1.400 de morminte in jurul Bisericii Negre

1.400 de morminte in jurul Bisericii Negre

0 212
La sfarsitul lunii acestei, santierul arheologic de la Biserica Neagra se va inchide. Arheologii au ajuns cu sapaturile pe ultima portiune din curtea lacasului de cult. Lucrarile de descarcare arheologica au scos pana acum la lumina peste 1.400 de morminte cu oseminte care dateaza atat din Evul Mediu, posibil din secolul al XI-lea, cat si din epoca moderna. Vestigiile atesta faptul ca au existat asezari fortificate din cea de-a doua jumatate a secolului al XII-lea, astfel ca data de atestare documentara a Brasovului poate fi stabilita cu o jumatate de secol mai devreme fata de anul 1235, retinut de istorie. Printre descoperirile importante se afla doua pietre funerare datind de la inceputul secolului al XVIII-lea. Una dintre ele, descoperita pe latura din fata, la intrarea in Biserica Neagra, este intreaga si are lungimea de doi metri, latimea de 80 de centimetri si inaltimea de 30 centimetri. De asemenea, in fata bisericii au fost descoperite si cateva gropi de provizii din secolul al XIII-lea, dar si un schelet de cal. Dupa ce intreaga descarcare arheologica va fi finalizata, edilii, impreuna cu reprezentantii Bisericii Evanghelice vor sa reabiliteze curtea interioara a monumentului. Lucrarile vor incepe abia anul viitor, dupa ce termenul de finalizare a sapaturilor arheologice a fost decalat, din cauza volumului mare de munca. Intreaga investitie este estimata la suma de un milion de euro.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.