Suntem condusi de impostori de oameni fara valoare veleitari si falsificatori
Povestea lui Sergiu Moroianu, un tanar doctor de la Massachusetts Institute of Technology, care a refuzat SUA, pentru a face cercetare in România A dat MIT-ul din SUA pe IMAR-ul de la Bucuresti! MIT,Technology, numarul unu, se stie, intre universitatile cu profil tehnic de pe mapamond. Aici, Sergiu Moroianu (38 de ani), eroul nostru, si-a dat doctoratul in matematica, remarcandu-se la cel mai inalt nivel.
Dandu-si seama de valoarea sa, cei de la MIT l-au intrebat daca sa-i caute un post important in invatamantul american, lucrand in paralel si in cercetare. A ales sa se intoarca in capitala Romaniei, acolo unde a terminat cu ani in urma Informatica, el absolvind doi ani universitari intr-un singur an calendaristic. Este si olimpic incununat de glorie: a castigat intr-un singur an locurile intai atat la Balcaniada de matematica, cat si la Olimpiada internationala de matematica, fiind primul din circa 300 de elevi straluciti din tari cu traditie. A ajuns in SUA la nici 21 de ani, spune el, prea devreme.
La MIT, pentru a fi primit la doctorat a fost verificat, apoi a dat examenul final in fata unei comisii formate din trei profesori eminenti care l-au pus serios in dificultate. Dupa doctoratul la MIT terminat in 1999, Sergiu Moroianu conduce diferite teme de cercetare la universitati din Franta si Germania, in 2010 “calificandu-se” ca profesor “des universites” in Franta. Chiar si in 2011, din octombrie, desfasoara in paralel cu munca de la IMAR Bucuresti si o activitate de cercetare in matematica alaturi de colegii sai din tara cocosului galic.
Reintors din SUA, a fost primit cu bratele deschise in Romania, la IMAR: Institutul de matematica al Academiei Romane “Simion Stoilow”.
S-a intors dupa sase ani de studii. “Sunt primul si singurul tanar doctor de la MIT care traieste in tara. La IMAR am fost bine primit”.
In Romania i s-a oferit initial un salariu de 40 de dolari pe luna. Tanarul cercetator a ales sa vina acasa in perioada “marilor sperante”, in timpul cand Romania tragea nadejdea motivata in preajma Uniunii Europene. Chiar si acum, cand situatia e ceva mai “post portocalie”, spune ca nu regreta revenirea. Pana la urma a ales sa traiasca aici pentru ca asa a dorit si a simtit, adica sa faca cercetare alaturi de specialistii din tara sa.
S-a dedicat Institutului IMAR si Scolii Normale Superioare din Bucuresti. Intrebat de ce a ales Romania, raspunde scurt: este o alegere personala, asa a convenit cu sotia, sa traiasca intr-un oras cum e Bucurestiul.
Recunoaste insa ca a avut si nutreste in continuare sperante cu privire la schimbarea in bine a tarii. Nemilos cu tarele societatii romanesti, spune ca am avea cu totii de castigat daca s-ar introduce masuri dure impotriva coruptiei, a furtului, inclusiv in invatamant. “Am auzit ca notele de la Bac inca se pot cumpara. Daca un baiat are 500 sau 1.000 de euro, se duce la inspectoratul judetean si inspectorul ii da lucrarea el o recopiaza, apoi este corectata si obtine o nota mare. Asta face rau intregii societati. Ne furam singuri caciula. Studentii se prefac ca invata, ei platesc profesorii, iar notele exprima o realitate falsa. Plus ca e foarte daunator pentru cei care invata, ii demotiveaza. Ar trebui ca tot ce este furt sa fie sanctionat drastic. Cine fraudeaza ar trebui eliminat din sistem. Cine copiaza, chiar la teza, ar trebui sanctionat sever si a doua oara eliminat din scoala”, spune Sergiu Moroianu.
Sergiu Moroianu despre România, învățământ, televizor, educaÈ›ie.În matematică, Massachussets Institute of Technology este vârful absolut. În 1999, din cei 90 de doctoranzi ai MIT, 8 erau din Å£ara noastră. Sergiu Moroianu (39 ani) este unul dintre ei.
Cu un background educaÅ£ional remarcabil, ce include, pe lângă doctoratul obÅ£inut la Boston, un master la École Polytechnique din Paris, două postdoctorate, unul la Hamburg, celălalt la Toulouse, matematicianul român este de găsit, astăzi, pe Calea GriviÅ£ei, la numărul 21. Aici se află Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române, pentru care a ales să revină acasă. Și tot aici, locul de unde vor prinde aripi, fără îndoială, noile idei ÅŸi idealuri ale acestui personaj cu totul spectaculos, prin nivelul de educaÅ£ie la care a ajuns la vârsta sa, prin rezultatele uluitoare pe care le-a avut dintotdeauna la matematică. Povestea lui Sergiu Moroianu este una de spus acelor copii pentru care părinÅ£ii lor îÅŸi doresc tot ce poate fi mai bun ÅŸi mai măreÅ£.
La MIT, Sergiu consideră că a ajuns ÅŸi datorită calităţii de top a educaÅ£iei ÅŸi renumelui mondial al Facultăţii de Matematică, din BucureÅŸtiul anilor ’90.
PuÅ£ini îÅŸi mai amintesc că aceasta era una dintre cele 50-60 de universităţi de pe Glob din care erau recrutaÅ£i doctoranzii în matematică de către Massachussets Institute of Technology.
Cât de important este pentru un om atât de capabil ca el să fie recunoscut oficial? „Sigur că este important! Este plăcut ÅŸi stimulant să fii recunoscut de societate.
În SUA, a fi student la MIT este ceva care impune admiraÅ£ie.
În România, cercetătorii au mai degrabă o imagine ciudată în imaginarul colectiv. Un bancher m-a întrebat odată de ce nu fac altceva, cu siguranÅ£a de sine a omului care a găsit răspunsurile la întrebările vieÅ£ii…”
Și-a petrecut jumătate din viaÅ£a de adult în străinătate. „Este destinul contemporan a milioane de români”, îmi aminteÅŸte.
Și-a întâlnit soÅ£ia la Boston, un oraÅŸ care îi este cu atât mai drag. Sergiu Moroianu s-a născut la BucureÅŸti. A urmat un liceu de informatică, într-o clasă de olimpici.
„DeÅŸi nu toÅ£i mergeau la olimpiade, nivelul colegilor mei, la matematică, era impresionant”.
Din 1993, a fost plecat din Å£ară aproape 12 ani: la studii, postdoctorate ÅŸi în calitate de visiting professor, la ENS ÅŸi École Polytechnique, la Paris.
„Am plecat pentru că aÅŸa era tendinÅ£a atunci. Cred că nu s-a schimbat prea mult, între timp”. Ce s-a schimbat, însă, ÅŸtim deja.
Dezastrul ÅŸcolii româneÅŸti, care împinge mult la emigrare, după cum consideră cercetătorul român, nu a fost niciodată mai mare. De ce crede acest matematician de calibru că s-a ajuns aici?
Păcatul originar, spune el, este dorinÅ£a de a ne rupe cu orice preÅ£ de perioada CeauÅŸescu, refuzând toate aspectele societăţii de atunci. Este ÅŸi o greÅŸeală de logică la mijloc. Pentru a nega un sistem de «n» afirmaÅ£ii, este suficient să negăm una din ele, nu pe toate. Dacă regimul comunist era «rău», asta nu înseamnă că toate acÅ£iunile sale erau rele.
Sistemul nostru de educaÅ£ie preuniversitară, unul dintre cele mai performante din lume, în anii ’80, a fost distrus sistematic, din motive ideologice, de dragul «reformei».
Un concept care, între paranteze fie spus, aminteÅŸte straniu de revoluÅ£ia permanentă a lui TroÈ›ki. Au fost, practic, eliminate uniformele, s-a încurajat indisciplina. Au fost micÅŸorate salariile profesorilor, motivând astfel ÅŸi tolerând corupÅ£ia. Au fost introduse manuale multiple, inclusiv la materii nesubiective, precum matematica. A fost acceptată frauda la note, au fost eliminate examenele de treaptă ÅŸi de intrare la facultate, pentru a înlătura orice simptom al rezultatelor slabe la învăţătură.
Ce ar trebui să facem, pentru a repara, pare simplu, în teorie, dar contravine ideologiei care ne conduce: trebuie să reînnodăm tradiÅ£ia învăţământului de dinainte de ’89, care, la rândul ei, continuă tradiÅ£ia interbelică: să reintroducem uniformele, examenele, notele pe merit. Să sancÅ£ionăm drastic frauda. Un prim pas a fost făcut prin supravegherea corectă a Bac-ului din 2011 ÅŸi 2012. Trebuie continuat.
Trebuie renunÅ£at sau nuanÅ£ată aderarea la procesul Bologna, prin care se presupune că 60% dintre tineri ar avea vocaÅ£ie de studii universitare. Este lipsită de sens o Å£ară cu 60% «boieri». Trebuie revenit la sistemul în care facultatea era pentru elite: 10% dintr-o grupă de vârstă sau atât cât este nevoie pentru funcÅ£ionarea sănătoasă a societăţii.
Astăzi, România se scufundă în datorii. A pierdut un sfert din populaÅ£ie, ÅŸi-a vândut toate bunurile economice. Se aculturalizează, prin adoptarea subculturilor afro-americană ÅŸi oriental-balcanică. Este o Å£ară în derută. În acelaÅŸi interval de timp, proporÅ£ia de studenÅ£i s-a înmulÅ£it cu 5. Dacă ar fi folositoare atâtea studii, cred că s-ar răsfrânge pozitiv în jurul nostru. În realitate, este vorba, în cele mai multe cazuri, cu excepÅ£ia a aproximativ 10 universităţi cu tradiÅ£ie, de false studii, diplome obÅ£inute pe bani, fără niciun conÅ£inut.”
O viziune diferită asupra României de mâine. După masterul (DEA) la École Polytechnique din Paris, „care a durat 9 luni, nu asemeni altor mastere siciliene” ÅŸi doctoratul la MIT, Sergiu a revenit la BucureÅŸti, pentru doi ani. A plecat din nou pentru postdoctorat, la Hamburg ÅŸi Toulouse. Și, din nou la BucureÅŸti. Definitiv, din câte se pare.
„Este o axiomă: sunt hotărât să profesez ÅŸi să trăiesc în România. Știu că există enorm de multe lucruri pe care le pot face aici pentru binele societăţii.” Dar Sergiu mai ÅŸtie ceva: că, în acelaÅŸi timp, există ÅŸi forÅ£e importante care se opun realizării lor.
Un lucru pe care ÅŸi-l doreÅŸte peste măsură acest matematician este să le împărtăşească ÅŸi altora din experienÅ£a acumulată, din tot ceea ce ÅŸtie de la cei mai buni. Dar drumul pare încă lung până acolo. Posibilitatea ca tinerii români să îl aibă pe Moroianu, conectat cu adevărat la ÅŸtiinÅ£a actuală, îndrumător de teză de doctorat este, pentru moment, doar un vis.
DeÅŸi are abilitarea din FranÅ£a încă din 2004 (avea 31 de ani când a obÅ£inut-o!), la BucureÅŸti, acestui cercetător de talie internaÅ£ională nu i s-a dat dreptul de a avea doctoranzi. Poate candida la funcÅ£ia de profesor universitar în FranÅ£a ÅŸi în toate ţările civilizate. Nu ÅŸi în România. Și totuÅŸi, aceasta este Å£ara pe care v-aÅ£i ales-o, îi amintesc, un pic jenată, lui Sergiu Moroianu.
„Nu voi acuza niciodată România pentru greÅŸelile politicienilor. Nu România este indolentă ÅŸi nedreaptă. Suntem conduÅŸi de impostori, de oameni fără valoare, veleitari ÅŸi falsificatori”.
Și atunci noi înÅ£elegem că motivele pentru care lui Sergiu îi este greu să-ÅŸi găsească locul într-un mediu atât de viciat sunt masterul lui valabil, doctoratul susÅ£inut sub îndrumarea unei somităţi, la Massachussets Institute of Technology, diploma de abilitare din FranÅ£a, activitatea veritabilă de cercetare în domeniul matematicii.
La 8 ani dupa diploma de abilitare obÅ£inută la Paris, Sergiu Moroianu ÅŸi-a depus, recent, din nou, la Ministerul EducaÅ£iei ÅŸi Învăţământului din România, a doua teză de abilitare. Cu ce ÅŸanse? Nu se ÅŸtie.
“PoziÅ£iile de decizie sunt, din nefericire, deÅ£inute, la noi, de falÅŸi profesori universitari, care acordă titluri de doctor unor falÅŸi doctoranzi”. În Parlamentul României, peste 25% dintre reprezentanÅ£i au un doctorat. MulÅ£i l-au obÅ£inut în timpul carierei de politicieni…
Ce faceÅ£i în timpul liber, dacă aveÅ£i?
Nu am cu adevărat timp liber, nu consider cititul ca pe o distracÅ£ie. La noi acasă nu există televizor. Cred că a renunÅ£a la televizor este una dintre condiÅ£iile necesare, nu ÅŸi suficiente, pentru o viaţă plăcută Domnului pe acest pământ. Sper că nu dezamăgesc, dar nu doresc să apar la televizor. Mi-am format o atitudine de viaţă în refuzul televizunii, ca mijloc de influenÅ£are. Cred că uitatul la televizor este nociv, indiferent de conÅ£inut.
SunteÅ£i părinte. Astăzi, copiii noÅŸtri sunt tot mai răsfăţaÅ£i, într-un mod discutabil. Ce filosofie aplicaÅ£i în educaÅ£ia copiilor dumneavoastră?
Copiii au interesele ÅŸi motivaÅ£ia lor, care le vin din interior. Cu regret am constatat că nu le pot influenÅ£a eu, ca părinte. Ceea ce pot face este să le asigur cât mai multe ocazii să-ÅŸi descopere înclinaÅ£iile. Pot să-i feresc de obiceiuri dăunătoare – tv, jocuri pe calculator, moda Å£igănească în limbaj, vestimentaÅ£ie, muzică. Să încerc să le modelez gusturile prin muzică clasică, să le transmit, atunci când se iveÅŸte ocazia, unele frânturi de istorie, limbi străine, ÅŸtiinÅ£e. Dar reuÅŸita în viaţă este un concept vag pentru mine însumi. Nu ÅŸtiu ce ar însemna, cu atât mai puÅ£in, pentru copii…
Ce Å£ară v-aÅ£i alege, într-un context ideal?
Sigur că România. Poate ar fi România anilor ’70–’80, cu toate dificultăţile de atunci. PărinÅ£ii mei nu au fost membri PCR, am avut o copilărie săracă material, dar o calitate a vieÅ£ii pe care nu o mai pot oferi azi copiilor mei. Era o Å£ară onestă, care muncea ÅŸi îÅŸi plătea datoriile. Punctul cel mai criticabil a fost, probabil, restrângerea libertăţilor individuale. Poate părea paradoxal, dar cel mai atrăgător aspect pentru mine a fost absenÅ£a televiziunii ca centru al vieÅ£ii oamenilor.
