A venit momentul să luăm în propriile mâini soarta petrolului românesc!

Am descoperit, de mult, că cel mai periculos lucru în viaţă este să iei decizii. Dacă nu faci nimic, nu riÅŸti nimic. Petrom este o lecÅ£ie dură în sensul ăsta.

Sunt conÅŸtient că mulÅ£i ÅŸi-ar fi dorit ca Petromul să rămână, în continuare, ca Oltchimul, o „vacă de muls” pentru cei care, cu o generaÅ£ie înaintea lui Cristian Boureanu făceau bani din cumpărarea ieftină ÅŸi vânzarea scumpă către Petrom a staÅ£iilor de benzină sau din contrabanda cu petrol, inclusiv prin vânzări dintre vecinii noÅŸtri.

AÅŸa se face că, la momentul privatizării, Petrom – companie de stat – avea datorii către stat de peste 10.000 de miliarde de lui. Este adevărat, obligaÅ£ia de privatizare a Petrom a fost asumată de Traian Băsescu, prin celebrul Memorandum cu Banca Mondială din anul 2000. Nu vreau să-mi asum acest merit.

CondiÅ£iile de privatizare, procedurile, evaluarea internaÅ£ională – prin mai multe modalităţi – etc, stabilite în perioada în care am condus guvernul, au fost examinate însă de o comisie senatorială, în 2008 (textul îl găsiÅ£i la mine pe blog). Concluziile au fost foarte clare – condiÅ£iile legale au fost respectate, evaluarea companiei pentru privatizare a fost corectă. În plus, contractul a fost aprobat printr-o lege în Parlament.

 

De ce OMV?

Petrolul, în România, este exploatat de peste 100 de ani. Americanii, la început, nemÅ£ii – în perioada războiului, sovieticii – după război, au exploatat rezervele cele mai accesibile. După destrămarea Uniunii Sovietice, marile companii transnaÅ£ionale s-au orientat spre noile rezerve din Rusia, Karakstan, Turkmenistan etc., unde petrolul era uÅŸor de exploatat, terenurile fiind „virgine”.

În perioada privatizării Petrom, tocmai se încheiaseră operaÅ£iunile militare în Irak iar companiile petroliere americane – în special cele apropiate de republicani – se „conectau” la marile „puÅ£uri” petroliere de acolo.

Eram conştient de importanţa privatizării Petrom şi a stabilirii viitorului partener al acestuia.

Spuneam, la momentul acela, „cine controlează Petrom, controlează economia; cine controlează economia, controlează politica din România”.

În acea perioadă, Lukoil preluase, deja, una sau două rafinării. Îmi era clar că nu este bine ca tot sectorul de rafinare să fie preluat de firme dintr-o singură Å£ară. La fel, am gândit ÅŸi pentru sectorul siderurgic. Åži, se pare, am avut dreptate. De aceea, am mers în Marea Britanie ÅŸi am discutat cu Tony Blair o eventuală privatizare cu British Petroleum.

Dan Ioan Popescu a făcut o călătorie în SUA pentru a investiga, împreună cu oficialii americani, companii posibil interesate. Pentru raÅ£iunile prezentate mai sus, companiile respective nu au fost interesate decât în cumpărarea staÅ£iilor de distribuÅ£ie, cu alte cuvinte în piaÅ£a de desfacere pentru benzina ÅŸi motorina pe care aduceau ei.

AÅŸa s-a ajuns la OMV, pe ideea unei companii integrate regional în Europa Centrală (România – Austria – Ungaria) care să poată să reziste concurenÅ£ei marilor firme transnaÅ£ionale din Occident ÅŸi din fosta URSS.

ParÅ£ial, acest obietiv a fost atins. Sigur, însă, nu aveam cum să ÅŸtiu că, în perioada regimului Băsescu:

1) Cele 49% din acÅ£iunile statului român vor fi împărÅ£ite la diferite Fonduri (spre exemplu, Fondul Proprietatea – administrat de o firmă străină), ajungând, în final. La 18% !;

2) Că nu a existat o coordonare a reprezentanÅ£ilor statului român în Consiliul de administraÅ£ie (de ce nu s-a cerut ca aceÅŸti reprezentanÅ£i ai statului să explice, public, cum au reprezentat interesele statului, după 2004, în companie?);

3) Că nu a fost folosită niciodată „acÅ£iunea de aur” (dreptul de veto) al statului în primii 5 ani de funcÅ£ionare a noii societăţi;

4) Că nu au fost urmărite, cu atenţie, clauzele post-privatizare.

Cu toate acestea, Petrom a realizat, din câte ÅŸtiu, investiÅ£ii de peste 1 miliard de euro ÅŸi a plătit, în aceÅŸti ani, 45 miliarde lei la buget, fiind cel mai mare contribuabil.

 

Să ne luăm înapoi petrolul ÅŸi gazele…

Timp de 8 ani, tot felul de idioÅ£i au afirmat că „am vândut” petrolul românesc. Mai nou, ÅŸi gazele româneÅŸti. S-au creat ÅŸi tot felul de legende. Pe una dintre ele, am auzit-o zilele trecute la televizor, la emisiunea simpaticului Florian Bichir. Se făcea că Michael Guest venise la guvern să aucă un investitor pentru Petrom. Speriat, tot guvernul s-a ascuns prin birouri, iar eu, de teamă, aÅŸ fi plecat la Râmnicu Vâlcea. În timpul ăsta, Guest – în calitatea pe care i-o arată ÅŸi numele – se plimba pe culoare (aÅŸa era, pe atunci, transparenÅ£a – ambasadorii se plimbau pe unde vroiau în clădirea guvernului) ÅŸi s-a întâlnit cu un consilier, ascuns, dar care nu mai rezistase – ieÅŸise să facă pipi.

În realitate, prin contractul de privatizare, s-a concesionat exploatarea unor perimetre, nu s-a „vândut” petrolul. Concesionarea a fost acordată pentru o perioadă de 10 ani (FMI ceruse, iniÅ£ial, ca durata să fie de 30 de ani dar noi nu am fost de acord). Această perioadă se încheie la sfârÅŸitul anului 2013.

Asta înseamnă că putem să „ne luăm înapoi” petrolul ÅŸi gazele ÅŸi, poate, să reînfintăm o companie naÅ£ională – care ar putea să fie eventual condusă de Ilie Åžerbănescu – cel care comentează frecvent aceste aspecte, având ÅŸi experienÅ£a de fost ministru al Reformei într-un guvern al CDR.

Sper că Traian Băsescu va susÅ£ine acest proiect ÅŸi sper că, poate, l-a discutat zilele trecute, cu ocazia primirii la Cotroceni, cu directorul general executiv al OMV, Gerhard Roiss. Cu atât mai mult cu cât, pe baza procesului intentat la Haga, la iniÅ£iativa mea, pentru delimitarea faţă de Ucraina a zonelor maritime din Marea Neagră, avem posibilitatea să investim sume importante pentru a exploata zăcămintele de petrol ÅŸi gaze de acolo.

Tot Traian Băsescu, la aceeaÅŸi întâlnire, se felicita că „România nu a vândut, anul trecut, 10% din Petrom” fără să explice de ce, în mandatele sale, România nu mai are 49% acÅ£iuni la Petrom ci doar 18%.

 

Concluzie:

Ca să fie clar, concesionarea (nu vânzarea) de petrol ÅŸi gaze către OMV s-a făcut pe o perioadă de 10 ani. Această perioadă se încheie la sfârÅŸitul anului 2013.

Există două variante de soluţie:

a) fie, pur ÅŸi simplu, statul român nu mai concesionează petrolul ÅŸi gazele către OMV;

b) fie redevenÅ£a, pe care ar putea să o stabilească Ilie Åžerbănescu, ar fi fixată la un nivel foarte înalt, astfel încât să descurajeze orice companie eventual interesată.

A venit, deci, timpul să luăm în propriile mâini soarta petrolului românesc!

Anul 2013 va fi, sub acest aspect, un test pentru Traian Băsescu. Să nu facem de două ori aceeaÅŸi greÅŸeală! Să dovedim că ceea ce spunem la televizor, putem să punem în practică.

sursa: nastase.wordpress.com