Uzina Roman i din SUA
Uzina Roman spera la comenzi din SUA
Uzina Roman BraÅŸov se aÅŸteaptă ca la finele acestui an să fie reluate livrările importante de camioane către Armata Statelor Unite. „Momentan, americanii au probleme mari. Anul acesta am livrat doar vreo 30 – 40 de camioane către ei, în valoare de aproximativ cinci milioane de dolari, dar de regulă spre sfârÅŸitul anului se face planul bugetar ÅŸi atunci încep comenzile. Ne aÅŸteptăm ca în noiembrie să ne vină comenzi mai mariâ€, a spus Carol Rugacs, care conduce o companie cu 470 de angajaÅ£i.
Uzina de autocamioane de la BraÅŸov pregăteÅŸte două noi modele de vehicule grele, cu capacităţi de 32 de tone ÅŸi, respectiv, 60 de tone. Cele două modele ar urma să intre în producÅ£ie la finele anului. „Avem solicitări pentru ele, nu facem prototipuri ca să ne uităm la eleâ€, a spus directorul Roman SA. Rugacs a mai precizat că noile camioane pot fi adaptate la multiple tipuri transport ÅŸi lucrări. Roman a produs 42 de vehicule în primul semestru, faţă de ÅŸase în perioada similară din 2010. Constructorul a livrat 80 de vehicule în acest an, de aproape trei ori mai mult comparativ cu primele ÅŸase luni ale anului trecut. Pe lângă autocamioane, Roman produce autobuze, autovehicule militare ÅŸi tractoare.
Constructorul a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 33 milioane lei, de peste 2,5 ori mai mică faţă de 2009. Roman Braşov este controlat de omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie din anul 2004, când a preluat pachetul majoritar de acţiuni în urma unei privatizări controversate. Neculaie deţine mai multe companii din sectorul materialelor de construcţii, al transporturilor rutiere şi din industria hotelieră.
Sandu Dumitru