Romanika – o tara de mineri, Iliescu – un ecologist
V-ati gandit vreodata la Romania ca la o gasca mai mare de mineri? Una indeajuns de mare cat sa umple Piata Universitatii, ba sa se mai scurga si pe laturi, cat sa ocupe sediile partidelor – era sa zic istorice, dar astea au cam sucombat sau coabiteaza in prezent in alte forme. O Romanika cu lampas, mereu in cautarea capatului tunelului.
La 23 de ani de la prima mineriada, umorile cu care se comemoreaza evenimentul dovedesc ca actiunea de salubrizare a minerilor chemati de Ion Iliescu se scalda in aceeasi ceata care invaluie revolutia. Este o lovitura de stat cu repetie. Sau, de fapt, adevarata reprezentatie, dupa incalzirea din Decembrie, cand uriasul aparat pe care Iliescu il prelua de la colegii comunisti si-a testat eficienta.
Minieriada, vazuta din partea celor care au incasat peste fata, maini, picioare si cocoasa batele si furtunurile de cauciu otelit ale minerilor, are inca doza ei flower-power. Un soi de spirit de fronda, neintinat de pacate politice sau de apucaturi huliganice. Nimeni nu pare dispus sa admita ca in Piata Universitatii au profitat de practica democratiei si scursuri pe care tot nimeni nu apucase sa le remarca la Revolutie, cand toata lumea era ocupata sa viseze caderea regimului ceausist si libertati democratice. E riscant, insa, sa afirmi asta pe undeva, prin studiouri sau pe la colturi de strada; risti sa te alunge populatia cu huiduieli si sa te faca iliot, in replica la derapajele lui Ion Iliescu, cel care i-a acuzat la pachet pe protestatari de golanie.
Minerii, insa, au facut figura de romani sadea. Cu exceptia celor din Piata si a altor zeci, poate sute de mii de traitori pe meleagurile patriei, Romanika era un miner inversunat, gata sa calce in cizmele de cauciuc rasadurile firave ale democratiei. E drept ca tot ei, raspunzand apelului lui Iliescu si camarilei, au ecologizat zona, plantand de-a valma in ferestrele Guvernului si in capetele bucurestenilor flori grele de mina.
Chiar asa infiltrata de elemente dubioase din zona gri a vietii, Piata Universitatii a fost, insa, mult peste orice alt demers democratic, popular sau cum vreti sa-l mai numiti pe care l-a mai produs de-atunci Romanika. Oamenii aia pricepusera atunci ceea ce o transa groasa din populatie nu e in stare sa admita nici astazi: Iliescu tocmai confisca democratia si reinstaura clica ceausista, drapat in cele mai bune intentii sociale si ecologice. Romanika a ramas si astazi, pe alocuri, un miner idiot, cu ochii injectati de bautura, gata sa sparga dintii suspectilor.
Diferenta este ca astazi, gratie unei munci elaborate de indobitocire duse de Servicii, protestele nu mai umplu nici un colt de piata. Si Iliescu este presedinte onorific la PSD, eminenta cenusie de rezerva si, in general, un tovaras de bine care a pus in Romanika bazele ecologiei de mina.
Vifor Rotar
