GfK despre Piata bunurilor de folosinta indelungata

GfK despre Piata bunurilor de folosinta indelungata

0 177

Piata de bunuri de folosinta indelungata a crescut cu 12,4% in trimestrul al doilea din 2011, atingand valoarea de 306 milioane de euro, comparativ cu acelasi trimestru al anului 2010, in timp ce cresterea pentru primul semestru a fost de 11,6%, conform rezultatelor GfK TEMAX Romania, remis in aceasta saptamana.
Astfel, piata bunurilor de folosinta indelungata a fost de 613 milioane pentru primele sase luni ale anului 2011. Sectorul IT a avut din nou cea mai buna performanta din piata (+27,5%). Electrocasnicele mici si sectorul foto au avut, de asemenea, cresteri de doua cifre, respectiv 17,8% si 17,7%. Sectoarele telecom, electronicele de larg consum precum si electrocasnicele mari au crescut intr-un ritm mai lent, de sub 10%. Piata echipamentelor de birou este singura ramasa in zona rosie, dar scaderea s-a diminuat la minus 3,6%.

Pe segmentul electrocasnicelor mici, aparatele pentru prepararea alimentelor si expresoarele sunt cele care stimuleaza aceasta piata. Cel de-al doilea trimestru al anului a adus o crestere pe piata electrocasnicelor mici de 17,8%, cu 4 milioane de euro mai mult decat acelasi trimestru al anului 2010.

Liderii, aparatele pentru prepararea bauturilor calde si aparatele pentru prepararea alimentelor, si-au pus amprenta pe vanzarile din T2 2011. Aparatele pentru coafat parul continua sa lupte pentru atentia consumatorilor, in timp ce produsele traditionale, precum fiarele de calcat si aspiratoarele, au inregistrat cresteri de doua cifre. Categoria robotilor de bucatarie care obisnuia sa contribuie la scaderea sectorului si-a schimbat acum trendul intr-unul ascendent si, impreuna cu toate celelalte piete ale aparatelor pentru pregatirea alimentelor, au crescut vanzarile sectorului. Expresoarele devin din ce in ce mai puternice, avand o contributie importanta la evolutia pozitiva a sectorului in ansamblu.
Interesul constant al consumatorului roman pentru produsele foto este reflectat printr-o crestere a vanzarilor de 17,7% comparativ cu acelasi trimestru al anului 2010. Vanzarile de camere foto digitale si rame foto digitale au ajuns la 11 milioane de euro in T2 2011.

Piata de telecom din Romania a trecut in sfarsit de la un trend negativ la unul pozitiv, crescand cu 7,8% in valoare in T2 2011 fata de acelasi trimestru al anului 2010. Acest lucru se datoreaza exclusiv smartphone-urilor care sunt declansatorul pe piata de telecom.

Piata electronicelor de larg consum din Romania s-a bucurat de un al doilea trimestru consecutiv ascendent in T2 2011, crescand cu 5,7% la aproximativ 58 milioane de euro. Dinamica de crestere a fost mai slaba in acest trimestru. In consecinta, T2 2011 a fost cu 7 milioane de euro sub T1 2011. In timp ce pentru anumite produse, precum sistemele audio, DVD Player/Rec, console video sau sisteme de navigatie, ratele de descrestere s-au imbunatatit sau s-au stabilizat, piata televizoarelor si cea a camerelor video au avut parte de performante mai putin imbucuratoare. Aceste produse au aratat o descrestere moderata comparativ cu T1 2011.

Totusi, piata electronicelor de larg consum inca ramane pe drumul cel bun cu sperante de imbunatatire a vanzarilor pe aproape toate produsele. De exemplu, in cazul televizoarelor plate, al consolelor video si al sistemelor de navigatie, T2 2011 a fost ceva mai bun ca T2 2010. In ciuda urcusurilor si coborasurilor de pe piata televizoarelor plate, cel de-al doilea trimestru a lui 2011 a avut o rata de crestere cu doua cifre peste vanzarile inregistrate in acelasi trimestru a lui 2010.

Cel de-al doilea trimestru al lui 2011 a adus vesti bune pentru piata electrocasnicelor mari care a crescut cu 5%, la 75 milioane euro. Cu toate ca sezonalitatea ar fi trebuit sa ajute piata de frigidere in directia unei performante mai bune, vanzarile din T2 2011 au fost de fapt ceva mai slabe ca cele din T2 2010. Acest lucru s-a datorat in mare parte faptului ca cel de-al doilea trimestru al anului trecut a fost sustinut semnificativ de campaniile de buy-back care au incetat incepand cu T2 2011.

Inregistrand o valoare de 7 milioane de euro in al doilea trimestru al anului 2011, piata de imprimante si multifunctionale reuseste sa atinga o valoare similara cu cea din aceeasi perioada a anul 2010, in scadere cu doar 3,6%.

GfK TEMAX Romania este un indicator dezvoltat de GfK Retail and Technology pentru a monitoriza piata produselor de folosinta indelungata. Raportul GfK TEMAX este publicat la nivel international. Concluziile se bazeaza pe studiile efectuate in panelul de retail al GfK Retail and Technology. Panelul de retail include date de vanzari de la peste 190.000 de magazine din intreaga lume.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.