Noul Logan MCV – preturile pentru Romania inca indisponibile

Noul Logan MCV – preturile pentru Romania inca indisponibile

0 269

A doua generatie a breakului Logan MCV are un pret de pornire de 6.995 lire in Marea Britanie, echivalentul a sub 8.300 euro, a anuntat Dacia UK. Preturile pentru piata romaneasca nu sunt inca disponibile, dar este de asteptat ca masina sa fie mai scumpa cu circa 600 euro, avand in vedere preturile mai mici decat in Romania practicate de Dacia in Marea Britanie pentru restul modelelor.

In Marea Britanie Sandero porneste de la 5.995 lire (circa 7.094 euro), iar pe piata romaneasca pretul de pornire este de 6.990 euro, acesta fiind singurul model care in Romania este mai accesibil decat in Marea Britanie.Noua Dacia Logan MCV (sursa - HotNews.ro)
Versiunea Stepway a lui Sandero pleaca de la 7.995 lire in Regatul Unit (aproximativ 9.461 euro), iar in Romania este cu aproape 1.500 euro mai scump (10.950 euro).
Duster porneste de la 8.995 lire in Marea Britanie (circa 10.644 euro), iar in Romania de la 11.250 euro.
Noul Logan MCV are un portbagaj de 573 litri si costa de la 8.990 euro cu TVA in Franta. Pentru piata din Romania comenzile pentru noul MCV vor fi preluate din iunie si livrarile incep imediat dupa, in iulie.
Lansat in 2006, break-ul Logan MCV a fost achizitionat de peste 380.000 de clienti din peste 40 de tari. Dupa ce a prezentat cu succes anul trecut, noile Logan, Sandero si Sandero Stepway, Dacia isi completeaza oferta cu noul Logan MCV.
Asemenea noilor Logan si Sandero, noul Logan MCV adopta un stil exterior modern, specific modelelor break, si un design interior atragator.
“Incapator si functional, noul Logan MCV ofera, datorita dimensiunilor sale, un spatiu interior generos, cu cinci locuri si un portbagaj cu un volum de 573 litri”, a anuntat Dacia. Asadar, cum era de asteptat, noul Logan MCV este disponibil doar cu cinci locuri, fiind acum un break conventional.
Noua Dacia Logan MCV este mai bine echipata si ofera un plus de confort si de siguranta. Printre dotarile disponibile in serie, inca de la primul nivel de echipare, se numara sistemul de control al stabilitatii ESP, directia asistata, airbag-urile laterale (pentru toate pietele unde se comercializeaza motoare Euro 5) si bancheta spate rabatabila 1/3 si 2/3 (in toate tarile de comercializare), potrivit Dacia.
Noul Logan MCV ofera o gama larga de echipamente, spune Dacia: sistemul multimedia MEDIA NAV, limitatorul/regulatorul de viteza, asistenta la parcarea cu spatele si functia Eco mode. Noile motorizari turbo pe benzina si turbo diesel TCe 90 si 1.5 dCi asigura o placere mai mare la condus, dar si un consum redus, precum si emisii de CO2 mai scazute.
Noul MCV are 4,49 m lungime, cu 430 mm mai mult decat noul Sandero. Masina ofera posibilitatea de a transporta obiecte de pana la 2,7 m lungime.
“Interiorul a fost gandit pentru a usura viata la bord. Astfel au fost prevazute numeroase spatii de depozitare, practice si accesibile, totalizand un volum de 16 litri. Printre acestea se numara spatiile de pe portierele fata si spate, buzunarele din spatarele scaunelor sau spatiul de depozitare din partea superioara a plansei de bord. Tableta portbagaj tip infasurator (disponibila in functie de versiune) poate servi, la nevoie, drept suport suplimentar de depozitare”, se arata intr-un comunicat al Dacia.
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.