FIXATIE STRANIE PENTRU O MEDIOCRITATE AGRESIVA!

FIXATIE STRANIE PENTRU O MEDIOCRITATE AGRESIVA!

0 245
Ce a ales El intre o umbra si cateva randuri binevoitoare in cartea de istorie? Pana acum, a preferat umbra.  A sacrificat propriul partid, credibilitatea sa, cata era, a sfidat bun simt si evidenta sondajelor. A renuntat la judecata rece, a aliniat "sistemul" in spatele ei, cand SI-A CONSTRUIT puterea deplina. S-a facut luntre si punte pentru a satisface capriciile unei femeiusti perseverente si ambitioase, dar inficosator de nocive.  Nimeni n-a avut curajul sa-i spuna azi in fata,nici Lui ,nici odinioara,lui Carol al II-lea,si nici lui Ceausescu: stop, gata, ajunge! Murim asfixiati la umbra ei, ne scufundam cu totii. Intr-un fel ,de trei ori Elena (precum cea din Troia) este doar un blestem, o picatura zilnica de otrava care ne-a omorat de trei ori speranta. N-a avut nimeni puterea sa-i zica de la obraz: n-ai decat sa mergi pe drumul umbrei, dar fara noi. Ne-am saturat sa ne tot spui ca ea esti tu, ca pe gura ei ies ideile tale si ca aceasta parere de politician, aceasta gogoasa goala castiga pe zi ce trece in continut si greutate. Iesi din minciuna cat nu e prea tarziu!
 
Alegatorii, sondajele, in schimb, i-o tot spun. Chiar decisiv! Insa fixatia stranie pentru o mediocritate agresiva l-a orbit, l-a surzit si i-a sucit mintile. Ca si altora, inaintea Lui. Pe bune! Ce surpriza placuta sa-i mai faca dupa ce i-a pus pe tava ministere importante si cu bugete pe masura lor? Ce jucarie noua sa-i mai ofere dupa ce a facut praf o filiala centrala de partid si apoi partidul intreg? Pentru ca n-au ales-o, cum le-a cerut El! Ce mai doreste acum sufletelul ei, ros de ambitia de a urca tot mai sus, dar macinat de frustrarea ca n-a ajuns inca in varf de tot?
Ce mai pofteste azi de la viata, cand n-ar fi multe de oferit din desertul opozitiei, cand din castelul puterii au mai ramas niste ruine? Mai nimic…  Foarte simplu. Vrea toata puterea stoarsa chiar si din acest nimic. Se vede abia la inceput, dar se viseaza tot mare, peste un partid tot mai mititel. Se declara gata sa conduca guverne sau, de ce nu, toata tara. Intoarsa de la cumparaturi, din strainatatzuri ,a vrut sa demonstreze ca "poate" si fara banii fostului sot! Da, acum, dupa divort, are banii ei! Multi…. Aceasta se cheama mania grandorii, obsesia puterii impinsa pana la delir,
Avem de-a face cu o trista inadecvare la realitate, cu ambitia de a sari peste propria umbra. Iar El, omul atotputernic. sedus de o fantasma, pare sa fi cedat "definitiv si pentru totdeauna" in fata vanitatii extremea unei femeiusti absolut mediocra intelectual ,care nu stie nici macar cate monarhii erau in Europa, cand Ea era sefa de Cancelarie!.  Minte si se minte singur cand ne spune ca o femeiusca oarecare "a crescut enorm", ca o caricatura de  politician penibil si slab , va ajunge unul de forta. Impachetata in sclipiciul unor minciunele sfruntate, a reusit sa-i creeze acestui mic punct negru o falsa imagine de noua stea a politicii, impiedicata in mod nedrept sa lumineze cerul opozitiei. Ne-a prezentat-o ca pe  un lider veritabil, care a pierdut niste alegeri numai pentru ca adversarul ei a furat-o miseleste la vot. Apoi s-a despartit patetic de toti cei care au intors spatele acestei umbre, preferand, la randul lor, ce-i drept, alta bezna. "Adio partid! Eu imi vad de drumul meu!"
Am vazut multa lume rationala stanjenita, dezorientata, revoltata chiar de acest afront continuu. Nimeni nu-si explica ce se intampla, de ce un om  cu un dezvoltat simt politic  al   cu o vasta experienta, un "animal' bine ancorat in realitate smecheriei politice,o ia mereu pe aratura cand vine vorba despre ea?  Aici lipsesc niste explicatii. In schimb, exista tone de explicatii pentru a te minti pe tine, mare om de stat, si pe ceilalti gura casca.  De ce doamna are o reputatie atat de proasta, de parvenita politica, de oportunism, de personaj lipsit de convingeri, fara scrupule, fara principii si valori?
De  ce numele ei este asociat cu o imagine cam vulgara: cand pe cal ,cand pe tocuri cui ,dar mereu cu posete scumpe? De vina pentru imaginea ei proasta sunt mogulii, si in parte este adevarat, de vina sunt prejudecatile misoginilor, si asta contine un gram de adevar, de vina sunt numerosii dusmani politici, si sigur ca ei n-au ratat ocazia sa o transforme in simbolul negru al unei intregi guvernaricare ne-a dat inapoi cu tot atatia ani cat a stat in fruntea bucatelor. Intr-o vreme am crezut ca a cam abandonat-o… Parca asteptam cu totii de la El  mai multa responsabilitate mai ales acum, in ultimul ceas, cand e nevoie mai mult ca oricand de lideri credibili, apti sa vorbeasca despre excesele actualei puteri. Acum, macar la sfarsit, In loc sa caute politicieni cat de cat adevarati, in carne si oase, el alearga tot dupa umbra unei idei gresite. Doar iesit de sub influenta ei nefasta ar mai avea o sansa sa  prinda un loc in cartea de istorie. Sa construiasca "ceva" din ceea ce, orbit fiind de intunericul umbrei sale decolorate, a distrus metodic:O tzara! Dar a ramas acelasi shmecheras de Gura portului, cum am vorbit mai sus! Dar cu sute si sute de milioane la tescherea… (Plagiat "constructiv" dupa un articol de D.Tapalaga)
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.