Tronsonul I al Ocolitoarei Brasovului este in conservare

Tronsonul I al Ocolitoarei Brasovului este in conservare

0 218
Constructorul Tronsonului I al Ocolitoarei Brasovului a intrat in insolventa. Lucrarile, finalizate in acest moment in proportie de 65%, risca sa intre in conservare dupa ce firma austriaca a fost cumparata de o companie spaniola. Autoritatile spera ca aceasta sa continue proiectul, mai ales ca s-au reluat platile in Programul Operational Sectorial-Transporturi, prin care este finantata si Ocolitoarea Brasovului.
Contractul de executie pentru Tronsonul I al variantei de ocolire a municipiului Brasov a fost semnat in martie 2012, cand constructorul se obliga sa finalizeze aceasta portiune de drum in 365 de zile de la instalarea santierului.
La momentul cand obiectivul ar fi trebuit predat la cheie, in luna mai, doar 45% din Tronsonul I era gata, dar lucrarile au inaintat intre timp pana la 65%. Termenul de finalizare a Tronsonului I ar putea fi insa prelungit pe perioada nedefinita, dupa ce firma constructoare austriaca a intrat in insolventa. Autoritatile brasovene spera ca spaniolii, odata cu preluarea companiei, sa preia si santierul tronsonului I, astfel incit lucrarile sa nu fie suspendate, mai ales s-au reluat platile in  Programul Operational Sectorial-Transporturi, prin care este finantata si Ocolitoarea Brasovului. Tronsonul I din Ocolitoare va avea 7,3 kilometri si va lega DN 1 de DN 11.
Drumul traverseaza Timisul Sec, ocoleste fosta rampa de deseuri, intersecteaza DJ 103 A Brasov – Zizin, unde va fi si un sens giratoriu, ocoleste CET-ul, traverseaza zona Timis-Triaj cu un pasaj superior si apoi Tronsonul II din Ocolitoarea municipiului Brasov, cu un pasaj peste calea ferata 400 si DN 11. Pe Tronsonul I vor exista trei poduri (doua peste Timisul Sec si unul peste piriul Dirbav), doua pasaje, un nod rutier si o intersectie de tip giratie.
Daca Tronsonul I este blocat in acest moment, lucrarile de la tronsonul III din ocolitoare, o investitie in valoare de 97,587 milioane lei, sunt finalizate in proportie de peste 85%. Avand o lungime de 6,34 kilometri si doua benzi pe fiecare sens, Drumul face legatura dintre DN 13 (de la iesirea spre Sighisoara, in Stupini) cu DN 1, trecind pe linga Institutul de Cercetare al Universitatii „Transilvania“.  Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale pregateste acum formalitatile de lansare a procedurii de licitatie pentru Tronsonul II.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.