USL surprinsa de Traian Basescu cu un atac surpriza – uferendumn nou re
Anunt surprinzator al presedintelui Traian Basescu: a lansat procedura legala pentru un nou referendum cu intrebari similare cu cele din 2009: a) sinteti de acord cu Parlament unicameral, si b) sinteti de acord cu maximum 300 de parlamentari. Presedintele a spus ca a lansat procedura pentru ca actuala comisie de revizuire a Constitutiei refuza sa introduca in legea fundamentala rezultatele referendumului din 2009. Basescu a spus ca va astepta rezultatul dezbaterilor de la Curtea Constitutionala pe amendamentele Comisiei Crin Antonescu pentru a declansa referendumul propriu-zis.
Seful statului a atacat dur majoritatea USL, calificind-o "nedemocratica" si "incompatibila cu statul de drept". Basescu a spus insa ca nu are nimic sa-i reproseze premierului Victor Ponta pe tema procesului de revizuire a Constitutiei, pentru ca acesta l-a pus la curent cu deciziile politice: "Cu premierul am avut discutii si m-a pus la curent cu ce s-a stabilit intre domnia sa si Crin Antonescu. Nu am a-i reprosa nimic premierului, m-a informat care au fost deciziile politice. Ei au o reprezentare de 70%, eu nu am mijloace sa-i conving altfel decat utilizand parghiile constitutionale. Nu am ce sa negociez in procesul acesta". Reamintim ca la Parlament si-a inceput activitatea o Comisie speciala pentru revizuirea Constitutiei, condusa de liderul liberal Crin Antonescu. Comisia a refuzat sa adopte un amendament care prevedea instituirea unui Parlament unicameral cu maximum 300 de membri – adica rezultatele unui referendum valid, lansat de Traian Basescu in 2009. Declaratia de marti seara marcheaza practic reintoarcerea presedintelui Basescu in prim-planul scenei politice, dupa o perioada in care s-a remarcat printr-o pozitionare prudenta fata de coalitia de guvernare. Traian Basescu a semnat la finalul anului 2012 un pact de coabitare cu premierul Victor Ponta. Cele mai importante declaratii ale presedintelui:
-
Conferinta se refera la revizuirea constitutiei si reactia mea la ce s-a intamplat si continua sa se intample in Parlament
-
As pleca de la o premisa esentiala in pozitiionarea mea: eu nu mai am interese politice legate de revizuire: nu mai pot candida, nu mai pot fi presedinte, de aceea privesc lucrurile cu neutralitate si in interesul romanilor
-
Mi-am inceput cel de-al doilea mandat cu obiectivul de modernizare a statului. Unele au reusit, altele nu, dar unul esential a vizat flexibilizarea statului, constructia unui stat flexibil, usor, ieftin – de aceea s-a redus personalul bugetar
-
Un obiectiv a fost si revizuirea altor institutii, nu numai subtierea aparatului de stat, si una din institutiile fundamentale ce trebuiau revizuite e parlamentul, care poate fi caracterizat ca fiind de multe ori ineficient si desprins chiar de realitatile legislative. Marti sau miercuri se aduna in plen si voteaza multe legi fara sa stie despre ce e vorba multi parlamentari
-
Avem un parlament bicameral, cu doua camere cu atributiuni diferite, ceea ce inseamna pe fond un parlament unicameral. Multe legi trec in camera nedecizionala fara macar a fi dezbatute
-
Romania functioneaza ca si cum ar avea un parlament unicameral
-
In noiembrie 2009 am declansat un referendum cu doua intrebari: daca poporul e de acord cu un parlament unicameral si daca poporul e de acord cu maxim 300 de parlamentari. Ambele intrebari au primit un raspuns pozitiv,"Da", in jur de 80%, in cadrul unui referendum valid
-
In aceste conditii, am initiat procesul de revizuire a constitutiei si in 2010 am transmis parlamentului prpoiectul de revizuire, care punea in aplicare rezultatul referendumului, pe care l-am considerat obligatoriu in baza constitutiei, care spune ca suveranitatea poporului se manifesta prin referendum. E cea mai puternica forma de suveranitate
-
Din pacate, acum o luna, fara a fi discutat, desi primise aviz pozitiv de la Comisia Juridica, parlamentul a respins propunerea
-
S-a trecut la elaborarea unei noi Constitutii in care nu se tine cont de rezultatul referendumului
-
Cred ca aceasta atitudine a Parlamentului Romaniei, a majoritatii USL, este o atitudine care nu e compatibila cu statul de drept si creaza un precedent extrem de periculos, in care se refuza punerea in aplicare a vointei liber exprimate de popor
-
Din punctul meu de vedere, aceasta atitudine a majoritatii USL care respinge aplicarea referendumului din 2009, nu are nimic comun cu democratia si nici cu respectarea vointei poporului
-
Misiunea mea e sa apar interesele poporului roman pana la capat
-
In aceasta dupa – amiaza am declansat procedura unui nou referendum: daca romanii doresc parlament unicameral si un parlament cu 300 de membri. Procedura e la inceput
-
Revizuirea constitutiei nu s-a incheiat, mai exista sansa ca plenul sa vina la respect fata de poporul roman
-
Exista posibilitata ca insasi Curtea Constitutionala sa respinga o lege de revizuire care nu tine cont de referendum
-
Eu am declansat procedura si voi emite decretul functie de ce se intampla in parlament si la Curtea Constitutionala. Voi emite decretul astfel incat sa dau posibilitatea romanilor sa se pronunte din nou daca doresc parlament unicameral, cu 300 de parlamentari
-
Este obligatia mea, sa nu spun "Asta e, dragi romani", sa utilizez toate mijloacele constitutionale pentru a da sanse ca democratia sa inviga vointa majoritatii parlamentare si sa fie in interesul celor 22 de milioane de romani, si nu a celor 588 de parlamentari
-
Fac precizarea ca voi emite decretul si functie de ce se intampla cu legea referendumului: daca vom avea cvorum obligatoriu de 30%, le voi emite astfel incat acest referendum sa beneficieze si el de avantajul de a fi validat cu o prezenta e 30%. Vreau sa subliniez ca sunt hotarat sa-i determin pe parlamentari sa respecte votul cetatenilor. A fost un referendum validat de CCR, au participat peste 50% din romani si e obligatia politicului sa respecte un astfel de referendum
-
Nu as vrea sa comentez prea mult pe problemele ridicate in procesul de revizuire la stadiul in care e acum
Intrebari si raspunsuri:
Q: Parlamentul are 20 de zile la dispozitie sa dea un punct de vedere. Veti astepta acest punct de vedere?
A: Cum sa nu tin cont, e in interesul meu sa fie respectata procedura. Se petrec niste lucruri extrem de interesante, dezbaterea in plen, decizii ale CCR, voi astepta si decizia Curtii cu privire la proiectul pe care il va trimite Parlamentul. Nu am vrut sa lansez procedura de realizare a unui nou referendum in timpul vacantei. Am dorit sa lansez procedura cand parlamentarii sunt la servici.
Q: V-ati consultat cu premierul?
A: Cu premierul am avut discutii si m-a pus la curent cu ce s-a stabilit intre domnia sa si dl Antonescu. Nu am a-i reprosa nimic premierului, ei au o majoritate de 70%. Eu nu am mijloace sa-i conving altfel decat respectand parghiile constitutionale.
Q: Luati in calcul sa mergeti in Parlament? A: Nu numai ca nu vad de ce sa merg, daca as fi invitat as merge cu placere. Eu am trimis un punct de vedere. Constitutia Romaniei e buna, principiile stabilite, drepturile, institutiile, sunt in regula, indeplinesc standardele europene. Acum un singur standard nu e indeplinit, cel care vizeaza vointa poporului. Nu mai exista rostul revizuirii daca nu se pune in aplicare rezultatul referendumului
Q: Ce altceva din actualul proiect ar duce la un blocaj in stat? A: Nu as vrea sa intru aici la Cotroceni intr-o dezbatere pe ce e la comisie. Spre exemplu, ce va pot spune, in proiectul meu mai erau doua paliere, dincolo de referendum: tratatul fiscal, se introducea in constitutie obligatia de a nu avea un deficit mai mare de 3%, si al doilea palier, introducerea tuturor deciziilor CCR in articolele de constitutie care nu erau clare. In cele doua mandate am avut coliziuni legate de constitutie, s-au clarificat articolele neclare. Nu as vrea sa intru acum in analiza unei comisii conduse de dl Antonescu, care poate fi spectaculos modificata la plen
Q: Dar in ce priveste prerogativele presedintelui? A: Va rog sa-mi permiteti sa speculez ceva mai tarziu, intr-o emisiune la B1
Q: Daca nu vor aplica nici al doilea referendum? A: Atunci desfiinţăm Alineatul 3 din Articolul 1 din ConstituÅ£ia României, care începe exact cu „România este stat de drept" ÅŸi această solicitare o avem în toate întâlnirile internaÅ£ionale pe care le avem. AtenÅ£ie la statul de drept. E de neconceput, cred, în toată Europa să existe un referendum valid ÅŸi clasa politică, din interese care o privesc numai pe ea, să refuze să pună in aplicare rezultatul referendumului.
Q: De ce credeti ca se va tine cont de acest al doilea referendum? Ar fi oportun boicotul? A: Sa ajungem, pana atunci, dar eu cred ca un al doilea referendum pe aceleasi subiecte care ar fi din nou validat de popor ar fi echivalentul unei respingeri totale a clasei politice, inclusiv a celor care au castigat cu 70%. Astept niste evolutii, poate se indreapta lucrurile la plen, poate decizia CCR va obliga la respectarea referendumului. Eu am tinut sa declansez procedura inainte de vacanta Parlamentului. Am inteles ca saptamana asta comisia isi termina opera sau capodopera, urmand ca apoi sa o definitiveze si sa o inalte la cer Parlamentului
Q: Neparticiparea la referendum ar fi o ultima solutie? A: Imi e greu sa spun acum, sa vedem ce referendum vom avea, cu 30 sau 50% cvorum. Sa vedem cum iese noua Constitutie, eu ca omul gospodar imi fac vara sanie si iarna car. Si declansarea procedurii inseamna ca am inceput sa constriesc sania. Mesajul meu catre romani e sa aiba incredere ca ma voi bate ca vointa lor sa fie aplicata de parlament pana la ultima resursa constitutionala pe care o am.
Sursa: HotNews.ro