Oja, bona, barca si vagonetul

Oja, bona, barca si vagonetul

0 235
Coabitarea trece si ea prin cod rosu de canicula. Dupa ce a fost incotosmanata cu tot felul de accesorii vestimentare ba de la Palatul Victoria, ba de la Cotroceni, s-ancins rau si a lepadat aproape totul de pe ea. Se mai tine intr-un petec textil mai minuscul decat costumasul sumar cu care s-a expus Elena Udrea patriei estivale de la malul marii, unde se bronzeaza pe diverse ambarcatiuni. Ba se da chiar rau de tot in barci, dupa ultima gafa foto comisa de senatorul PDL Cojocaru. Fostul Cici de la Sistem care, dupa ce s-a lasat de cantat, bate acum toba de fericire ca a intrat intr-un alt Sistem, mult mai profitabil. Cici s-a pozat cu insusi presedintele pe un barcaz leganat de valuri si s-a grabit sa posteze instantaneul. A fost insa suficient de tampit cat sa includa in fotografie si o mana ojata care mesteresteste ceva la catarg, in spatele lui Base si Cici. Nu a fost nevoie de vreo imaginatie deosebita pentru ca presa sa reconstituie bratul diafan si, de-acolo, trupul regasit la voluptati al Elenei Udrea, aflata si ea pe barca, dar ocultata imperfect de fotograful postac Cici. Pixelul albastru s-a dovedit in acest caz oja rozalie de pe unghiile divei pedeliste.
Dar nu Elena Udrea intretine acum vrajba dintre Palate ci privatizarea esuata de la CFR Marfa. Presedintele spune ca nu poate gara marfarele la CSAT si la Cotroceni si trebuie sa-l credem. Nu fiindca gurita lui ar grai doar adevaruri ci pentru ca n-are loc de flota. Ponta nu poate da o replica viguroasa, fiind putin plecat la Miami, unde carcotasii spun ca si-a dus pana si bona filipineza. Pe care o ascunde de ochii lumii asa cum presedintele si stafful sau au incercat sa o piteasca pe Elena Udrea pe barca de priviri curioase si insinuante. Se pare ca niciunul n-a izbutit, asa cum nu reusesc sa escamoteze scandalul de la CFR Marfa, a carei privatizare a esuat rau de tot intre Palate.
Probabil ca, pentru detalii picante despre strategie si dedesubturi, va trebui sa asteptam o deplasare de placere a celor doi cu vreun vagonet special amenajat. Atunci am avea sanse sa o intrezarim pe bona scumpa la vedere dar mai ales mana care face jocurile in privatizarile patriei.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.