Eu tanasiez. Tu?
Vorbitul public in Romanika are o mare hiba. Nu stie cand sa se opreasca. Auzi pe cate unul debitand ceva cu miez si glagorie; cand sa te bucuri ca n-ai irosit timpul ascultandu-l, poc!, sloboade porumbelul si da cu el de masa. In afara de marii vorbeti aristocrati – foarte rari – din tagma lui Adrian Nastase, care se exprima matasos la debit controlat ore in sir fara sa spuna nimic din ce n-ar vrea sa transmita, spatiul sonor si vizual este populat cu indivizi patetici pe care ii ia gura pe dinainte. Flacai care, dupa ce incep bine cate-o zicere, o compromit penibil cu doar doua-trei cuvintele pe care cred ei nimerit sa le puna-n coada.
Vorbesc, repet, de exemplarele audibile, care izbutesc totusi sa comunica cate ceva, nu despre dezaxatii cu spume si frustrari la gura care trancanesc cat e ziua – si noaptea – de lunga prin studiouri.
In tagma asta de zicatori, o categorie speciala sunt nevorbitii. Astia-s periculosi. Tinuti la obroc si privati multa vreme de microfon, tremura de indignare cand prind cate-o lavaliera. Ultimul pe care l-am auzit a dat din gura la audierile de la comisia parlamentara pe tema Rosia Montana. Huiduiti de natie pentru ca ignora strada, alesii au catadicsit in fine sa-i asculte pe protestatari. In grupul eteroclit invitat la taifas, printre insi respectabili cu pareri corecte si inchegate am auzit un distrus care a delirat scasnit si apocaliptic pe tema unor grupuri „de pana la cinci membri” care s-ar constitui in Romanika „in fiecare zi” ca sa „devoreze clasa politica”.
Din doua, una. Ori individu stie cate ceva, ori nu-si luase pastilele. In ambele cazuri trebuie sa intervina cineva – in primul, baietii cu ochi albastri, in astalalt flacaii cu halate albe. Pana o fac unii sau altii, incidentul e o paine de mancat pentru Antenele lui Felix, carora inteventia le vine manusa pe comploturile lor de studio impotriva protestatarilor.
Deunazi, Vadim Tudor – un maestru al vorbei dar si un geniu nevaccinat al delirului verbal – se stropsea public in piata pe tema eutanasierii maidanezilor. Nimic special – Vadim este un iubitor de cotarle cu state vechi. Doar ca, la invectivele clasice impotriva votantilor legii de exterminare a javrelor, Vadim a mai pus o floricica bolnava. Cica stie el vreo 3 jurnaliste pregatite sa se sinucida daca legea recent promulgata nu va fi aprobata. Si aici e necesara o interventie clinica.
Pana intervin hingherii si felcerii, sa-l ia cineva la consult si pe ultrajudecatorul Zegrean de la Curtea Constitutionala, care a marturisit presei, in timp ce urca miop scarile institutiei ca sa ratifice legea eutanasierii, ca pe el nu l-a muscat niciun caine, dar l-ar fi compostat o oaie.
Cred ca sinucigasele de care vorbea Vadim erau trei jurnaliste sufocate de ras.
Vifor Rotar