Avicola Calarasi, tone de carne de pasare suspecte de infestare cu salmonella

Avicola Calarasi, tone de carne de pasare suspecte de infestare cu salmonella

0 213
Presedintele Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor a declarat miercuri ca lantul de hypermarketuri mentionat in referatul procurorilor in cazul evaziunii fiscale de peste 50 milioane euro a decis sa retraga 7,3 tone de carne de pasare din magazinele din Bucuresti si alte 6,2 tone din Brasov, provenind de la Avicola Calarasi. Pana in prezent nu au fost depistate loturi infestate cu salmonella periculoasa pentru om. Exista suspiciuni de infestare cu salmonella, urmand ca analizele sa arate daca este vorba de un agent patogen, caz in care pasarile din ferma respectiva vor fi sacrificate separat. Vladimir Manastireanu a precizat miercuri, intr-o conferinta de presa, ca institutia pe care o conduce s-a autosesizat in urma informatiilor privind livrarea de carne de pui alterata de catre Avicola Calarasi, la "un lant de supermarket-uri", destinatar fiind Selgros, potrivit informatiilor aparute in presa, preluate din referatul procurorilor in cazul evaziunii fiscale de peste 50 milioane de euro. Pana in acest moment, au fost retrase aproximativ 7.350 de kilograme de carne de pasare in Bucuresti si alte 6.200 in Brasov. Compania Selgros a informat, in acelasi context, ca in septembrie a refuzat in mai multe magazine livrari de la furnizorul Avicola Calarasi din cauza aspectului si calitatii necorespunzatoare. "In data de 11.09.2013 magazinul Selgros din Braila a trimis direct la distrugere o cantitate importanta de carne de pasare de la Avicola Calarasi. Data fiind situatia furnizorului Avicola Calarasi, compania Selgros a decis retragerea tuturor produselor livrate de catre acesta din magazine si stoparea oricaror livrari viitoare de marfa pana la clarificarea situatiei. Aceasta masura a fost luata pentru a garanta tuturor clientilor Selgros calitatea si siguranta alimentelor comercializate", a mai precizat compania, intr-un comunicat de miercuri. "SC Avicola Calarasi SA a livrat cantitati de came de pui alterata si catre magazinele din lantul Selgros, aspect constatat de Olteanu George, responsabil in cadrul Selgros Cash&Carry SRL Brasov, respectiv pulpele de pui receptionate in data de 11.09.2013 prezentau un miros ranced, inchis, iar, in paletii de marfa au fost identificate produse mancate si excremente de rozatoare (o situatie similara a fost identificata si intr-un magazin Selgros din Cluj – Napoca)", se precizeaza in referatul cu propunerea de arestare a celor implicati in dosar. Selgros a mai informat ca "fiecare lot (de carne – n.r.) livrat este atent verificat si, in cazul in care sunt constatate nonconformitati, este returnat la furnizor sau trimis unitatilor abilitate".
Presedintele ANSVSA a subliniat ca, in urma verificarilor facute pana in prezent, nu au fost depistate loturi de carne cu salmonella periculoasa pentru om.  

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.