Ziaristii nemti pe urmele comorilor transilvane
Cele mai importante publicatii germane si-au trimis angajatii pe urmele mostenirii sasesti din Transilvania. Delegatia de ziaristi din Germani a vizitat bisericile fortificate sasesti de la Viscri, Sighisoara sau Harman iar monumentele au facut impresie buna nemtilor, care vor promova comorile transilvane.
Vizita delegatiei de ziaristi nemti ale celor mai importante publicatii din landul Baden- Wurttemberg a fost organizata de consulatul onorific al Romaniei in parteneriat cu cea mai importanta institutie bancara locala.
Dupa vizitarea celor mai importante orase medievale din Transilvania cu bisericile fortificate sasesti din Viscri, Sighisoara sau Harman strainii s-au declarat impresionati; prof. dr. Manfred Schmitz-Kaiser consul onorific al Romaniei la Baden -Wurttemberg, Germania, si-a marturisit buna impresie pe care i-au lasat-o monumentele ecleziastice reabilitate.
Unul dintre obiectivele vizitei a fost si atragerea agentiilor de turism din Germania catre destinatii transilvanene.
O banca federala cu sediul in landul Baden – Wurttemberg a promovat Romania ca destinatie economica pentru investitorii nemti si chiar a finantat deschiderea unor firme nemtesti importante in Brasov, Sibiu sau Timisoara.
Vifor Rotar