GlaxoSmithKline va inchide fabrica din Brasov
GlaxoSmithKline (GSK) vrea sa vanda fabrica sa din Brasov urmand ca, in cazul in care in urmatoarele sase luni nu va fi identificat niciun cumprator, unitatea sa fie inchisa.
"GlaxoSmithKline (GSK) cu regret a decis ca fabrica din Brasov sa iasa din reteaua sa globala de productie pentru formele solide orale, ca urmare a unei analize recent efectuate la nivelul retelei sale de productie a formelor solide orale. Decizia este determinata de supra-capacitatea de productie actuala in reteaua de productie a companiei pentru formele solide orale", se arata intr-un comunicat al companiei. GSK isi argumenteaza decizia prin faptul ca actuala capacitate a fabricii din Brasov nu este utilizata la maxim "si, din pacate, nu exista nici un potential de crestere pe termen lung pentru ca alte produse sau volume sa fie fabricate aici". In urmatoarele sase lulni, GSK va cauta un "potential cumparator cu regim tranzitoriu de productie, care sa permita, intr-o perioada scurta de timp, transferul produselor sale catre alte fabrici si introducerea produselor cumparatorului in fabricatie". "Daca nu va fi identificat un cumparator in aceasta perioada, GSK, va incepe, din pacate, procedurile de inchidere a fabricii. Productia va continua pana la transferul tuturor produselor catre alte fabrici, dar nu mai tarziu de a doua jumatate a anului 2015", potrivit sursei citate. "Decizia nu are nicio legatura cu performanta fabricii din Brasov si nici nu este un semn al faptului ca GSK nu mai investeste in piata din Romania. Decizia vine ca urmare a unui val de patente expirate care a dus la un exces de capacitate privind formele solide orale. GSK ramane dedicata pietei din Romania unde vom continua sa fim un angajator important, cu peste 650 de angajati in diviziile farma si distributie si intentionam sa investim in urmatorii 5 ani intre 8 si 10 milioane euro in cercetare si dezvoltare", spune Pascal Prigent, director general GSK Romania, citat in acest comunicat. Fabrica de la Brasov a fost deschisa in urma cu 20 de ani si produce o gama variata de medicamente de la tratamente HIV/SIDA, medicamente pentru boli respiratorii, depresie si raceala si gripa/anti-inflamatorii.