Controale, interese mafiote si scandal la Piata Traian
Controale, interese mafiote si scandal la Piata Traian
Politia, sprijinita si de alte organe cu atributii de control din Brasov au descins, vineri, in Piata Traian. Dupa ce, cu o saptamina in urma, in urma unui alt control, comerciantii de haine din aceaasta piata a fost avertizati sa nu mai desfasoare acte de comert in respectiva locatie, deoarece piata nu are nici un fel de autorizatii de functionare emise de municipalitate, la acest control s-a trecut la confiscare marfurilor pe care comerciantii le ofereau spre vinzare. La control au participat 60 de politisti, 40 de jandarmi, evective ale „mascatilor“, comisari de la Garda Financiara si Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor. „Actiunea de astazi are drept scop verificarea legalitatii functionarii acestei piete. La control participa efective sporite de politisti si jandarmi, alaturi de reprezentantii celorlalte institutii cu atributii de control. La controlul efectuat in urma cu o saptamina comerciantii au fost notificati sa intre in legalitate, nicu unul nu a facut demersurile necesare pentru obtinerea autorizatiilor, astfel ca vom aplica masurile legale ce se impun“, a declarat comisarul sef Liviu Naghi, purtatorul de cuvint al IPJ Brasov. Controlul nu s-a desfasurat fara incidente, comerciantii incercind sa impiedice confiscarea marfurilor de pe tarabe. Mai mult, reprezentantii Uniunii Nationale a Rromilor, i-au telefonat primarului George Scripcaru, incercnd sa-l convinga sa opreasca operatiunea de confiscare a marfurilor. „Sintem 5.000 de suflete care traim de pe urma comertului din aceasta piata. Am incercat de multi ani sa intabulam aceasta piata, dar ni se spune mereu ca este teren in litigiu. Noi stim ca la mijloc sint interese mafiote, ca cineva vrea sa ridice aici pe locul asta o cladire cu 20 de etaje. Noi vrem sa facem comert asa cum scrie la carte, dar nimeni nu ne ajuta. O sa facem revolutie daca ni se ia piinea de la gura copiilor, o sa protestam in fata Primariei si o sa mergem pina la Haga.“, a declarat Bobby Fireses, vicepresedintele Uniunii Rromilor. Mai mult, unii dintre comercianti au spus ca inainte de alegeri, politicienii au putut sa stea de vorba cu ei, sa le ceara voturile, iar acum dau dispozitii ca marfa sa le fie confiscata si sa fie inchisa piata.
Sandu Dumitru