TĂBLIȚELE CERATE DE LA ROȘIA MONTANĂ FILE DE ISTORIE DACICĂ NEBĂGATE ÎN SEAMĂ

 

"Dacă exploatarea cu cianuri a zonei va fi avizată, peste 2 000 de ani de istorie a uneia dintre cele mai vechi aÈ™ezări umane din È›ara noastră vor fi È™terÈ™i de pe faÈ›a Pământului".

 

Stramosii nostri, geto-dacii, dupa cum afirma parintele istoriei, Herodot, apartineau etniei tracilor si, daca nu s-ar fi lasat antrenati in lupte interne, ar fi fost de neinfrant. Aria de extindere a acestei etnii ajungea, in nord, pana la mlastinile Pripetului (in Polonia de astazi), in sud – pana la Marea Egee, in vest – pana la Dunarea panonica (in Ungaria de astazi), iar in est – pana la fluviul Bug. Tripticele din Transilvania Sunt documente epigrafice de o valoare inestimabila, deoarece ele sunt cercetate de catre filologii, istoricii si juristii din intreaga lume. Filologii cerceteaza tablitele cerate pentru a reconstitui latina vulgara (latina vorbita in provincii). Istoricii le cerceteaza pentru a reconstitui modul de viata al daco-romanilor in comparatie cu locuitorii din alte provincii. Juristii le cerceteaza in vederea reconstituirii institutiilor juridice daco-romane din domeniul obligatiilor. Aceste documente au fost confectionate din scanduri de brad de dimensiunea unei palme (25×8 cm), scobite usor in interior, apoi se aplica un strat de ceara, pe care se aplica o scriere cursiva cu ajutorul unui obiect ascutit (stilet). Aceste tablite cerate au fost utilizate pe intreg teritoriul Imperiului Roman. Unele tablite erau suprapuse, legate cu un snur de matase pe care se aplicau sigiliile martorilor. Fiind suprapuse doua cate doua, ele se numeau duplice (spre exemplu, duplicele Kaimer si Albertini, botezate dupa numele celor ce le-au descoperit in Africa).

Spre deosebire de duplice, tripticele sunt suprapuse trei cate trei, legate cu un snur de matase, pe care erau aplicate sapte sigilii din ceara.

Duplicele sunt scrise pe doua fete (fetele interioare).

Tripticele sunt scrise pe patru fete (tablita din interior era scrisa pe ambele fete, pe cand celelalte doua tablite laterale erau scrise pe fetele interioare).

Tablitele descoperite in Transilvania faceau parte din categoria tripticelor. Tripticele din Transilvania au fost descoperite la Alburnus Maior (Rosia Montana), intr-o mina parasita. Ele au fost descoperite pe rand, fiind ascunse in locuri diferite, intre anii 1786 si 1855. In total erau 25 de tablite, dintre care 14 erau lizibile, iar 11 nu.

 

Istoricul tablitelor a fost facut de mai multi autori.

Primul roman care le-a studiat si comentat a fost Timotei Cipariu, care a donat trei asemenea documente epigrafice Muzeului Episcopal de la Blaj.

Theodor Mommsen afirma ca tablitele cerate s-au aflat in pastrarea notarului din Alburnus Maior si ca in anul 167 e. n. a avut loc o invazie a marcomanilor in zona Muntilor Apuseni, de teama carora locuitorii s-au deplasat in alte regiuni, ascunzand documentele in mina de aur. Cel mai recent act este datat 29 mai 167 e. n., cand marcomanii au atacat zona Muntilor Apuseni, dupa care mina de aur a fost parasita.

Mai plauzibila este insa teoria conform careia acele documente au fost ascunse de una sau mai multe persoane care au plecat si nu s-au mai intors, fiind greu de crezut ca exploatarea minei de aur ar fi fost abandonata. RoÈ™ia Montană este o comoară de aur nu doar pentru spaÈ›iul românesc, ci È™i pentru istoria Europei. A

tât de puÈ›in mediatizate, tăbliÈ›ele cerate găsite întâmplător în galeriile minelor reprezintă o pagină de istorie care răstoarnă teoriile ilogice ale celor care susÈ›in că dacii nu exploatau aurul, că nu È™tiau să-l prelucreze È™i deci niciun tezaur scos la lumină de-a lungul timpului, nici măcar faimoasele brățări de aur, nu pot fi dacice. Teoria originii latine a românilor stă È™i ea cu greu în picioare pentru cine cercetează tăbliÈ›ele de la RoÈ™ia. Ele demonstrează, de pildă, că minerii pelerini iliro-dalmaÈ›i, din marele neam al tracilor, ca È™i „autohtonii”, adică dacii, se înÈ›elegeau foarte bine cu romanii în limba latină vulgară.

În tăbliÈ›e se stipulează clar că, deÈ™i aproape nimeni quia se litteras scire negavit – nu È™tia să scrie literele – părÈ›ile se înÈ›elegeau verbal asupra obiectului contractului. Și asta, în anul 131 (după cum este datat în scris cel mai vechi triptic), ceea ce naÈ™te o întrebare legitimă: când anume învățase neamul trac limba latină vulgară?

Cât despre vechimea exploatării în subteran, datările cu C14 au adus dovezi indubitabile că dacii extrăgeau aurul cu 300 de ani înainte de a fi parÈ›ial cuceriÈ›i È™i că romanii n-au făcut altceva decât să intre în galeriile săpate de daci. RoÈ™ia Montană, după explorări care durează din 1999, este încă o sursă de istorie adevărată, nefalsificată, care supără pe mulÈ›i academicieni.

Și încă rezervă surprize, cum a fost cea de la Neagra, unde, într-o neînsemnată vâlcea È™i într-un pârâiaÈ™ s-a descoperit aurul poate cel mai fin din toată lumea cunoscută, aur de 24 de carate. Istoria tripticelor de la RoÈ™ia Montană a fost povestită în detaliu în cartea „Romanica” de G. Popa-Lisseanu, tipografia Ion C. Văcărescu, 1926. La RoÈ™ia s-au găsit 50 de tăbliÈ›e, dintre care jumătate au fost distruse integral sau parÈ›ial, din nepricepere, ignoranță sau rea-credință, păstrându-se întregi sau părÈ›i doar 25. Cele mai multe au fost scoase din È›ară È™i se află la Budapesta, Viena, Berlin.

În anul 1873, cele 25 de tăbliÈ›e au fost publicate integral, cu comentarii È™i ilustraÈ›ie grafică, de către eruditul german Theodor Mommsen. Ceea ce susÈ›in toÈ›i cei care le-au studiat este faptul că tripticele sunt documente extrem de rare È™i de o foarte mare importanță, ele constituind dovada răspândirii limbii latine vulgare în secolul II e.n., despre scrierea în această limbă, cu totul necunoscută în lume până la descoperirea tăbliÈ›elor de la RoÈ™ia Montană.

Iar faptul că aceste triptice au fost descoperite accidental, existând posibilitatea să mai fie multe altele, ascunse în galeriile dacice, ar trebui să constituie un argument fundamental pentru oprirea proiectelor de exploatare care ar distruge orice vestigiu de o asemenea importanță culturală. Scrisul pe tăbliÈ›e cerate este socotit o invenÈ›ie grecească. Aristofan pomenea că atenienii îÈ™i scriau contractele pe ceară, la fel ca în tăbliÈ›ele cerate de la RoÈ™ia Montană. Tripticele au fost semnalate prima oară în anul 1835, la München, ca fiind găsite în minele de aur de la RoÈ™ia. Ele au fost descoperite accidental, prin surparea unor galerii în minele Larnic.  

Printre monumentele epigrafice de la RoÈ™ia Montană se află È™i o stelă închinată zeului Ianus, cel cu două capete, considerat patriarhul latinilor (foto). Acesta este încadrat de cuvintele IM È™i PIO, patriarhul imortales, nemuritor.

Acest zeu misterioscu două capete a fost adorat din timpuri străvechi la Tărtăria, sub numele de Su sau Saue, fiind o divinitate al cărei simbol era soarele. El apare È™i pe monedele dacice, sub numele de Ianus. Isidor, în lucrarea sa „Origini”, ne spune că „limba priscă (vulgară), a fost cea pe care au folosit-o locuitorii cei mai vechi ai Italiei în timpul lui Ianus”. Iar limba latină cultă, folosită de pătura conducătoare, îl supăra pe Catilina: „IsprăviÈ›i cu atâtea grecisme, că nu ne mai putem înÈ›elege cu poporul!”.

Iată de ce tăbliÈ›ele cerate descoperite până în prezent – È™i poate multe altele ramase prin galeriile din RoÈ™ia Montană – sunt dovezi nepreÈ›uite că latina vulgară se vorbea cursiv de către neamul trac, probabil cu mici diferenÈ›e de pronunÈ›ie, după cum reiese din „greÈ™elile gramaticale” din texte.