Antonescu:
Patriciu minte, (…)in legatura cu constituirea USL
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a dezmintit categoric ca Dinu Patriciu ar fi participat in orice fel la constituirea USL si atrage atentia ca omul de afaceri liberal ar putea incerca sa „vanda actiuni” in numele unei pretinse influente pe care o are in PNL ori USL, dar totul este fals.
„E de datoria mea ca presedinte al PNL si copresedinte al USL sa spun foarte clar ca este o minciuna completa afirmatia lui Dinu Patriciu ca ar avea cea mai mica legatura cu constituirea USL, cu negocierea temelor protocolului si asa mai departe”, a explicat Antonescu, intr-o interventie la Antena 3.
„Las la o parte ca e un ridicol de care numai Dinu Patriciu, in anumite momente ale sale, e in stare, sa sustii de o parte, in repetate randuri, ca USL-ul asta e o mare nenorocire si ca nu aduce nimic bun si ca e un dezastru si pe de alta parte ca tu ai pus umarul la constituirea lui. Dar adevarul este ca Dinu Patriciu nu a avut si nu putea avea nici cea mai mica legatura, formala sau informala cu acest demers politic. Nu a avut nicio calitate, dupa cum nu are nicio calitate in PNL, alta decat de simplu membru, nu a fost deloc deranjat, consultat, nici de mine si sunt convins, nici de liderii PSD”, a spus Antonescu, precizand ca cei cu care a discutat au fost Victor Ponta, Adrian Nastase, Liviu Dragnea, in timp ce din partea PNL negocierile au fost purtate de Mihai Voicu, Radu Stroe si Eduard Helvig.
Presedintele PNL a sustinut si ca Dinu Patriciu nu i-a cerut niciodata nimic, iar imaginea ca omul de afaceri liberal „face si desface in PNL” este falsa. Cu toate acestea, liderul PNL atrage atentia asupra unui posibil joc facut de Patriciu.
„E posibil ca Dinu Patriciu sa incerce sa vanda, la figurat, niste actiuni in numele unor forte politice, in numele unei pretinse influente in PNL, in USL, nu stiu unde. E de datoria mea, ca presedinte PNL, sa avertizez piata ca aceste actiuni sunt false”, a precizat Antonescu.
Patriciu si-a bagat coada in formarea USL?!
Omul de afaceri Dinu Patriciu a afirmat ca pozitia sa fata de USL este aceea de respect pe care o are oricine fata de o „alcatuire” la care a contribuit, asigurand ca nu pleaca din PNL si nici nu se amesteca in jocul politic, chiar daca vede posibilitatea infiintarii unui nou partid.
„Am respectul pe care nu pot sa nu-l am fata de o alcatuire la obarsia careia ma aflu si eu. Si nu-ti omori copiii. Asa incat contati ca nu plec nici din PNL, nu fac nici vreun alt partid, nu am de gand sa ma amestec in jocul politic. Dar cred ca, in afara politicului, in afara partidelor, pot exista miscari civice, cum a fost Alianta Civica, care a facut greseala de a se transforma in partid”, a spus Patriciu, la Realitatea Tv.
Omul de afaceri s-a referit si la relatia sa cu cei care conduc Uniunea Social-Liberala. „Cu liderii USL ar putea fi relatii foarte bune, dar uneori sunt mai sporadice. Dar eu am avut de la inceput cu ideile o problema mare, pentru ca USL ar fi putut fi util doar daca programul USL era unul liberal de reforma rapida si nu un compromis, o ciorba dulce ametita intre stanga si dreapta, intre social-democratie si liberalism”, a sustinut el.
Anterior, Patriciu declarase, pentru bloggerii liberali, ca si-ar fi „bagat coada in formarea USL”, dupa cum consemneaza realitatea.net. Patriciu a povestit chiar ca el este „autorul egalitatii intre cele doua partide”, referindu-se la PSD si ACD.