PDL sub presiunea propriilor membri!!

PDL sub presiunea propriilor membri!!

0 236
Biroul Permanent Naţional al PDL a decis suspendarea din partid pentru şase luni a lui Cristian Preda (o decizie luată cu doar patru abţineri), a anunţat luni preşedintele democrat-liberalilor, Vasile Blaga. Practic PDL, inca de la ultimul Congres are interdictie la democratie interna si la o viata normala de partid, impusa de la Cotroceni si pusa in practica unii membri, impinsi in organizatii dupa 2005.
"În plan organizaÅ£ional intern al partidului am luat în discuÅ£ie situaÅ£ia domnului Cristian Preda. Am acceptat, deÅŸi nu avem această prevedere statutară, dar cu plăcere, am acceptat prezenÅ£a domniei sale la lucrările Biroului Permanent NaÅ£ional. Domnia sa ÅŸi-a spus punctul de vedere. Aproape toÅ£i colegii ÅŸi-au spus punctul de vedere, iar soluÅ£ia votată cu patru abÅ£ineri, dintre care trei doreau excluderea domniei sale, a fost aceea de a fi suspendat, de a-i fi suspendată calitatea de membru al Partidului Democrat Liberal pentru o perioada de ÅŸase luni", a precizat preÅŸedintele PDL, într-o conferinţă de presă, la finalul BPN. Vasile Blaga a precizat că el a fost cel care a propus sancÅ£iunea în cazul lui Cristian Preda. "Personal, eu am propus-o (sancÅ£iunea -n.r.) pentru că respectăm din acest punct de vedere prevederile statutare ÅŸi programul nostru politic. Discutăm în interiorul partidului până când luăm decizia, după care va trebui, sigur, să fim disciplinaÅ£i. Avem ÅŸi drepturi ÅŸi obligaÅ£ii în acest partid. Este o sancÅ£iune foarte aspră, urmează doar excluderea după asta. Această propunere (cea de suspendare -n.r.) va trebui ratificată într-un Consiliu NaÅ£ional de Coordonare, pentru că domnul Cristian Preda nu ÅŸtia, ca ÅŸi europarlamentar, are o funcÅ£ie de nivel naÅ£ional ca ÅŸi parlamentarii din Parlamentul României", a susÅ£inut Vasile Blaga. PreÅŸedintele PDL a subliniat faptul că discuÅ£iile la care a participat ÅŸi Cristian Preda au fost "sincere, chiar drăguÅ£e" ÅŸi acesta nu a avut "nicio listă de revendicări". "Nicio revendicare nu a prezentat (…) zero critici. A răspuns întrebărilor colegilor", a precizat Blaga. El a arătat că în cadrul discuÅ£iilor purtate cu Preda acestuia i-au fost adresate întrebări pe trei subiecte reieÅŸite din declaraÅ£iile anterioare ale acestuia – partidul nu face OpoziÅ£ie, atacurile la preÅŸedintele formÅ£iunii ÅŸi faptul că PDL nu ÅŸi-a desemnat un 'guvern din umbră'. Vasile Blaga a mai declarat că BPN al partidului a decis ca, până la organizarea de alegeri la nivelul organizaÅ£iei Arad, ÅŸefia să fie deÅ£inută, interimar, tot de Gheorghe Seculici, care anterior îÅŸi anunÅ£ase demisia ca urmare a numirii sale într-o funcÅ£ie de conducere în cadrul Camerei de ComerÅ£ ÅŸi Industrie Arad.
 
Sursa: AGERPRES
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.