Nita au fost audiat la DNA in dosarul Hidroelectrica
Constantin Nița, presedintele social-democratilor brasoveni si ministru delegat pentru Energie, a fost audiat ieri dimineata la Direcția Naționala Anticorupție in dosarul Mita la Hidroelectrica. In acest caz instrumentat de DNA au fost deja arestati Ioan Mihaila, membru in Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA si Eugen Bradean, consilierul lui Constantin Nița.
De altfel, numele ministrului brasovean Nița apare in interceptarile din dosar. Potrivit DNA, in luna octombrie, Ioan Mihaila i-a promis lui Remus Vulpescu, membru in Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urma sa voteze favorabil incheierea de catre Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani de vinzare a energiei electrice catre o firma din Cluj pentru o cantitate de energie echivalenta cu circa 263 de milioane de euro, condiții total defavorabile pentru Hidroelectrica.
DNA susține ca promisiunea de dare de mita s-a facut cu ajutorul lui Bradean, iar suma promisa urma a fi disimulata sub aparența unui contract de comision care ar fi fost incheiat de o firma off-shore si firma achizitoare a energiei electrice. Puterea de decizie in Hidroelectrica este repartizata intre Adunarea Generala a Acționarilor, Consiliul de Supraveghere si Directorat.
Toate contractele de vanzare a energiei electrice peste cantitatea totala contractata de 500 Giga Watti ora trebuie aprobate in Consiliul de Supraveghere, din care facea parte Ioan Mihaila. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizarii Directoratului din care facea parte si Eugen Bradean.
La iesirea de la audierile de joi dimineata, ministrul delegat pentru Energie, Constatin Nita, a declarat ca nu are nimic de-a face cu dosarul de mita instrumentat de DNA la Hidroelectrica.
Vifor Rotar