Inaugurarea Filarmonicii, blocata de scaune
Lucrarile la noul sediu al Filarmonicii sunt aproape gata, insa, concertul inaugural programat pe 30 iulie ar putea fi amanat. Situatia este provocata de faptul ca licitatia pentru achizitionarea scaunelor din sala de spectacol este blocata de o contestatie. Ambele sali sunt finalizate in proportie de 95%, iar in cateva saptamani vor incepe chiar si repetitiile. In sala mica, 5 zile pe saptamana va functiona si o cinemateca cu filme de arta.
In luna iulie, Filarmonica Brasov ar trebui sa se mute in casa noua. Cladirea in care pana in anul 2004 a functionat Cinematograful Patria a necesitat lucrari de consolidare, care se apropie acum de final. Edilii au lansat din timp licitatia pentru achizitia scaunelor speciale care vor fi montate in sala de spectacole a noului centru cultural, numai ca o contestatie le da batai de cap si in acest caz, dezvaluie Cecilia Doiciu, sef Directia de Relatii Externe, Cultura si Evenimente, Primaria Brasov.
Edilii au programat concertul inaugural al noului sediu al Filarmonicii pentru data de 30 iulie, fiindca restul lucrarilor vor fi finalizate pana la acea data. Evenimentul va trebui insa, amanat, daca licitatia pentru cele 511 scaune nu va fi deblocata. Constructorii, in schimb, vor fi gata la timp.
Sala mare de spectacole va avea, in total, 483 de locuri; pe scena cu suprafata de 185 mp vor incapea 100 de artisti. In jurul vechiului cinematograf au mai fost construite trei corpuri noi de cladire, unde a fost amenajata si sala mica, cu 53 de locuri, dar si spatiile administrative si tehnice. Fondurile necesare realizarii intregii investitii se ridica la valoarea de 8,7 milioane de lei, bani de la Fondul European de Dezvoltare Regionala cu o cofinantare de doua procente din partea autoritatilor locale
Vifor Rotar