Lectii antidrog pentru puscariasi de la Codlea
Detinutii de la Penitenciarul Codlea invata cum sa se fereasca de droguri, odata ajunsi in lumea de afara. Fie ca e vorba de consum sau de traficul care ii tenteaza cu castiguri usoare si grase, drogurile ii pot aduce rapid pe fostii puscariasi inapoi in inchisoare. In fiecare saptamana, specialistii Antidrog le deschid ochii in privinta riscului de a avea de-a face cu stupefiantele.
Peste 20 de detinuti care urmeaza sa fie eliberati conditionat peste cateva saptamani au stat de vorba cu specialistii anti-drog, care le-au aratat riscurile la care se expun atunci cand accepta sa consume sau sa traficheze droguri.
Nu este singurul program educational de care au parte detinutii care parasesc inchisoarea. Persoanele private de libertate primesc consiliere, pentru ca intoarcerea in societate sa fie cat mai lipsita de socuri si incidente, spune Maria Staer, director adjunct educatie si asistenta psiho-sociala Penitenciatul Codlea.
Din pacate, insa, statisticile arata ca multi dintre detinutii eliberati nu reusesc sa se integreze si comit infractiuni care ii arunca inapoi in penitenciar.
Vifor Rotar