Dan Desliu – portretul unei lichele!

A scrie despre viata lui Dan Desliu, nu este o provocare. Doar titlul ar fi maistufos: “Despre viata si opera lui Dan Desliu”, adica despre nimic. Dan Desliua avut o viata ca o fotografie intoarsa cu susu-n jos si o imagine falsa infata cititorilor.

In anii ’50-’60 cei care-i citeau in cartile de scoala baladele cu versuri gen “Resita il slaveste pe Stalin” si-l imaginau pe Dan Desliu ca un activist burtos de saizeci de ani, responsabil peste vreun departament de propaganda din ministerul Culturii.

Dar el era un tanar poet si actor, imbracat la patru ace, lasandu-se curtat de studente, poetese, actrite si chefuind la Athenee Palace. Participa si la sindrofii de inalt nivel cu insusi Gheorghiu-Dej, care-l invita cu paharul de sampanie intr-un colt si-l cinstea pentru “sublimele” poeme din Scanteia.

Mircea Horia Simionescu, alt pupa-cur bolsevic, povesteste cum Desliu a fost inchis de conducatorii zilei in sala de sedinte a Palatului Curentul de la etajul intai, cu o sticla de bautura fina si amenintat ca nu va iesi de acolo decat dupa ce termina poemul fluviu “Lazar de la Rusca”. Dupa ce a iesit, poezia a fost publicata ca o capodopera realist-socialista scrisa dupa un reportaj scanteist mincinos.

Iar poemul rebut insemna drepturi de autor si Premiul de Stat, adica bani cat sa-ti cumperi o vila la sosea, insemna glorie greu de suportat de un tinerel curtat de studente, tinere poetese si actrite in devenire. Viata tanarului dandy Desliu era ca o sarbatoare fara sfarsit! Gloriosul Dan Desliu din

obsedantul deceniu, canta cu „goarnele inimii” partidul si-ai lui conducatori.

Devenise un model de parvenire pentru tinerii dornici sa ajunga scriitori de limba romana.

Dar stralucirea literara si materiala pe care autorul “Minerilor din Maramures” a trait-o pe deplin a inceput sa apuna. In deceniul opt, Dan Desliu isi pune frana, isi tempereaza entuziasmul saltaret in legatura cu performantele compresorului si cu harnicia minerilor care inca nu cultivau flori cu ranga in Piata Universitatii. E perioada in care si-a construit o imagine de batran intelept si-a devenit un poet echilibrat.

Nu-l prindea deloc nici aceasta postura…

Prin ’78, la un colocviul de poezie de la Iasi, pe scenaTeatrului National Vasile Alecsandri era moderatorul unui dialog intre publicul din sala si poetii de pe scena. Totul a esuat intr-un spectacol balcanic, cu imbranceli intre el si doi alti poeti care-i reprosau in public trecutul de bard stalinist. In anii ’80, atitudinea lui Dan Desliu, ca si alti "dizidenti" anticomunisti informati, s-a radicalizat, ajungand in ultimii doi ani chiar un fel de opozant pe fata al regimului comunist, nemaiavand drept de semnatura, dar strecurand texte impotriva lui Ceausescu spre Radio Europa Libera.

A fost rasplatit (evident) in decembrie 1989 cu vorbe frumoase si un loc in C.F.S.N.-ul lui Iliescu. In sfarsit, timp de doi ani si jumatate, cat a mai trait dupa revolutie sau ce-o fi fost atunci, Dan Desliu a intinerit, a renascut. Venea la restaurantul scriitorilor insotit de o studenta la actorie, viitoare poetesa si viitoare reportera de televiziune.

DiferenÅ£a de o jumătate de veac de politică ÅŸi poezie dintre poet ÅŸi pupilă nu părea a fi un impediment în mersul idilei…

Patroana le aducea fripturi de la grătar ÅŸi sticle de vin roÅŸu ca amurgul. Dan DeÅŸliu a murit la Neptun, inotand tinereste in Marea Neagră. Un semn ultim ca ipostaza de june poet ÅŸi actor nu se potrivea deloc aproape septuagenarului Dan DeÅŸliu! Falsa imagine de tânăr ÅŸi teribil înotător de performanţă l-a trădat ÅŸi l-a pedepsit.

Câteva zile, până i s-a găsit trupul umflat de apă, a fost subiect doar pentru ziarele de senzaÅ£ie.

Au trecut mulÅ£i ani de la moartea poetului, cel care a trăit în lux din scrisul lui de rege al realismului socialist; cel care ÅŸi-a permis apoi să fie cabotin; cel care a făcut pe disidentul ÅŸi pe opozantul; cel ce s-a vrut veÅŸnic tânăr ÅŸi ferice. Poate că a si fost. Dar au trecut anii ÅŸi nimeni nu mai scrie trei rânduri despre Dan DeÅŸliu.

AÅŸa Å£i-a trecut gloria “maistre”, ca o ploaie tulbure ÅŸi scurtă dintr-o zi de vară. În câteva minute nici nu-Å£i dai seama că a picurat…

“Stegar ne e atotînvingătorul

partid în jurul cărui facem zid!

E tot ce-a făurit mai bun poporul!

în lupta lui trăieÅŸte viitorul,

ÅŸi Stalin, viu, trăieÅŸte prin partid.”

Sursa:Istoria Incomodă