Traian Basescu in lupta televizata cu liderii nervosi ai USL
Presedintele Traian Basescu a criticat, intr-o declaratie de presa facuta luni la Palatul Cotroceni, guvernarea USL, el invitandu-l pe primul ministru "sa guverneze, nu sa televizeze si nu sa se lupte politic". Seful statului a afirmat ca liderii USL "s-au intors nervosi din concediu", adaugand ca "Daca n-au timp sa mearga in tara datorita conducerii tarii prin televiziuni, acolo pare a fi locul lor de munca, vreau sa le dau citeva informatii grave."
Traian Basescu a vorbit despre "somajul in crestere", dar si despre proiecte de infrastructura, inclusiv autostrada Transilvania si tronsonul de metrou din Drumul Taberei, acuzand Executivul de "incapacitate". "Ce nu intelege Victor Viorel Ponta, ca si foarte multi analisti, e ca nu sunt campanie. Eu nu mai candidez la nimic. (…) Oricit s-ar supara guvernul, imi voi face un obicei din a-i invita sa guverneze", a subliniat seful statului.
Declaratiile lui Traian Basescu: Mica mea conferinta de presa este ocazionata exact de incheierea vacantei liderilor USL care, dupa cum vedeti, imediat ce s-au intors au reusit, dupa 45 de zile, sa dea o nominalizare pentru Transporturi. Este un progres.
Singurul lucru pe care-l constat e ca s-au intors nervosi din concediu. Poate se calmeaza afland situatia tarii, lucru care pe mine ma ingrijoreaza. In aceasta vara am avut mai mult timp sa stau de vorba cu oamenii, sa merg prin tara. Daca n-au timp sa mearga in tara datorita conducerii tarii prin televiziuni, acolo pare a fi locul lor de munca, vreau sa le dau citeva informatii grave. Somajul e in crestere, romanii sunt tot mai mult preocupati de siguranta locului de munca si tot mai multi se intreaba daca-si pierd sau nu locul de munca. Cind acest guvern condus de Victor Viorel Ponta a preluat guvernarea, somajul conform ESA era 6,7%. In luna iunie 2013, tot conform ESA, somajul ajunsese la 7,6%. Deci cresterea exporturilor nu inseamna si crestere de locuri de munca, iar acesta e un efect al amputarii investitiilor din bugetul de stat. Mai e un lucru pe care incerc sa-l anticipez: in iunie, somajul pe masuratori ESA era 7,6%, dar in iulie Romania a mai inregistrat un plus de 29.000 de someri, ceea ce imi permit sa anticipez ne va arata cifra pentru iulie in jur de 8 procente. E un prag extrem de riscant si crearea de locuri de munca e esentiala. Relansarea investitiilor din bani europeni si de la bugetul de stat trebuie sa fie o preocupare majora a guvernului.
Nu se poate sa priveste o crestere cu 29.000 de persoane a somajului in perioada de vara; ar fi fost de asteptat o scadere a somajului pe vara. Un alt semnal de alarma extrem de serios este legat de faptul ca investitiile straine pe primele 6 luni au scazut cu aproape 20%. ceea ce inseamna ca simulatan cu reducerea investitiilor din bugetul de stat, acesta e rezultatul: crestere de somaj. Ma ingrijoreaza faptul ca pina acum, desi intram in septembrie, guvernul nu a finalizat o forma acceptabila pentru acordul de parteneriat cu Comisia Europeana pentru dupa 2014. As vrea sa va dau citeva remarci din observatiile Comisiei Europene: "Acordul de parteneriat propus de guvernul Romaniei e necorelat cu programul de reforma". Tot Comisia remarca faptul ca Guvernul are lipsa de capacitate de analiza. E un lucru pe care categoric si eu il sustin fara rezerve: Guvernul nu are capacitate de analiza asupra situatiei de moment a tarii si pentru viitor. Tot CE remarca faptul ca acordul de parteneriat propus de guvern e necorelat cu politicile UE 2014-2020. Mai este un lucru asupra caruia tin sa atentionez public guvernul: in prima parte va vorbeam de somaj, si amintesc tutror factorilor responsabili ca la ultimul Consiliu European s-au stabilit citeva masuri pentru reducerea somajului in rindul tinerilor. S-au alocat 6 miliarde euro care trebuie cheltuiti in 2014-2015, deci in 24 de luni pentru reducerea somajului la tineri. Mai mult, Comisia Europeana a primit sarcina sa aloce 2 miliarde euro aceluiasi porgram, deci sint 8 miliarde de euro. Asta inseamna ca la ora asta Guvernul trebuia sa aiba programe gata pregatite sa fie implementate de la 1 ianuarie 2014. Va pot spune si regiunile pentru care avem bani alocati: sud-Muntenia (cele 7 judete), Centru (6 judete) si Sud-Est (6 judete). Este, cred eu, o convingere a liderilor USL si a guvernului ca pot substitui munca serioasa in folosul oamenilor si a rezolvarii problemelor lor cu emisiuni televizate. Dar ii atentionez ca ne apropiem de 8% la somaj. Nici in criza, sub guvernul Boc, nu am avut asemenea somaj, iar nepasarea, convingerea ca poti supravietui la nesfirsit prin aroganta, prin batalia cu presedintele, ii face sa nu dea atentie problemelor importante ale tarii. Pentru combaterea somajului, tot la ultimul Consiliu European, s-a stabilit lansarea unui program lasant de Banca Europeana de Investitii. Banca a primit sarcina ca de cite ori un stat membru finanteaza locuri de munca pentru tineri din fonduri de coeziune, BEI sa cofinateze. Deci sint mecanisme puse la dispozitie de UE care ar fi putut scadea somajul in Romania, iar superficialitatea Guvernului nu face decit sa duca la efecte inverse pentru ca nu acceseaza fonduri europene.
Cred ca e un lucru extrem de grav. Azi, odata cu depunerea juramantului de catre doamna Ramona Manescu, am mentionat citeva lucrari care sint prioritare, in opinia mea. Metroul in Drumul taberei a devenit o calamitate pentru cetateni si poate printr-o colaborare intre primarul Manescu si sotia sa, ministrul Ramona Manescu, sa se reia lucrarile. Tronsonul Nadlac-Arad are o bucata realizata in proportie de 80%. Ar putea sa ne prinda iarna cu acel tronson realizat. Cealalta parte este realizata in proportie de peste 35%, si din noiembrie autoritatile n-au facut o noua licitatie. Un semnal de alarma special il trag pentru Autostrada Transilvania, si pina la urma fac un apel la presa. Daca vorbesc de aceste tronsoane, ma refer pe de o parte la obiective de investitii, pe de o parte la locuri de munca. Pe Autostrada Transilvania s-a procedat ca si la tronsonul Nadlac-Ard, adica fara cap. S-a reziliat contractul fara sa se puna ceva in loc. Din acest motiv sint zone care se degradeaza, si eu le-am vazut. De exemplu, podul peste Gilau la Somesul mic, mai trebui doar citeva bretele si pus asfaltul. Asa a fost abandonat, si acum se degradeaza. Guvernul nu finalizeaza lucrarea pentru citeva milioane de lei. Asta inseamna incapacitate. De asemenea, sint foarte multe picioare, piloni de poduri turnate, la care betonul a ramas 1,5-2 in afara. Dar va imaginati ce se va intimpla cu acel fier, si o intreaga lucrare va trebui reluata. Nu mai vorbim despre pasajul peste drumul judetean, abandonat din ziua in care s-a reziliat contractul cu Bechtel. Viaductul de 1700 metri e viaductul la Suplacu de Barcau, e cel mai spectaculos esec. Mai trebuie citeva zeci de milioane date ca sa fie dat in functionare. Ce veti vedea pe toate santierele sint milioane de tone de materiale de constructii, toate acelea se vor fura, se vor pierde. M-am interesat si daca exista un contract cu o firma de paza: exista, dar in putine locuri am vazut paznici. O sa vedeti ca a inceput procesul de indoire a fier-betonului pentru valorificare. Acestia au fost bani multi pierduti, si mai trebuie doar citeva milioane pentru dare in functiune. Guvernul ingroapa bani pe Autostrada Transilvania, dar mareste fiscalitatea. Cred ca rezilierea contractului a fost un lucru bun in principiu, dar sa nu pui nimic in loc e lipsa de simt managerial. Fac un apel la guvern, si voi avea tot mai des interventii care sa arate realitatile. N-o sa le expun pe toate intr-o zi. A venit timpul ca domnul Victor Viorel Ponta sa guvernze, nu sa televizeze si nu sa se lupte politic. Ponta este co-presedinte USL, dar inainte de toate e premier. Si cred ca romanii sint mai putin interesati de ce crede Victor Viorel Ponta ce crede despre presedinte, si ar vrea sa auda cum relanseaza investitiile, cum utilizeaza fondurile UE. Ce nu intelege Victor Viorel Ponta, ca si foarte multi analisti, e ca nu sunt campanie. Eu nu mai candidez la nimic. Oricite procente as avea, e adevarat ca sunt cam in crestere, ele nu ma mai ajuta la nimic. Nu mai sint dadaca unui partid parlamentar. Mi se pare ca nervii lui Crin Antonescu, ai premierului Ponta, utilizarea unor etichetari nepotrivite arata o nervozitate inutila. Cred ca ar trebui sa fie calmi. Ii atentionez: drumul pe care merge tara este un drum periculos, pentru ca Guvernul nu-i stabileste traseul. Exista riscul ca dupa sacrificiile enorme din 2010-2011, sa devina ceva repetabil. Riscam sa alunecam din nou intr-o situatie dificila economic. Nu-mi doresc asta, nu suntem pe punctul acesta, dar daca vom continua sa transforma totul intr-o iresponsabila lupta politica, putem pricinui daune romanilor. Nu ma incalzeste cresterea economica datorita recoltei bune, pentru ca la anul s-ar putea sa avem recolta slaba, dar ma ingrijoreaza cresterea somajului. Oricit s-ar supara guvernul, imi voi face un obicei din a-i invita sa guverneze. Intrebari: Q: Cind guvernul Ponta 2 s-a instalat, ati spus ca va luati mina de pe Executiv. In aprilie va declarati optimist. Lucrurile pare ca s-au schimbat. Cita incredere mai aveti ca guvernul poate face bine? A: Eu am girat orice guvern la instalare. Am fost optimist cit s-a stat in obiectivele asumate. Dar faptul ca guvernul are politici absolut de neacceptat, ma face sa nu mai am incredere in capacitatea acestui guvern de a valorifica sacrificl romanilor. Deocamdata nu mai am incredere, dar nu am ce face. Sint niste politicianisti. Eu incep sa ma conving ca sint incompetenti, nu inteleg ce se intimpla cu tara pe care o au in mina. Cum nu accept nici minciunile despre controlul presedintelui asupra DNA: Crin Antonescu, Victor Ponta, vasile Blaga sa aiba grija de infractorii din partidele lor. L-am auzit pe Victor Ponta spunind ca presedintele i-a facut dosar lui Bradisteanu. Un om extrem de limitat in capacitatea de a intelege cum functineaza statul. Q: Vorbeati de procentele dumneavoastra ca nu mai folosesc nimanu. Nici macar Miscarii Populare? A: Nu. Q: Se vorbeste raspicat de o actiune in Siria. Ce parere aveti? A: Ne vom pozitiona dupa ce aflam rezultatul inspectiei ONU. Nici noi nu putem accepta gazele toxice. Q: Pe fondul lipsei de comunicare cu premierul, ati primit semnale de la parteneri europeni legate de functionarea pactului? A: Si daca le-as fi primit si daca nu, tot nu vi le-as fi spus. Q: In ce masura mai sta in picioare pactul de coabitare? A: Pactul sta in picioare, pentru ca el se sprijina pe prevederi constitutionale. Q: La ce mai foloseste pactul de coabitare? A: N-ati vrea sa-l intrebati pe patronul dumneavoastra (Sebastian Ghita – RTV) cum vede el chestia asta? El il mai duce pe Ponta prin cate-un concediu, RTV e o televiziune la dispozitie. Q: Cum catalogati gestul lui Crin Antonescu de a pleca inaintea discursului dumneavostra? (la ceremonia de investire in functie a Ramonei Manescu – n.red.) A: Intr-un singur fel: nu va ajunge niciodata presedinte, pentru ca nu stie sa respecte aceasta functie. Si, in fond, era o ceremonie dedicata colegei sale.
Sursa: HotNews.ro