Cum si-a pierdut Romania banii si cum s-au facut averile de dupa Revolutie…

Practic, Jaful a inceput de pe acolo, de la periferii, pentru ca sa se termine in zona buzunarului cetateanului de rand. Se rade tot, sa nu ne mai ramana nimic. In decembrie '89, România era într-o situaÅ£ie paradoxală. Pe de-o  parte, populaÅ£ia răbda de foame – pe de altă parte, Republica Socialistă România avea în conturi două miliarde de dolari cash (bani care vor  dispărea în anii '90). Mai mult, în afară de aceÅŸti bani, România avea  investiÅ£ii ÅŸi datorii de recuperat în valoare de aproximativ 8 miliarde  de dolari. Åži, ca paradoxul să fie total, România nu mai avea datorii  externe.

"Ai noÅŸtri nu mănâncă măsline". Opt ani de foame, pentru plata datoriei externe

Povestea începe în anii '70,  când statul român se împrumută masiv pentru industrializarea forÅ£ată a  Å£Äƒrii dar ÅŸi pentru investiÅ£ii externe megalomanice. DorinÅ£a lui  CeauÅŸescu era ca România să devină o putere politică ÅŸi economică  importantă, iar el – un lider mondial. La început, totul părea să meargă bine, dar în urma unor tranzacÅ£ii speculative cu grâu ÅŸi petrol, Å£ara  intră în blocaj financiar ÅŸi încetare de plăţi. În septembrie 1981,  România lui CeauÅŸescu atingea vârful datoriei externe: 10,17 miliarde de dolari. Åžtefan Andrei, vice-prim ministru cu probleme de comerÅ£  exterior la acea vreme, îÅŸi aminteÅŸte foarte clar momentul. Statul  comunist nu mai avea bani nici pentru cele mai elementare plăţi. "Atunci ne găseam în situaÅ£ia în care ÅŸi piloÅ£ii primeau bani în servietă, ca  să plătească aterizarea ÅŸi decolarea de pe aeroporturile străine", spune fostul ministru.

România ajunsese la mâna celor mai mari state  creditoare adunate în Clubul de la Paris ÅŸi Fondul Monetar  InternaÅ£ional. Negocierile au fost foarte dure. Sub presiune, Nicolae  CeauÅŸescu ia o hotărâre pe care unii o consideră eroică, alÅ£ii  criminală: plata tuturor datoriilor externe înainte de termen. Åžtefan  Andrei povesteÅŸte că, deÅŸi FMI-ul cerea penalizări pentru plăţi  anticipate, CeauÅŸescu, împins ÅŸi de Elena CeauÅŸescu, au hotărât să  plătim chiar dacă pierdem. Pentru plata datoriei, mare parte din  producÅ£ia agricolă ÅŸi industrială a ţării ia calea exportului. Coada la  mâncare devine un obicei. Se instituie raÅ£ionalizarea produselor de  bază, iar benzina ÅŸi alimente ca pâinea, uleiul, zahărul ÅŸi făina încep  să fie distribuite pe cartele. Despre portocale sau măsline, românii  auzeau la sărbători. "El, acolo la ScorniceÅŸti, nu mânca măsline. Puteam să dăm tractoare ÅŸi să luăm măsline din Grecia, dar el a spus ", îÅŸi aminteÅŸte Andrei.

 

Visul socialist de a deveni cămătarii lumii

În paralel cu plata datoriilor externe prin eforturi inumane din partea populaÅ£iei, se continuă ÅŸi investiÅ£iile în alte ţări. Åži cei din  anturajul dictatorului erau îngrijoraÅ£i. Ion Coman era secretarul  Comitetului Central al PCR , responsabil de gospodaria de partid. "În  discuÅ£ia pe care am avut-o eu cu el în octombrie 1989, în urma unei  situaÅ£ii mai deosebite a temperaturii, spunându-i , răspunsul lui a  fost: ". România devine o bancă pentru ţările în curs de dezvoltare. În  timp ce la TimiÅŸoara începea revoluÅ£ia, CeauÅŸescu era în Iran.

"Voia  CeauÅŸescu, împreună cu iranienii, să facă aÅŸa o bancă ÅŸi să-ÅŸi scoată  pârleala, dacă mi se scuză expresia, să devină ei cămătarii lumii",  spune Bogdan Baltazar – fost director în Ministerul Afacerilor Externe  pe zona Africa ÅŸi Orientul Mijlociu.

În aprilie 1989, Nicolae CeauÅŸescu  anunţă rambursarea integrală a creditelor internaÅ£ionale, spre bucuria  întregului popor. România scăpase de datorii ÅŸi avea investiÅ£ii uriaÅŸe. 8 luni mai târziu, CeauÅŸescu moare ÅŸi, odată cu el, mor ÅŸi investiÅ£iile.

 "În totalitate, după calculele pe care noi le-am făcut la vremea  respectivă, imediat după decembrie 1989, erau 8,6 miliarde dolari SUA",  spune Ioan Pârgaru – fost director la DirecÅ£ia de ComerÅ£ Exterior.  Aproape 9 miliarde de dolari s-au investit în întreaga lume. Acum, în  2011, datele oficiale vorbesc de doar 2 miliarde ÅŸi jumătate de dolari.  DiferenÅ£a nu a fost recuperată de români, ci ori a fost ÅŸtearsă, ori s-a pierdut.

 

Cum am exportat în Africa "Palatul pionierilor". 170 de milioane ÅŸi cadoul frumos al românilor Africa, Sudan . Am pornit pe urma banilor României pe cel mai sângeros tărâm din ultimii 50 de ani. Când spui Sudan , spui malarie, febra  galbenă, instabilitate politică, sărăcie, războaie civile ÅŸi genocidul  de la Darfur . În Sudan , România a construit fabrici, instalaÅ£ii  petroliere, clădiri pentru instituÅ£iile statului, case. În total,  Sudanul ne datorează 170 de milioane de dolari.

De cum am pus piciorul  în Sudan au început restricÅ£iile. Mai peste tot îÅ£i este interzis să  filmezi, pentru a nu scoate la iveală problemele din această Å£ară .  Singurul loc în care poÅ£i filma liniÅŸtit este clădirea parlamentului din capitala Khartoum. Este mândria Sudanului ÅŸi a fost construită în anii '70 de români, pe banii românilor. Arhitectura ne este familiară, semn  că pe undeva mâna lungă a comunismului românesc a ajuns departe. Casa  poporului din Khartoum nu seamănă cu Casa Poporului din BucureÅŸti, ci  poate cu Palatul Pionierilor, aÅŸa cum era pe vremuri. Oficialii sudanezi o numesc "un cadou foarte frumos" ÅŸi spun că sudanezii simpatizează românii.

RelaÅ£iile cu Sudanul s-au poticnit înainte de căderea lui CeauÅŸescu. Din anii '80, au avut loc nenumărate conflicte între nordul dominat de  musulmani ÅŸi sudul populat de triburi care încercau să obÅ£ină  independenÅ£a. După un conflict care a durat aproape 20 de ani ÅŸi a făcut nenumărate victime, beligeranÅ£ii au semnat un acord. Din iulie anul  acesta, Sudanul se va despărÅ£i în două Å£ari, cel mai probabil Sudanul de Sud ÅŸi Sudanul de Nord. În noile condiÅ£ii, este foarte greu de spus  dacă România va mai putea recupera ceva din cele 170 de milioane de  dolari. Care dintre cele două noi state va plăti datoria?

 

Oficial, habar n-avem cine ÅŸi cât ne datorează

"Sudanul este o Å£ară care a refuzat negocierea datoriei ÅŸi plata  datoriei de foarte mulÅ£i ani", spune Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei ÅŸi FinanÅ£elor.

Cine ar trebui să se ocupe în România de recuperarea  acestor datorii? Dupa numeroase solicitari, Ministerul de Externe a dat  un răspuns la întrebarea noastra: "Ceea ce vă recomand este să vă  adresaÅ£i instituÅ£iei competente în domeniu, respectiv MEC, în calitatea  sa de urmaÅŸ istoric al tuturor ministerelor cu profil industrial din  epoca socialistă", ne-a transmis Doris Mircea-Director Comunicare în  MAE.

La Ministerul Economiei, nimeni nu ÅŸtia nimic, aÅŸa că am încercat  la Ministerul FinanÅ£elor. Răspuns? Personalul abilitat are agenda  încărcată. Răzvan Orăşanu, fost ÅŸef la AgenÅ£ia de Valorificare a  Activelor Statului, ne lămureÅŸte de ce acest subiect este un cartof  fierbinte, pasat de la o instituÅ£ie la alta: "Statul român, ÅŸi v-o spun  cu toată răspunderea, nu are în momentul de faţă un bilanÅ£ complet al  tuturor bunurilor, acÅ£iunilor ÅŸi creanÅ£elor pe carele deÅ£ine".

Åži mai  grav este că multe ţări care ne sunt datoare nici nu mai apar în listele oficiale. Ioan  Pârgaru, fost ÅŸef al ComerÅ£ului Exterior spune că lipsesc Sri Lanka,  Bangladesh, Filipine, Maroc ÅŸi multe altele. Completează Åžtefan Andrei: "Noi am avut active de vreo 100 de milioane convertibile cu Polonia, 60 de milioane cu Bulgaria ÅŸi vreo 100 ÅŸi ceva de milioane cu Rusia. Astea nu apar nicăieri".

 

Sudanul ne recomandă soluţia indiană

În biroul lui Al Wassila Al Samani, fost ministru de extrerne ÅŸi actual ministru al resurselor umane din Sudan , aflăm ÅŸi punctul de vedere  oficial. Sudanul nu se mai gândeÅŸte să plătească datoria: "Datoriile,  da, avem datorii. Dar de când provin ele, din ce an? Mai mult de 30 de  ani. Åži vă dau un exemplu, avem datorii la India … Când am vorbit cu  ei despre îngheÅ£area sau uitarea lor, datoriile au reînnoit comerÅ£ul.  Datoriile Sudanului erau de 50 de milioane, acum indienii au uitat de ele, acum au investit mai mult de 7 miliarde în Sudan, ÅŸi cu  siguranţă din 2002, de când au devenit foarte activi în Sudan, ei au  făcut foarte mulÅ£i bani. Asta vrem ÅŸi de la România. În perioada când am fost ministru de Externe, când am vizitat România le-am spus: lăsaÅ£i  datoriile acum ÅŸi începeÅ£i să faceÅ£i activităţi comerciale. VeÅ£i face  mult mai mulÅ£i bani decât aveaÅ£i de luat. UitaÅ£i de ele când veniÅ£i să  faceÅ£i afaceri aici. Pentru că banii pe care o să-i faceÅ£i sunt …Oh,  my God! V-am spus experienÅ£a Indiei".

SoluÅ£ia de a recupera banii prin  investiÅ£ii se pare că nu a fost luată în calcul de autorităţile de la  BucureÅŸti. După multe insistenÅ£e, reuÅŸim să ne întâlnim cu un  responsabil din partea Ministerului de FinanÅ£e. "Rolul Ministerului de  Finante este de a recupera creanÅ£a. Noi avem un stoc de creanÅ£e moÅŸtenit din '94 pe care noi trebuie să-l recuperăm", ne-a declarat Bogdan Drăgoi, secretar de stat care se ocupă de recuperarea datoriilor.

 

Reluarea afacerilor şi ideea proastă a lui Omar Hayssam

Åži totuÅŸi au existat încercări de a recupera datoria din Sudan . Dar nu din partea statului român. La începutul anilor 2000, în Sudan a fost un boom al petrolului. CâÅ£iva oameni de afaceri au simÅ£it oportunitatea.  Este celebră o fotografie din bazarul din Khartoum în care apar Dinu  Patriciu, Omar Hayssam ÅŸi fostul consilier prezidential Dorin Marian.  

"Patriciu s-a dus acolo să concesioneze niÅŸte câmpuri petrolifere. Eu aÅŸ fi fost de acord ÅŸi să preia Patriciu, căci se putea prelua de la el o  parte din această creanţă. Numai că nu ÅŸtiu de ce nu s-a finalizat ÅŸi  asta", spune Ioan Pârgaru.

Tot Pargaru: "…din surse locale am aflat că afacerea  românilor în Sudan n-a mai avut loc din cauza lui Omar Hayssam, care a  încercat să vândă arme rebelilor din sud. Hayssam a fost expulzat imediat".

 

Săracii care produc 75 de tone de aur pe an

Sudanul este sarac doar pentru sudanezii de rând ÅŸi poate pentru  români, atunci când vine vorba de datorii. PreÅŸedintele celei mai  importante companii petroliere ne-a primit cu zâmbetul pe buze. El spune că exportă 500.000 de barili/zi, adică de doua ori mai mult decât  consumul zilnic al României. Mare parte din infrastructura petrolieră  sudaneză este făcută de români, dar petrolul sudanez n-a ajuns niciodată la noi. "Pot să vă spun că avem resurse mari de petrol, sunt miliarde  de barili, avem rezerve foarte mari de gaz natural în Marea RoÅŸie ÅŸi  avem foarte mari descoperiri. La sfârÅŸitul acestui an cred că vom deveni Å£ara africană cu cel mai mare export de aur; producÅ£ia noastră anuală  este de 75 de tone de aur. Avem si alte resurse minerale", spune  petrolistul sudeanez. O tonă de aur valotează acum în jur de 46 de milioane de dolari, aÅŸa că datoria Sudanului faţă de România ar  putea fi acoperită cu doar 4 tone de aur.

 

Cadou de două miliarde făcut în 2005 Irakului

În 2005, datoria Irakului catre Romania era de 2,6 miliarde de dolari.  RelaÅ£ia privilegiată pe care Nicolae CeauÅŸescu a avut-o cu Sadam Hussein a făcut ca România să investească enorm în Irak. Noi le-am făcut  drumuri, foraje petroliere, căi ferate, fabrici ciment ÅŸi de armament,  lucrări de irigaÅ£ii. Ce s-a întâmplat cu banii din toate acestea? Clubul de la Paris, aceeaÅŸi instanţă care în 1981 obliga România să-ÅŸi  plătească datoriile, în 2005 ne-a cerut să iertă datoria statului  irakian în proporÅ£ie de 80% – adică mai bine de 2 miliarde de dolari,  iar restul datoriei a fost eÅŸalonat pe 23 de ani cu 5 ani de graÅ£ie.  Prin urmare, irakul iÅŸi termină de plătit datoriile abia în 2028.

"Unde a greÅŸit România, după opinia mea, a greÅŸit acolo unde nu a cerut o implicare mai consistentă  în procesul de reconstrucÅ£ive a Irakului. Au fost ţări care au obÅ£inut  garanÅ£ii serioase în procesul de reconstrucÅ£ie, în legătură cu accesul  la resursele Irakului, ÅŸi cu accesul companiilor din ţările respective  la procesul de reconstrucÅ£ie, care compensau în oarecare măsură anularea sau reducerile de datorii ale Irakului", spune Varujan Vosganian. În  2007, chiar ministrul Vosganian a semnat un acord prin care datoria  externa a Mozambicului fata de Romania era reducă cu 90%. De la 140 de  milioane de dolari – ne-am mulÅ£umit cu 14.

 

Un miliard îngropat la Krivoi Rog

Krivoi Rog, Ucraina. Un loc în care România a investit enorm: aproape  un miliard de dolari. Acum, această investiÅ£ie nici măcar nu apare pe  vreo listă oficială pentru recuperare. Dolinska. Un oraÅŸ ucrainean cu  20.000 de locuitori, la 700 de kilometri de România.

Pentru cei mai mulÅ£i dintre noi, numele nu  înseamnă nimic. OraÅŸul este construit de români. Noi le-am făcut  spitalul, noi ÅŸcoala, primăria, blocurile ÅŸi drumurile. Lângă oraÅŸ se  întinde combinatul, un colos pe 1.300 de hectare. Povestea eÅŸecului de  la Krivoi Rog începe în 1986, când cinci ţări socialiste au început  lucrările la acest obiectiv imens. În '97, ucrainienii au oprit  lucrările ÅŸi acolo totul s-a transformat într-o Å£intă pentru hoÅ£i.  Statul român încă mai plăteÅŸte două milioane de dolari pe an pentru paza ÅŸi conservarea mamutului industrial.

 

O afacere comunistă din 1997

Åži în Å£ara lui Fidel Castro România a investit enorm. De la armament –  la tractoare sau camioane. Pe vremuri, primeam tutun sau zahăr cubanez.  Acum, nu mai primim nimic. O datorie care depăşeÅŸte un miliar de dolari. Unul dintre cele mai importante obiective făcute de români acolo este uzina de crom-nichel Las Camariocas. Partea română a  livrat utilaje pentru acest combinat. Iar plata pentru produsele livrate acolo trebuia să se facă în produse de nichel ÅŸi cobalt, începând cu  anul 1997. Cubanezii au îngheÅ£at relaÅ£iile cu noi ÅŸi, deÅŸi recunosc  datoria istorică, încearcă s-o uite.

 

Exportatorii lui CeauÅŸescu – primii superpatroni

Neglijată de autorităţile noastre din incompetenţă sau interes,  recuperarea datoriilor externe a devenit mană cerească pentru mai multe  companii private. Fostele firme de comerÅ£ exterior, multe dintre ele –  anexe ale securităţii, au intrat în acest joc sau, mai bine zis, n-au  ieÅŸit. AÅŸa se face că, după revoluÅ£ie, aceste firmele ale statului s-au  privatizat ÅŸi au recuperat datoriile României diect în conturile lor,  iar statul nu a mai primit mare lucru. În regimul CeauÅŸescu, toate  contractele treceau prin intreprinderile de comerÅ£ exterior. După 22 decembrie '89, când deja  aveau contractele pentru 1990, au luat legătura cu partenerii: "Mon  cher, la noi aici e libertate deplină, aÅŸa că eu mă ocup să se achite,  întreprinderile să facă produse ÅŸi dumneata îmi dai mie banii" – face  reconstituirea un responsabil din FinanÅ£e. "În această situaÅ£ie, cel mai bine e sa creezi haos. Ca să poÅ£i să lucrezi. Astfel ca, in mod  miraculos, a… dispărut arhiva ministerului comerÅ£ului exterior." Cazul Siriei este relevant. România a făcut acolo rafinării, fabrici de  ciment, combinate chimice, irigaÅ£ii pe mii de hectare. InvestiÅ£iile s-au derulat prin Industrial Export – o companie a statului. În 1990,  datoria Siriei se ridica la 100 de milioane de dolari. După revoluÅ£ie,  Industrial Export a recuperat în conturile proprii 36 de milioane de  dolari. Statul român plătise totul: utilajul făcut de Grivita Rosie,  transportul, oamenii care au lucrat acolo, etc…

 

Cum am "scăpat" de comoara de la Murzuk

Libia. RelaÅ£ia deosebită a lui CeauÅŸescu cu colonelul Gaddafi a fost  fructificată în nenumărate contracte comerciale. Noi am făcut în Libia  drumuri, zeci de ÅŸcoli, sute de blocuri, am exportat arme. Libienii au  fost mărinimoÅŸi: au permis românilor să concesioneze un câmp petrolifer, Murzuk, pe 20 de ani, cu posibilitate de prelungire. Până în 1993,  statul român a investit acolo peste 50 de milioane de dolari. Guvernul  Văcăroiu vinde apoi concesiunea unor spanioli.

TranzacÅ£ia se derulează  prin Rompetrol, companie a statului. O parta din plată se face la  încheierea tranzacÅ£iei, restul de bani – 85 de milioane de dolari –  urmând să fie plătit în timp. Rompetrol se privatizează, iar cele 85 de  milioane nu ajung la stat, ci în conturile companiei.

"Cea de-a doua  tranşă nu a mai intrat în contul statului, motiv pentru care statul român este parte în procesul cu Rompetrol – de data asta  societate privată – pentru recuperarea sumei de 88 de milioane de dolari plus 200 de milioane de lei, care de fapt reprezintă stoc ÅŸi dobânzi",  Bogdan Dragoi, secretarul de stat de la FinanÅ£e.

ReprezentanÅ£ii  companiei petroliere sunt cât se poate de fermi: nu au de gând să dea  statului nici un ban: "În principiu, societatea se privatizează cu  drepturile ÅŸi obligaÅ£iile pe care le avea înainte de privatizare.  Singura diferenţă poate fi atunci când statul român, cel care vinde, îÅŸi rezervă un anume drept sau obligaÅ£ie, ceea ce nu s-a întâmplat".

AÅŸa  că, incompetenÅ£a sau interesul celor de la Finante adaugă noi sume pe  lista banilor pierduÅ£i de România. Mai trebuie precizat doar că, din  zăcămintele din Marzuk, s-a scos doar anul trecut petrol de peste 1  miliard ÅŸi jumatate de dolari.

 

Răspunsul năucitor al lui Ghaddafi, în anii '90: "Nu discut decât cu CeauÅŸescu"

În plus, din  Libia au mai rămas de recuperat ÅŸi alte câteva zeci de milioane de  dolari pentru drumurile făcute de romani. Dupa '90, răspunsul lui  Gaddafi a fost năucitor: voia să discute doar cu CeauÅŸescu. PovesteÅŸte  Åžtefan Andrei: "Când s-au dus acolo să discute problema cu libienii,  ÅŸtii care a fost răspunsul lor? PreÅŸedintele Ghaddafi a zis că are niÅŸte înÅ£elegerie special cu CeauÅŸescu – vine CeauÅŸescu aici sau vine el la  BucureÅŸti, la întâlnirea cu CeauÅŸescu. Ce să mai discute…"

 

Cele 470 milioane de dolari cu care ne-am spălat rufele

Egiptul ne datora, în '89, 470 de milioane de dolari. Acum, datoria a  dispărut…. "Cel puÅ£in în perioada în care eram ministru de Externe, a  fost o astfel de înÅ£elegere cu Egiptul care ÅŸi-a reglementat datoria  faţă de România prin exporturi", spune Teodor Melescanu. Înainte de 1989, România construise în Egipt fabrici de ciment ÅŸi de produse  chimice, a construit linii electrice de înaltă tensiune, conducte de  alimentare cu apă pe zeci de kilometri. În schimbul acestor investiÅ£ii  costisitoare, am primit în anii '90. detergenÅ£i de tip Jax ÅŸi Smash,  sau… insecticide.

Fostul deputat PSD Iosif ArmaÅŸ este unul dintre  numeroÅŸii afaceriÅŸti care au profitat de pe urma datoriilor pe care le  avem de încasat. Numele lui ArmaÅŸ este asociat printre altele cu  distrugerea staÅ£iunii Băile Herculane, pe care a cumparat-o în condiÅ£ii  dubioase în 2001.

Cu doi ani înainte, în timpul guvernului Isărescu, s-a prezentat la Ministerul de FinanÅ£e ÅŸi ÅŸi-a oferit expertiza pentru  recuperarea datoriei de 72 de milioane de ruble, echivalentul a 72 de  milioane de dolari din Vietnam.

"Eu am lucrat cu un coleg străin care  făcea aÅŸa ceva ÅŸi atunci am zis hai să încerc ÅŸi eu. Åži normal că am  depus o cerere la Ministerul de FinanÅ£e, am primit creanÅ£a din Vietnam care a fost dolar pe dolar",  ne-a declarat omul de afaceri Iosif Armas. Rezultatul: din 72 de  milioane, noi ne-am ales cu orez în valoare de 18 milioane de dolari pe  care l-a vândut ArmaÅŸ.

 

Recuperarea creanÅ£elor româneÅŸti cu o firmă care nu există InvestiÅ£iile lui Nicolae CeauÅŸescu se regăsesc ÅŸi pe malurile Tamisei.  Åži asta pentru că în Londra sunt multe firme care au încercat să cumpere creanÅ£e pe care le avea România. Unele chiar au reuÅŸit. Este foarte  interesant cum datoria Angolei fata de noi, estimată la aproape 20 de  milioane de dolari, s-a plimbat la mai multe companii, în mai multe  Å£Äƒri.

În 1998, în timpul guvernului Radu Vasile, se cesionează datoria  Angolei către Cobbham International Investements. În anul 2000, aceeaÅŸi  datorie este dată firmei Argirom, condusă de Iosif ArmaÅŸ, care se obliga să plătească 15 la sută din valoarea iniÅ£ială, adică în jur de 2,7 milioane dolari.

În 2003,  guvernul lui Adrian Năstase cesionează datoria firmei Maxima Grup.  Undeva, firul se rupe…

Am căutat la Londra o firmă care se cheamă  Maxima Grup PLC. În registrul companiilor din Marea Britanie, nu există  nicio firmă cu datele acestea. Datele apar însă în hotărârea guvernului  român. Maxima Grup nici nu-ÅŸi putea găsi un sediu mai bun decât aproape  de noul Scotland Yard.

E oarecum normal, deoarece în firmă se pare că  sunt băgaÅ£i ÅŸi niÅŸte foÅŸti poliÅ£iÅŸti. Administratorii clădirii nu au  auzit în viaÅ£a lor de această firmă: "N-a fost niciodata firma asta  aici", ne-au declarat telefonic. Atunci, se pune întrebarea cui a vândut România datoria pe care o avea în Angola : unei firme fantomă, unei  firme care a dat o adresă greÅŸită? Sau cineva din guvernul României a  trecut pe hotărârea de guvern o adresă greÅŸită.

Sunt întrebări la care,  normal, răspunsul trebuie să fie tot în România. Gheorghe Piperea, avocat  specializat în drept comercial, explică: "Există pe plan internaÅ£ional  două sau trei locuri unde chiar există burse ale acestor creanÅ£e. Unde  se circularizează, se vând aceste creanÅ£e. Nu s-a făcut acest lucru  pentru că probabil sunt foarte multe lucruri de ocultat în privinÅ£a  acestor creanÅ£e". Problema e că pe bursă nu se mai pot da ÅŸi lua  comisioane. GuvernanÅ£ii Romaniei au vândut creanÅ£e într-o totală lipsă  de transparenţă. Pe ascuns, fără licitatii. Banii munciti de români  înainte de 1989 s-au scurs în buzunarele speculanÅ£ilor.

 

Datoria Zambiei către România ÅŸi scandalul londonez

În lume sunt companii care s-au specializat tocmai pe cumpararea  datoriilor de la ţări aflate în imposibilitatea de a se apăra. Aceste  companii – un fel de fonduri de investiÅ£ii în datorii – au fost numite  Fondurile Vulturului. Tim Jones lucrează pentru o organizaÅ£ie non-guvernamentală  britanică înfiinÅ£ată pentru a lupta împotriva acestor fonduri. Un  scandal imens, care a avut în centru România ÅŸi Zambia , a fost  declanÅŸat acum câÅ£iva ani la Londra.

Pe malurile DâmboviÅ£ei nu s-a auzit însă nimic. Când datoriile Zambiei au început să fie ÅŸterse de anumite  guverne, câteva companii private au cumpărat datoriile pentru bani  foarte puÅ£ini. Una dintre ele a fost Donegal International, care a  cumpărat datoria către România. Zambia datora României aproape 30 de  milioane de dolari. Guvernul Radu Vasile a vândut, pe ascuns, către  "Donegal", o companie cu sediul în Insulele Virgine, datoria Zambiei la  un preÅ£ cu puÅ£in peste 3 milioane de dolari. Adică 10 la sută din  valoarea datoriei. Donegal International a dat în judecată Zambia ÅŸi a  cerut să îi fie plătite 55 de milioane de dolari în contul datoriilor pe care le răscumpărase de la România. "Ei au cumpărat de la România pentru 4 milioane de dolari  ÅŸi apoi au dat în judecată în Tribunalul britanic, guvernul din Zambia . Până la urmă au reuÅŸit să câÅŸtige 15 milioane de dolari", spune Tim  Jones. Un profit de 12 milioane de dolari pentru Donegal. Pentru  România? Un minus de 27 de milioane.

Cazul a fost extrem de  controversat. ÎnsuÅŸi primierul britanic de atunci, Gordon Brown, a luat  atitudine împotriva practicilor prin care speculanÅ£ii de creanÅ£e se  îmbogăţesc: "Condamnăm perversitatea cu care Fondurile vulturului  ("Vulture funds") cumpără datorii la preÅ£uri reduse ÅŸi fac profit dând  în judecată Å£ara debitoare pentru a obÅ£ine un câÅŸtig ieÅŸit din comun ÅŸi  imoral. Este revoltător!" La presiunea mass-media ÅŸi a organizaÅ£iilor  non-guvernamentale, legislaÅ£ia a fost schimbată.

De anul trecut, nicio  companie britanică nu mai poate cumpăra datorii în contul ţărilor  africane sau al celor din lumea a treia. Măsura luată de britanici a avut ecou ÅŸi în România.  Ministerul de FinanÅ£e refuză acum să mai negocieze cedarea creanÅ£elor.  Nu mai cedează creanÅ£e, dar nici nu face mare lucru pentru recuperarea  datoriilor. Miliarde de dolari.

Multe din ţările care au datorii către  noi au posibilitatea să plătească. Dar nu o fac pentru că la noi nici  măcar nu se ÅŸtie bine cine ar trebui să se ocupe de acestă problemă. AÅŸa că nu ne recuperăm banii, dar ne împrumutăm. România datorează altor  tari mai bine de 90 de miliarde de euro, adica peste 100 de miliarde de  dolari….