au fost incalcate chiar de tarile mari. Integrarea financiara s-a produs de facto, dar au ramas diferentieri de la tara la tara, diferentieri pe care bancile le-au speculat. Si in consecinta, pe acest fundal a aparut si un necaz foarte proeminent in cazul Greciei, acum s-a conturat si in cazul Italiei, Spaniei, o combinatie negativa intre banci si stat (subl.red)", a mai explicat Isarescu, care a precizat ca el nu mai crede in autoreglarea sistemului privat. "Sectorul privat se autoregleaza. Pai criza asta ne-a aratat ca ea a izbucnit nu din sectorul guvernamental, ci din sectorul privat, pentru ca sectorul privat, mai ales sectorul financiar privat are aceasta tendinta de over shooting, creste prea mult, (…) aceasta paradigma nu mai este adevarata, cel putin eu nu mai cred in ea. Se poate autoregla si se regleaza sectorul privat singur, dar cu costuri enorme sau exportand probleme", a adaugat guvernatorul BNR "E nevoie sa se intrerupa aceasta corelatie, acest cerc vicios intre banci si state (subl.red), in primul rand prin intarirea pactului de stabilitate, de aceea a aparut si austeritatea. Iar, pe de alta parte, prin aplicarea acelorasi reguli si in sistemul bancar", a mai precizat Guvernatoul BNR.
Despre crestere si ajustare
El a comparat cresterea rapida a Uniunii Europene, de la 15 state in urma cu 20 de ani, la 27 de state in prezent, cu cresterea rapida a unui copil. "Stiti ca o crestere rapida este si o problema", a afirmat Isarescu. "Ajustarea este inevitabila, este exact ca atunci cand iti faci socotelile acasa: ii dai copilului tau mai mult decat poti sa duci tu, ca parinte, si il chemi intr-o seara si ii spui: ?Bai, nu mai pot, nu mai am de unde?. Cred ca ni s-a intamplat la toti cei de aici care avem copii. Si il ajustezi, nu ai alta solutie, mai ales daca ai incercat si solutia indatorarii, iti bat creditorii la usa, iti cer banii inapoi. Cu ajustarea se ajunge in austeritate sau nu. Ajustarea este inevitabila cand masurile au fost mai generoase, nu au fost sustenabile", a mai spus Isarescu. El a apreciat ca ajustarea poate sa evite austeritatea. "Dar, daca esti intr-adevar si vizionar, si echilibrat, si cantaresti bine lucrurile, o ajustare poate evita, cred eu, austeritatea sau sa fie o austeritate pe termen scurt, si asta este misiunea noastra, a economistilor, a finatistilor: cum facem ca o ajustare inevitabila – trebuie sa dai banii inapoi, trebuie sa strangi putin cureaua – sa nu devina o austeritate de lunga durata, sa nu duca la o criza sociala de proportii. Intr-adevar, asta este o problema", le-a spus Isarescu celor prezenti .