Le roi est mort. Vive l’empereur!
In sfarsit, tiganeala dintre Basescu si Ponta a prins ceva pigment in obraji. Scuipatii pe care si-i arunca cei doi seamana, in sfarsit, cu o mardeala tiganeasca in toata regula, acum dupa ce regele Cioaba a trecut la cele vesnice. Tot in vesnicie vrea sa se stabileasca si ura dintre premier si presedinte, care n-au lasat sa treaca nici decesul regal tiganesc fara sa-si mai traga cate-o scatoalca.
Primul a facut-o seful statului, care i-a telefonat chirurgului Bradisteanu sa faca ceva pentru inima infundata a regelui. Telefonul asta trebuie ca a fost foarte interesant; daca lui Bradisteanu i-a trecut pe langa stetoscop un dosar penal dupa ce era sa-l scape pe Nastase de puscarie, e de mirare de ce s-a grabit medicul sa dea curs solicitarii prezidentiale in cazul Cioaba. La mijloc trebuie ca este ceva mai mult decat stie presa despre interventia presedintelui; altminteri, cardiologul i-ar fi dat cu tifla cu Basescu inca de la inceput. In schimb, s-a dus in Turcia sa vada pacientul, fara sa-l ajute prea mult. Dovada ca majestatea sa tiganeasca a si sucombat.
Daca Basescu a punctat la popularitate in randurile tiganimii, Ponta a vrut sa faca acelasi lucru in randul romanimii. Cand rromii lui Cioaba au futura factura de 350.000 de dolari, Victoras a sarit ca ars cu refuzul, convins ca era in asentimentul natiei platitoare de CAS, care s-ar fi ofuscat teribil ca statul se ofera sa plateasca un purcoi de bani pentru repatrierea bulibasei supreme a unui etnii neplatitoare de biruri prin excelenta. In final, chitanta s-a redus la 22.000 de euro, dar tot a meritat reactia lui Ponta, la fel de populista ca a lui Basescu, pe spinarea tiganilor.
Testul suprem de curaj pentru amandoi va fi sa dea ochii cu familia regala largita si inflorata la inmormantarea de la Sibiu, unde pariez ca n-o sa se arate niciunul. Ce-i drept, la imparatul Iulian gargara de partid cu integrarea si nediscriminarea tine mai putin decat la evlaviosul Cioaba, ale carui sceptru si coroana le va prelua vlastarul regal Dorin. Imperatorul tiganilor a si spalat deja pe jos cu politicienii care i-au batut la usa cortului sa cerseasca voturi de-a lungul vremii si nu pare dispus sa colaboreze cu trepadusii politici ai momentului, in foame de popularitate chiar si pe seama decesului din familia Cioaba.
Atractia va fi insa prea mare pentru vorbetii de profesie. Pentru ca politichia o fi de margaritar, dar coroana lui Cioaba pare de aur masiv si viitorii candidati sau facatori de partide vad deja voturile tiganimii aliniate frumos ca niste lingouri in urnele de vot. Asa ca, acum ca regele e mort, nu le ramane decat sa racneasca electoral din toti bojocii Traiasca imparatul!
Vifor Rotar