O parte dintre intelectuali a făcut pact cu lumea borfaşilor!!
O parte dintre intelectuali a făcut pact cu lumea borfaşilor
de AURORA LIICEANU
În urmă cu câÅ£iva ani, o scriitoare franceză, Chloé Delaume, a scris o carte: Locuiesc în televizor. A făcut un experiment, s-a uitat la televizor timp de doi ani ÅŸi apoi a povestit experienÅ£a prin care a trecut. Totul s-a transformat: trupul, creierul, limbajul, ce vorbea cu ea, ce vorbea cu ceilalÅ£i. A simÅ£it că era de fapt în televizor, că tot ce se întâmplă acolo e viaÅ£a ei. Ce tip de produs ajunge omul care creÅŸte la televizor?
Asta e o problemă extraordinară, pentru că eu multă vreme am crezut că timpul petrecut la televizor, deci statul în faÅ£a televizorului Å£ine ÅŸi de faptul că nu există o cultură a timpului liber, în sensul unei varietăţi de activităţi. A sta la televizor este uÅŸor ÅŸi comod. Nu te costă bani, nu trebuie să te deplasezi, să pleci în excursii sau să practici sportul. Åži am zis că oamenii săraci se uită la televizor. Ei, nu e chiar aÅŸa, pentru că, având în vedere că tehnologia comunicării s-a dezvoltat în halul ăsta, televizorul a ajuns să aibă funcÅ£ii pe care nici nu le-am crezut. De exemplu, este funcÅ£ia de mediatizare: după ce apari la televizor ai notorietate.
Notorietatea e mai importantă decât competenÅ£a, în orice domeniu, ÅŸi aÅŸa îÅ£i găseÅŸti popularitate. Copilul care este cel mai popular în clasă, la ÅŸcoală nu este neapărat cel mai deÅŸtept, cel mai bun. Această democratizare pe care a adus-o televiziunea nu poate fi negată. Oricine poate avea acces la imagine ÅŸi imaginea este partea cea mai importantă a reuÅŸitei sociale. Pe de altă parte, ce spune experimentul aceasta seamănă, psihologic, cu experimente în care oamenii au fost izolaÅ£i – inversul –, izolaÅ£i, complet, pe modelul închisorii de pe vremuri, când era pur ÅŸi simplu un deces social, chiar familia spunea că eÅŸti mort sau plecat.
AÅŸa-numita recluziune, mi-aduc aminte de personajul Papillon, a stat ani de zile într-o încăpere întunecată, fără să schimbe o vorbă cu nimeni.
În acele momente, sigur că se produc alterări de identitate, sigur că limbajul, monologul cu tine nu poate să acopere nevoia de altul, faptul că nu putem sta singuri mult timp. Nu trăim în codri, trăim în lume. Ai nevoie de diferite tipuri de relaÅ£ii. Televiziunea e o frontieră. Acum s-au spart toate frontierele în diferite realităţi. Dar o frontieră nu e pusă la punct. Am citit un scriitor ungur care a spus: „vorbim de toleranţă, toleranţă la nesfârÅŸit, dar nimeni nu vorbeÅŸte de intolerabil. Să definim ÅŸi intolerabilul“. Televiziunea spune ÅŸi iar spune. Nimeni nu spune cât este de mare libertatea de expresie ÅŸi ce limite are. Pentru că, dacă mergem pe ideea libertăţii totale de expresie, atunci dispar absolut toate lucrurile care Å£in de disciplina socială.
TRAIAN BÄ‚SESCU
Traian Băsescu e foarte abil. Singurul lucru care-i face rău e temperamentul lui. Temperamentul nu întotdeauna acompaniază o inteligenţă socială astfel încât să-Å£i aducă avantaje. Discursul lui este foarte corect. A avut scăpări, aceea cu „Å£igancă împuÅ£ită“, când se ÅŸtia necontrolat. Dar, pe de altă parte a dansat cu Å£iganii. VorbeÅŸte fluent, pare controlat, sunt convinsă că el este nativ un bun comunicator.
Ar trebui ÅŸi câÅŸtigată libertatea de expresie.
Åži se câÅŸtigă o libertate care vedem cât se plăteÅŸte de greu. Libertatea se plăteÅŸte greu pentru că, în momentul în care arunci castana în curtea omului, el începe să fie disperat, dezorientat, derutat. Confruntat cu multe alegeri, individul ajunge să devină candidat la sindromul Buridan, considerat de către psihologi ca o manifestare a indeciziei ÅŸi depresiei. Ce poÅ£i să faci? Cine îÅ£i dă criteriile pentru o bună alegere? Am să fac o comparaÅ£ie cu comunismul: n-aveam informaÅ£ii, nu ÅŸtiam ce se întâmplă, eram un fel de enclavă izolată în lume. Alegerile erau simple. S-au făcut multe experimente ca să se demonstreze că unii oameni sunt sugestibili ÅŸi influenÅ£abili, ca la hipnoză sau la orice experiment la care unul se lasă greu, dar altul imediat face ce i se spune. Oamenii sunt foarte diferiÅ£i. Ceea ce e interesant astăzi e cum s-a ajuns la această contagiune socială, adică această capacitate de a prelua o informaÅ£ie ÅŸi de a o considera ca propriul tău punct de vedere, a devenit ca o epidemie socială. Este o expresie a lipsei gândirii critice.
Se pierde limita bunului-simÅ£? AÅŸ lega această epidemie socială de conceptul de ruÅŸine, care există în continuare, dar e din ce în ce mai ignorat în plan social.
RuÅŸinea este un concept social ÅŸi interpersonal. Nu e un concept personal. RuÅŸinea se învaţă. Ca ÅŸi sentimentele, ca ÅŸi culpabilitatea, ca ÅŸi vinovăţia. Se învaţă. RuÅŸinea este o chestiune care priveÅŸte atitudinea faţă de altul. E ca diferenÅ£a între regret ÅŸi remuÅŸcare. Regretul e personal, remuÅŸcarea e socială.
În cazul plagiatului lui Victor Ponta, unde aÅ£i vedea situată această ruÅŸine: regret sau remuÅŸcare?
Cred că e o disociere totală. Åžtie foarte bine ce se întâmplă ÅŸi foloseÅŸte lucrurile astea pur ÅŸi simplu. Nu este precum comuniÅŸtii înrăiÅ£i, care ÅŸtiai că sunt spălaÅ£i pe creier de ideea că sunt fideli, nu oportuniÅŸti. Oportunismul e altceva, e când te disociezi de tine ÅŸi ai două faÅ£ete ale personalităţii pe care le pui foarte uÅŸor împreună fără nici un fel de problemă. Sunt oameni care nu sunt oportuniÅŸti. Fanaticii nu sunt oportuniÅŸti.
VICTOR PONTA
Victor Ponta este un om extrem de calculat. Este imatur încă, când se va maturiza va fi mult mai calculat. Are o răceală fundamentală ÅŸi cred că este un om care îÅŸi cunoaÅŸte foarte bine interesele. Vrea putere. Are siguranţă de sine pentru că siguranÅ£a de sine puternic exprimată corelează cu infatuarea, cu narcisismul. Până la urmă, îmi pare foarte rău că trebuie să spun, dar puterea pentru bărbaÅ£i este un drog extraordinar de mare.
Ei chiar cred în idee!
Ei chiar cred ÅŸi n-ai ce să le faci. Å¢in minte că pe vremuri, când primeam cărÅ£i din America, m-am ÅŸi speriat o dată pentru că într-o carte erau chestiuni legate de China. Iar la vremea aia, ce ÅŸtiam noi de China? Eu am aflat în ‘84 că nu exista ideea de concediu ÅŸi nici de pensie. Åži acolo spunea aÅŸa: că la revoluÅ£ia culturală, când s-au eliberat femeile să nu mai facă ceai la toÅ£i bărbaÅ£ii din casă ÅŸi să umble supuse, a urmat un val de sinucideri, pentru că erau formate, setate într-un sistem de valori ÅŸi de percepÅ£ii ale vieÅ£ii ÅŸi au fost mutate în alt sistem. Nu se poate aÅŸa. Omul nu se adaptează cu uÅŸurinţă. Eu dacă vreau să vă spun: „de mâine, dvs. să fiÅ£i kamikaze!“, n-o să fiÅ£i. E o chestie de metabolism mental. Brainwashing-ul, spălarea creierului, este invenÅ£ie chinezească.
În momentul în care tu nu mai ai comunicare cu tine, nu te mai gândeÅŸti seara, cât de puÅ£in, cine eÅŸti tu, ce e cu tine, încetezi să gândeÅŸti. Dar asta cere timp. Asta au făcut chinezii. Pentru că îi luau de dimineaÅ£a până seara în ÅŸedinÅ£e ÅŸi le inoculau idei despre partid ÅŸi despre problemele lor politice. Ei cădeau frânÅ£i, nu aveau timp să se întâlnească cu ei mental. Erau epuizaÅ£i psihic ÅŸi cedau.
Vă pun două declaraÅ£ii faţă în faţă. Pentru că am fost foarte mirat ÅŸi chiar m-am gândit oare ce ar spune un psiholog uitându-se la ceea ce se întâmplă. Parchetul General spune că premierul Victor Ponta n-a plagiat, l-a absolvit de vină, ÅŸi imediat, la câteva ore, premierul îi cere ministrului EducaÅ£iei să fie foarte vigilent cu hoÅ£ii de la bacalaureat care vor să copieze.
E explicabil. Pentru că este un comportament care vrea să întărească nevinovăţia. În momentul în care ai pornit pe un anumit lucru, trebuie să ai puterea ÅŸi curajul să mergi în direcÅ£ia aceea. Orice Å£i-ar face, tu mergi în continuare cu aceeaÅŸi strategie. Nu taci. Dacă taci, la nivelul publicului, eÅŸti oarecum într-o situaÅ£ie ambiguă. Dacă vii ÅŸi întăreÅŸti, e ca ÅŸi când…
…nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase…
Exact, dacă mergi în continuare cu aceeaÅŸi strategie, înseamnă să creezi la un anumit tip de oameni o îndoială, poate nu-i chiar aÅŸa. Pe când, dacă taci, tăcerea ori te dă ca vinovat, ori te dă nevinovat.
CredeÅ£i că am ars etape în aceÅŸti 20 de ani? Mi-aduc aminte că fostul ambasador al SUA în România, Mark Gitenstein, le-a recomandat românilor să ia drept exemplu Polonia, pentru că e o Å£ară de la care România ar avea ce să înveÅ£e.
Polonezii merg până la capăt. Este ceva ce noi nu avem. Åži poate ÅŸi din cauză că în istoria noastră ni s-au servit diferite versiuni ale noastre. Polonezii au totuÅŸi un nucleu permanent în ideea de a fi polonez. Mai e o chestiune foarte interesantă la noi. În faÅ£a unui eÅŸec sau a unei probleme, ai o cauză externă ÅŸi o cauză internă. Cauza internă e că tu eÅŸti parte în proces ÅŸi trebuie să se Å£ină cont de tine în construcÅ£ia unei explicaÅ£ii. Românii tind să externalizeze. Åži vedeÅ£i explicaÅ£iile: ruÅŸii au fost de vină, turcii au fost de vină, noi suntem superbi ÅŸi minunaÅ£i. Pe chestia asta a venit, după părerea mea, narcisismul indus în timpul comunismului. Românilor nu le place să le dea lecÅ£ii Europa, dar, în acelaÅŸi timp, noi, faţă de noi, avem o părere foarte proastă. Românul nu are o părere bună despre el, percepÅ£ia noastră despre noi nu e bună.
De ce când un polonez spune „noi, polonezii“ e un cuvânt de laudă, dar când spunem „noi, românii“, e puÅ£ină ironie?
Noi când spunem „noi, românii“ este o chestie infantilă, ambivalentă. Când suntem xenofobi, când suntem narcisiÅŸti. Unele lucruri la noi sunt contradictorii. Am fost odată la o cercetare cu adolescenÅ£ii din Europa, prin ‘92 sau ‘93. AcelaÅŸi test s-a dat la toÅ£i ÅŸi la sfârÅŸit am fost întrebată următorul lucru: „Cum e posibil ca adolescentul român să aibă o imagine de sine proastă, adică nu are acel «eu sunt foarte important, ÅŸtiu că sunt the best» ÅŸi, în acelaÅŸi timp, are o satisfacÅ£ie faţă de viaţă mare, se bucură, e bine dispus?“. Din punct de vedere psihologic e imposibil, pentru că un om care se desconsideră el pe el nu poate să se bucure de viaţă. Åži nici acum nu ÅŸtiu răspunsul.
ELENA UDREA
Elena Udrea n-a înÅ£eles că „beauty is beauty“ ÅŸi „mind is mind“. Pentru ceea ce fac Angela Merkel sau Hillary Clinton se cere mind. Aici a greÅŸit. Elenei Udrea i se cerea mintea, ÅŸi nu cum arată. Pentru că beauty e altă meserie, te duci top model ÅŸi se plăteÅŸte, dacă natura Å£i-a dat ceva din care poÅ£i să exploatezi, foloseÅŸte-l. Voltaire zice că frumuseÅ£ea este cartea de vizită în alb pe care natura o dă favoriÅ£ilor ei.
Ca să schimbăm puÅ£in registrul ÅŸi să ajungem la cele două feÅ£e ale feminităţii, pe care le-aÅ£i prezentat în ultima dvs. carte, Supuse sau rebele, sunt românii supuÅŸi ÅŸi rebeli în acelaÅŸi timp?
Românii nu au disciplină, nu au consecvenţă. Sunt un popor suficient de iraÅ£ional sau prea mult iraÅ£ional. Aici semănăm cu grecii. Mie un grec mi-a spus odată: „comunismul la noi nu mergea!“. AÅ£i văzut că ei sparg, omoară, grecii sunt apucaÅ£i. Românii sunt apucaÅ£i din când în când ÅŸi pe urmă dorm, dorm liniÅŸtiÅ£i, sunt răbdători, par indiferenÅ£i, pasivi ÅŸi pe urmă iar îi apucă. Dar problema este ceea ce se numeÅŸte disciplină, poporul nu este educat, nu educaÅ£ie culturală, că nu mă interesează dacă a citit Kant, e vorba de o educaÅ£ie a vieÅ£ii, de raportul cu religia. În psihologie se zice că există trei feluri de euri: eul personal, te ÅŸtii singur pe lume, metafizic, eÅŸti cu cosmosul, întâlnirea cu lumea pare departe… Este eul interpersonal, neamul, cei pe care îi vezi, cu care intri în relaÅ£ii, prietenii, rudele. Åži eul social. Eu stau pe strada asta, ar trebui să-mi cunosc vecinii, nu să mă bag în casă ÅŸi să mă uit pe stradă ÅŸi să nu mă intereseze nimic. Este legat ÅŸi de conceptul de cetăţenie. În loc să te defineÅŸti la nivelul cel mai larg ÅŸi după să cobori către personal, tu mergi de la personal către celelalte. Cetăţenia nu e înÅ£eleasă la noi. Cetăţenia e un concept raÅ£ional, nu e unul emoÅ£ional câtuÅŸi de puÅ£in. În blocuri, unde oamenii trăiesc în vecinătate, ei nu se prea înÅ£eleg. Pentru că nu sunt raÅ£ionali. Pentru că pe mine nu mă interesează dacă tu umbli cu minijupe sau eÅŸti nu ÅŸtiu cum, mă interesează dacă toÅ£i de aici trebuie să reparăm poarta. Avem un interes comun ÅŸi el ar trebui să fie prioritar. Nu trebuie să ne iubim, nu trebuie să fim plăcuÅ£i de vecini, să avem relaÅ£ii neapărat. Ei, dar la noi acest aspect emoÅ£ional, iraÅ£ional, cum să-i spun, contează mai mult.
Există o aplecare către mize mici? Mă gândesc că de foarte multe ori ne pierdem vremea cu ceea ce s-ar numi nimicuri.
Cu micuÅ£ismele. Lucruri derizorii. „Å¢ara arde“ ÅŸi noi ne frământăm unde e Elodia sau cu alte drame personale. Åžtirile de interes naÅ£ional se confundă cu dramele unor existenÅ£e mărunte.
Åži pierdem mizele mari.
Pentru că noi suntem provinciali. Suntem un popor provincial. E vorba de o conÅŸtiinţă mai largă decât cea personală, pentru că, la cea personală, suntem niÅŸte furnici pe lumea asta. Problema este că trăim la nivelul solului. Trăim în timpi mici, fără a gândi mai departe în timp. Åži ne mulÅ£umim cu puÅ£in.
La orizontală. Verticala nu ne mai interesează.
Da. Psihologic, se pare că nu suntem programaÅ£i pe date lungi. Dacă vă spun ce o să fie peste o mie de ani, nu vă interesează câtuÅŸi de puÅ£in.
CRIN ANTONESCU
Crin Antonescu este locuit de o fantasmă, cred, o fantasmă puternică. Åži el vorbeÅŸte uÅŸor, dar când vorbeÅŸte uÅŸor câteodată îmi pare că sună a învăţământ politic. Nu-mi mai rămâne nimic în cap. Spre deosebire de Băsescu, care punctează lucrurile, are vârfuri. Traian Băsescu a spus lucruri logice, adică pe înÅ£elesul tuturor, dar la un moment dat ieÅŸi din modă. Oamenii se plictisesc repede astăzi.
Vorbind despre ultima dvs. carte, am pomenit-o mai devreme, unde folosiÅ£i sintagma aceasta: „supuse sau rebele“. Supusa Hadley (prima soÅ£ie a lui Ernest Hemingway) ÅŸi rebela Zelda (soÅ£ia lui Scott Fitzgerald). Ce înseamnă să trăieÅŸti lângă o celebritate?
Mi-a părut rău că nu am considerat-o pe a treia nevastă, Martha Gellhorn, care l-a provocat foarte mult pe Hemingway. Compatibilitatea într-un cuplu Å£ine de ce aÅŸteptări are unul de la celălalt. Cu asta putem să dăm ÅŸi definiÅ£ia mai pragmatică a iubirii. Cred că, dacă te cunoÅŸti foarte bine, trebuie să te uiÅ£i foarte bine în tine, să te percepi ÅŸi să vezi în fond ce vrei tu. Åži dacă ÅŸtii ce vrei tu, atunci te angajezi în relaÅ£iile care-Å£i răspund la ce vrei tu.
Traiul lângă o celebritate, ca să răspund acum direct la întrebare, este dificil, dar în acelaÅŸi timp are o droaie de avantaje. Când stai lângă o celebritate, care celebritate are ÅŸi ea personalitatea ei, puternică, e posibil să nu faci faţă la provocare. Hadley n-a făcut.
Ce avantaje are?
Ea a avut avantajele, simplele avantaje, pentru că era setată să fie măritată. Era la o vârstă la care începea să dea din coate, nu se putea să fii la 29 de ani nemăritată în perioada aceea. Dar să ÅŸtiÅ£i că ÅŸi astăzi, la 29 de ani e prima criză a fetelor, pentru că, deÅŸi admit că nu se mărită, vor o relaÅ£ie stabilă, vor un viitor. Åži a doua criză e la 34-35, când e vorba de copil, când vine ceasul biologic ÅŸi nu te mai lasă. Pe de altă parte, poÅ£i să spui ÅŸi că el, Hemingway, nu era copt, avea 21 de ani, era mult mai mic decât ea. Dacă gândim psihanalitic, el căuta o femeie care să fie o versiune mult diferită de maică-sa.
De cine vă simţiţi mai aproape, de Hadley sau de Zelda?
BineînÅ£eles că de Zelda. Nu-mi place Hadley. ÅžtiÅ£i care e partea sigură la Hadley? Hemingway a fost o paranteză în viaÅ£a ei. După despărÅ£irea de el, ea s-a măritat, ÅŸi-a văzut de treabă, relaÅ£ia ei cu Hemingway a fost un accident, exact cum îÅ£i rupi tocul la pantof ÅŸi pe urmă îÅ£i repari pantoful.
Nu, Hadley adevărată era extra-Hemingway. Ea a revenit la matca ei. TotuÅŸi a făcut compromisuri, a existat un interes pentru a păstra această relaÅ£ie, dar nu în sensul ca să-l păstreze pe Hemingway, ci să nu divorÅ£eze, să nu se separe. Pentru acest lucru ea a acceptat lucruri care nici nu-i treceau prin cap, a acceptat să trăiască în trei la un moment dat. Însă în lumea de astăzi e altfel, Updike a scris că adulterul este o chestie normală.
Eu chiar m-am amuzat ÅŸi am spus că un bărbat care are experienÅ£a adulterului doreÅŸte o evaluare externă, pentru că evaluarea internă, ca la proiecte, este: „m-a apreciat“, l-a ales o femeie, l-a apreciat, l-a plăcut. Nu te obligă nimeni să te însori. Dacă te-ai însurat, să ÅŸtii ce înseamnă. Eu sunt absolut convinsă că iubirea are un nucleu adevărat, dar el s-a schimbat foarte mult.
L-am înÅ£eles pe Hugh Hefner, care a zis după război, când lumea era plânsă, disperată, nenorocită: „am vrut să scot revista Playboy, să se bucure oamenii. Au vrut erotism, oamenii au vrut să-ÅŸi dea drumul, să înÅ£eleagă că viaÅ£a e făcută ÅŸi din iubire, dar am căzut în pornografie“, a spus el. El a vrut erotism, nu a vrut pornografie. Asta s-a întâmplat cu România. Am crezut că, dacă se pune problema carierei, să te emancipezi ca femeie, n-o să se producă o epidemie de blonde ÅŸi de silicoane.
Există o tendinţă în societatea actuală, ÅŸi asta poate e de import, fetiÅŸizarea dusă la extrem a corpului?
În istoria culturală a omenirii, s-a pus accentul când pe cap, când pe corp. Acum este corpul. Adică relaÅ£ia dintre interior ÅŸi exterior este variabilă. Partea pe care n-o înÅ£eleg este că exteriorul a devenit foarte comun, banal, acelaÅŸi exterior ÅŸi nu s-a dezvoltat nimic în interior. Sunt o droaie de femei aproape identice. Nu înÅ£eleg de ce ÅŸi le schimbă futboliÅŸtii, pentru că seamănă între ele, dar sunt goale înăuntru. Dacă tot semeni în exterior, atunci dezvoltă-Å£i interiorul.
AÅ£i muncit enorm pentru acel doctorat în psihologie. Cum vă simÅ£iÅ£i colegă de titlu cu Victor Ponta?
În acea perioadă nu era epidemia asta de doctorate, de aici s-a pornit. Pot să spun că am dat cel mai îngrozitor doctorat. Eu am dat fonetică ca psiholog, am dat cinci examene, bibliografia în trei limbi străine, cu control serios. Nu cum se dau astăzi, pe nimic. O parte dintre intelectuali a făcut însă pact cu lumea borfaÅŸilor. Atâta vreme cât tu iei la o participare – ÅŸi mie mi s-a întâmplat să mi se dea 200 de euro ca să fiu într-o comisie de doctorat – , sunt borfaÅŸi. Asta e părerea mea. E mult mai corect să spui când Å£i se cere să faci parte din comisie: nu, e prea puÅ£in, nu se poate, la revedere, nu particip. Dacă ai acceptat, ÅŸtii condiÅ£iile, te supui unui contract, atunci de ce iei banii?
Credeţi că ar fi trebuit să reacţioneze mai aplicat lumea academică la chestiunea plagiatului?
Absolut! Dar asta e o notă generală a noastră, pentru că la noi nu ÅŸtiÅ£i cum se spune?: „E securist, dar e băiat bun“. Această cumsecădenie Å£ine de o practică a emoÅ£iei, a căderii în emoÅ£ional, care continuă. Dacă spui un lucru pe faţă, nimeni nu o să-Å£i spună că eÅŸti obiectiv. Toată lumea o să spună că eÅŸti rău. Mie mi se întâmplă adesea să mi se spună că sunt rea: „fii ÅŸi tu mai înÅ£elegătoare!“. Nu poÅ£i să fii înÅ£elegătoare. Trebuie să discriminezi. Dar nu se poate, că te loveÅŸte nepotismul. E îngrozitor. Åži nu există educaÅ£ie, părinÅ£ii, după ce-ÅŸi pompează ÅŸi împing copiii, nu-ÅŸi dau seama că îi handicapează, că de fapt nu-i lasă să zboare, să se descurce ÅŸi să vină înapoi în patru labe că au dat de greu. Nu să-l împingi din spate, pentru că-l nevolniceÅŸti.
MONICA MACOVEI
Monica Macovei este extrem de logică, prea logică pentru contextul în care trăim cu toÅ£ii ÅŸi pentru imaturitatea noastră politică. Îi lipsesc anumite abilităţi sociale care ar ajuta-o foarte mult. VedeÅ£i, până ÅŸi Merkel zâmbeÅŸte. Trebuie să fii totuÅŸi diplomat. Ea nu e suficient de diplomată, cred. Daniel Morar este foarte rigid. Pare că este un om care-ÅŸi face uÅŸor duÅŸmani pentru că are prea multă rigiditate.
Cum aţi caracteriza, pe scurt, următoarele personaje: Monica Macovei?
Monica Macovei este extrem de logică, prea logică pentru contextul în care trăim cu toÅ£ii ÅŸi pentru imaturitatea noastră politică. Îi lipsesc anumite abilităţi sociale care ar ajuta-o foarte mult. VedeÅ£i, până ÅŸi Merkel zâmbeÅŸte. Trebuie să fii totuÅŸi diplomat. Ea nu e suficient de diplomată, cred.
Daniel Morar…
Daniel Morar mi se pare că e un tip foarte rigid. Pare că este un om care-şi face uşor duşmani pentru că are prea multă rigiditate.
Crin Antonescu…
Crin Antonescu este locuit de o fantasmă, cred, o fantasmă puternică. Åži el vorbeÅŸte uÅŸor, dar când vorbeÅŸte uÅŸor câteodată îmi pare că sună a învăţământ politic. Nu-mi mai rămâne nimic în cap. Spre deosebire de Băsescu, care punctează lucrurile, are vârfuri. Traian Băsescu a spus lucruri logice, adică pe înÅ£elesul tuturor, dar la un moment dat ieÅŸi din modă. A fost mult atacat ÅŸi apoi opt ani înseamnă mult timp. Oamenii se plictisesc repede astăzi, nu mai au răbdare à la long. Permanent ni se spune să ne schimbăm, să ne reinventăm ÅŸi acest lucru influenÅ£ează oamenii. Câteodată, la un moment dat, trebuie să ÅŸtii când să ieÅŸi din scenă ÅŸi să intri. Trebuie dozată prezenÅ£a ÅŸi absenÅ£a cuiva, astfel încât să fie confortabilă pentru cel ce te percepe. Pentru că prea mult nu e bine ÅŸi prea puÅ£in, te uită lumea, mai ales astăzi. Apoi, oamenii politici la noi sunt extrem de dornici să se expună la televizor, considerând că doar aÅŸa îi cunoaÅŸte electoratul, deci nu prin ce fac, prin ideile lor, ci prin prezenţă fizică.
CUM SUNT ROMÂNII
Românii nu au o disciplină constantă sau nu au consecvenţă. Românii cred că sunt un popor suficient de iraÅ£ional sau prea mult iraÅ£ional. Aici semănăm cu grecii. Mie un grec mi-a spus odată: „comunismul la noi nu mergea!“. AÅ£i văzut că ei sparg, omoară, grecii sunt apucaÅ£i. Românii sunt apucaÅ£i din când în când ÅŸi pe urmă dorm, dorm liniÅŸtiÅ£i, sunt răbdători, par indiferenÅ£i, pasivi ÅŸi pe urmă iar îi apucă.
Victor Ponta…
Victor Ponta cred că este un om extrem de calculat. Este imatur încă, când se va maturiza va fi mult mai calculat. Are o răceală fundamentală ÅŸi cred că este un om care îÅŸi cunoaÅŸte foarte bine interesele. Vrea putere. Are siguranţă de sine pentru că siguranÅ£a de sine puternic exprimată corelează cu infatuarea, cu narcisismul. Până la urmă, îmi pare foarte rău că trebuie să spun, dar puterea pentru bărbaÅ£i este un drog extraordinar de mare. Femeile n-au atâta dorinţă de a fi importante. Poate că istoric n-au fost învăţate, susÅ£inute. Nici o femeie nu a pus atât la bătaie imaginea ca Elena Udrea în dorinÅ£a de a se afirma. A mizat pe faptul că aspectul fizic este mai mult luat în consideraÅ£ie la femei decât la bărbaÅ£i.
Cu ea vroiam să închei. Elena Udrea…
S-a expus mult pentru a se afirma. Dar partea proastă e că a exagerat, a fost foarte prost sfătuită. Psihologii spun că scara ierarhică este importantă pentru percepÅ£ia individului care vrea ascensiune. La femei, s-a constatat că frumuseÅ£ea este importantă în funcÅ£iile mai de jos, mai modeste. Åži, cu cât urci, oamenii îÅŸi doresc ceva pe lângă aspectul fizic acceptabil. PoÅ£i să câÅŸtigi electoratul, dar poÅ£i să câÅŸtigi având clasă. Putea să fie o femeie cu clasă. Ce reproÅŸez eu multor femei de la noi, nu vorbesc de Monica Macovei acum, este că par de cele mai multe ori niÅŸte persoane fără stil, fără rafinament. Banii nu rezolvă acest lucru, cu banii nu poÅ£i cumpăra clasă. Åži Carla Bruni, ÅŸi Elena Udrea au bani. Dar Carla Bruni are clasă, ÅŸtie cum să se prezinte oficial, când s-a dus la americani le-a tăiat tot avântul să o critice, pentru că a fost absolut impecabilă ca aspect fizic. Elena Udrea pare să facă progrese ÅŸi să fie mai temperată în felul în care se prezintă, probabil cu timpul se învaţă măsura.
Elena Udrea are clasă în politică?
Ca politician a plecat cu stângul. Cu poÅŸeÅ£ele ÅŸi toalete impresionante merge, dar până la un anumit nivel. PoÅŸetele rămân. Memoria omului este legată de concret, nu de idei. Concretul e mai puternic decât ideea. Are prestigiu psihologic. Nu vedeÅ£i că se bat pe lucruri care sunt concrete? Nu vedeÅ£i că din Iliescu o să ne rămână „măi animalule“? Rămân niÅŸte ÅŸtampile care nu se uită. Or, Udrea a venit cu ÅŸtampilele astea concrete ale ei.
Ce ÅŸtie omul? Că a venit cu pantofi cu toc la inundaÅ£ii ÅŸi i-a împărÅ£it femeilor, un gest cu totul deplasat, nerealist, că a umblat cu poÅŸete Vuitton, că s-a urcat pe bicicletă, că ÅŸi-a pus ie. Elena Udrea n-a înÅ£eles că „beauty is beauty ÅŸi mind is mind“. Pentru ceea ce fac Angela Merkel, Hillary Clinton ÅŸi alte femei politiciene se cere mind, nu se cere beauty. Aici a greÅŸit. Elenei Udrea i se cerea mintea, ÅŸi nu cum arată. Pentru că beauty e altă meserie, te duci top model ÅŸi se plăteÅŸte, foarte frumos, dacă natura Å£i-a dat ceva din care poÅ£i să exploatezi, foloseÅŸte-l, fără îndoială. Voltaire zice că frumuseÅ£ea este cartea de vizită în alb pe care natura o dă favoriÅ£ilor ei. Å¢i-a dat natura această favoare, foloseÅŸte-o! Åži câÅŸtigi. Dar e altă categorie.
Pe vremuri vorbeam cu cineva şi ziceam: eu vreau democratizarea tuturor meseriilor, şi ăştia cu sportul, şi ăştia care aleargă şi care sar, să fie la fel ca toţi oamenii care descoperă virusuri, care fac ştiinţă. Democraţie totală. Şi cineva mi-a zis: ştiţi, cu muşchiul nu progresează societatea, ci cu capul! E corect, cu capul. Poţi să fii paralitic, dar ca să organizezi, să conduci o naţie, un popor, o comunitate nu trebuie să fii frumos, trebuie să ai minte.
Interviu cu psihologul AURORA LIICEANU, realizat de DRAGOÅž GHIÅ¢ULETE
